Primarul din Albeşti candidează pentru încă un mandat
Gheorghe Moldovanu vrea să continue proiectele: ”A trecut momentul golănelilor în politica românească”
Gheorghe Moldovan
Este primarul comunei Albeşti de mai mulţi ani şi a decis să candideze şi anul acesta, pentru a continua proiectele pe care le-a început, proiecte pentru care, susţine acesta, a obţinut toate aprobările necesare. Gheorghe Moldovan consideră că orice om ocupă o funcţie publică, mai cu seamă cea de primar, trebuie să se comporte ca şi cum s-ar comporta în propria familie. Totodată, edilul, care se află şi pe lista Consiliului Judeţean PNL, spune că este dezamăgit de faptul că alte oraşe mai mici decât Constanţa care primesc mai puţini bani, arată mai bine ca oraşul de la malul mării, motiv pentru care vrea să fie alături de PNL în procesul acesta de a schimba faţa localităţii noastre.
Reporter: Cu ce proiecte veniţi la alegerile din acest an pentru Primăria comunei Albeşti?
Gheorghe Moldovan: Mi-a trebuit mult timp să mă hotărăsc să mai merg în continuare pentru că este un drum destul de complicat ca să pot lucra într-o funcţie de administraţie publică locală. Politicienii nu sunt atenţi la ceea ce se întâmplă în local şi de cele mai multe ori uită de unde au plecat. Şi atunci am spus că trebuie să continui. Am în derulare o serie de proiecte care, dacă ar fi să le întrerupem acum şi să vină alt primar, ar trebui foarte mult timp să priceapă şi atunci mi-am zis că trebuie să continui aceste proiecte, dat fiind faptul că acum se deschid o serie de măsuri pe fonduri europene şi nu mai este foarte mult timp pentru a putea să depui un proiect care necesită o serie de documente şi avize pe care le obţii aşa cum le obţii. Comuna Albeşti este o comună cu foarte multe probleme, cu foarte multe drumuri, cu distanţe mari între centrul comunei şi celelalte sate, cu 5 şcoli şi grădiniţe care trebuie întreţinute chiar dacă fondurile sunt puţine. E foarte greu să putem menţine un anumit nivel. Am reuşit o serie de proiecte la începutul primului mandat şi acum vreau să le continui. (...) O problemă am avut într-un cartier de locuinţe în care trebuia să aducem apă şi curent. Am amenajat o bază sportivă pe fonduri guvernamentale şi acum avem în plan proiecte foarte importante. La drumuri stăm cel mai prost din punctul ăsta de vedere pentru că am fost prinşi într-un master plan al RAJA cu canalizaree şi am aşteptat ca să facem lucrarea în paralel. (...)
Rep.: Care din proiectele realizate până acum credeţi că este mai important? De care aveau oamenii mai multă nevoie? Aţi accesat fonduri europene pentru acestea?
G.M.: Fiecare proiect este important pentru mine, exact ca un părinte care are mai mulţi copii. La fiecare ţine la fel de mult. Primul proiect pe fonduri europene a fost cel legat de asfaltarea drumului care leagă satele Albeşti, Cotul Văii şi Vârtop şi care a deschis calea unor investitori care s-au aşezat în zona acestui drum. De asemenea, avem transport local din jumate în jumate de oră. Oamenii mergeau pe jos până acum la staţiile de microbuz. (...) De asemenea, e un proiect care va rămâne, şi anume o şcoală. (...) Sunt foarte bucuros de acest Complex sportiv pentru că eu, de când am venit în Albeşti m-am ocupat foarte mult de partea sportivă a comunei şi acum vreau să rămână un stadion modern. (...) Cel mai mult mă bucur pentru că am putut să fac în aşa fel încât să mă revanşez faţă de locuitorii Albeştiului.
Rep.: Aţi simţit simţit că aţi avut sprijinul necesar din partea PNL pentru a vă desfăşura activitatea? La un moment dat spuneaţi că aţi ajuns la capătul puterilor.
G.M.: PNL nu prea a avut aşa mare putere într-o perioadă scurtă. Ne-am luptat să punem acel USL la putere şi s-a destrămat această alianţă, cu toate consecinţele negative pentru primari. Mai ales în judeţul Constanţa, la a cărui conducere se află cei de la PSD care au priorităţile şi interesele lor. În măsura în care partidul a putut să mă sprijine mai mult moral decât prin alte resurse. Au stat aproape de mine, ne-am sfătuit şi atunci când am putut să ne ajutăm, ne-am ajutat. Trebuie să avem o strategie pe care să o urmărim indiferent de cine vine la putere. (...)
Rep.: Din partea Consiliului Judeţean, care este condus de PSD, aţi avut parte de vreun sprijin?
G.M.: Este cunoscută relaţia mea cu Consiliul Judeţean. În comună la noi, oricine ar vrea să vină, nu poate să vină din cauza drumurilor. Este drumul judeţean Mangalia - Negru Vodă care arată jalnic şi este şi un drum judeţean care leagă satul Arsa de acesta. E vorba de numai 3 km şi nu se poate circula. Oamenii circulă pe drumul de exploataţie agricolă. Am făcut nenumărate demersuri la CJC, am încercat prin toate căile. Am vorbit şi la Guvern, la Preşedinţie. Sunt 3 km care izolează satul Arsa. E aproape de Mangalia, reprezintă o zonă de interes şi sigur ar veni foarte mulţi oameni. (...) Eu am avut 29 de km de drum scos la licitaţie pe programul PNDI, în faza de achiziţie. Venind Guvernul Ponta, a tăiat acest program şi comuna Albeşti a fost afectată. (...)
Rep.: Ce v-a determinat să vă alăturați organizației județene a PNL?
G.M.: Este o strategie a PNL de a promova oameni de încredere. Mă bucur că m-am regăsit printre ei și probabil că nu sunt singurul pe care partidul se bazează. Și atunci noi vrem ca, în condițiile în care vom câștiga, să sprijinim partidul să câștige președenția CJC pentru a nu mai avea problemele pe care le-am avut. Județul este primul după București care cotizează la bugetul de stat și pe mine mă doare sufletul să mă duc și să văd județe de buzunar care arată mult mai bine în tot ceea ce privește infrastructura, baza turistică etc. Nu pot să accept ca orașul Constanța să rămână blocat din anumite rațiuni.
Gheorghe Moldovanu spune că ”a trecut momentul golănelilor în politica românească” și că e vremea ca actualii politicieni să ducă la bun sfârșit proiectele pe care le au în vedere și să ia mai în serios funcțiile pe care le au.
Geanina DRĂGOI
INTERVIU INTEGRAL - VIDEO:

Judecătorii au decis: Elena Udrea rămâne în închisoare pentru a executa sentința de 6 ani de închisoare din...1043
Românii, descurcăreți din fire, s-au împrăștiat prin toate colțurile lumii în speranța unui trai mai bun. În...936
Un urs a fost împușcat la Comarnic, în urmă cu câteva zile, autoritățile precizând că manifesta un comportament...408
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF fac controale pentru verificarea veniturilor...713


ConstanțaUmiditate: 42%
Vânt: 3.34 m/s
Presiune: 1014 milibari

Atacantul belgian Romelu Lukaku este aşteptat Milano pentru a-şi finaliza revenirea la Inter, sub formă de împrumut,...387
Sportivii români Denis Florin Mihai (cat. 55 kg) şi Patrik Iulian Gordan (cat. 87 kg) au obţinut medaliile de bronz...321
Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă greu de tânăra jucătoare americană Coco Gauff, a...408
Sprintera nigeriană Blessing Okagbare, suspendată pentru o perioadă de zece de ani pentru utilizarea de produse...519


La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un minor, de 15 ani,...420
Începând cu data de 1 iulie 2022, Polaris M Holding se regăsește în imposibilitatea de a opera, în condiții de...412
Miercuri, 29 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Constanța au pus...724
Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de...3585
10.000 de trupe NATO ar putea ajunge în foarte scurt timp să apere frontiera României! Anunţul a fost făcut chiar...331
Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind reducerea preţului la carburanţi va intra pe agenda şedinţei de joi a...422
Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, consideră că nu este momentul renunţării la sistemul cotei unice,...414
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, că în coaliția de guvernare au fost discutate mai multe...536
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4030
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2475
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2622
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2915
În perioada 18-21 august, pe Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, are loc Festivalul We Love Music, în care sunt...156
David Beckham, 47 de ani, le-a dezvăluit fanilor, marți, 28 iunie, faptul că suferă de o afecțiune cronică. Fostul...246
Orlando Bloom este unul dintre cei mai iubiți actori în rândul femeilor. Starul din „Lord of the Rings” și...191
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, Gemma Atkinson, a făcut declarații surprinzătoare despre relația pe care a...293
Europa se confruntă în prezent cu un nou val de COVID-19, care poate fi explicat în mare parte prin "evadarea...206
Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat marţi că Turcia a fost de acord să sprijine aderarea Finlandei şi...314
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat lipsa încălcărilor între veniturile obținute, averea...579
Agenția spațială rusă a publicat marți coordonatele sediilor occidentale de apărare, inclusiv ale Pentagonului...576
Oamenii de ştiinţă de la Societatea Chimică Americană susţin că legumele şi fructele bogate în apă sunt de...210
Vara mergem la mare, stăm la soare și este important să știm ce avem de făcut pentru a nu ajunge la un cancer de...190
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că virusul variolei maimuțelor circulă printre oameni din 2018. Două...139
Anumite mâncăruri şi băuturi sau condimente trebuie evitate în această perioadă de caniculă, pentru a nu ne...193