REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
13.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Gerul face victime la Constanța! 4 persoane au ajuns la spital cu hipotermie

Gerul face victime la Constanța! 4 persoane au ajuns la spital cu hipotermie

Replica API 22 ianuarie 2016 | 13:05 270

Codul galben de vreme rece se va menține la Constanța până pe 26 ianuarie, după cum au anunțat meteorologii și, din nefericire, victimele nu au întârziat să apară. Astfel, pe lângă persoanele care au căzut pe gheață și au suferit fracturi, au fost înregistrate și cazuri de hipotermie.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, de pe 1 decembrie 2015 și până în prezent, s-au înregistrat 69 de cazuri sociale, adică persoane fără adăpost care au ajuns la spital, 4 cazuri de hipotermie și 110 fracturi, aici fiind vorba despre cei ce au căzut pe gheață. De menționat este și faptul vremea rece se va menține în Constanța și în perioada următoare, până pe 25 ianuarie inclusiv. În intervalul menţionat, valul de frig va persista, astfel că vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade, iar izolat vor coborî şi până la -28...-25 de grade, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369