REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Gheorghiţă Corbu, DEBARCAT de la Ministerul Agriculturii

Gheorghiţă Corbu, DEBARCAT de la Ministerul Agriculturii

Replica API 4 mai 2016 | 15:32 1365

La solicitarea premierului Dacian Cioloş!

La solicitarea premierului Dacian Cioloş!

Gheorghiţă Corbu

Constănţeanul Gheorghiţă Corbu n-a rezistat nici măcar două luni pe funcţia de consilier personal al ministrului Agriculturii. Numit pe un post de sfătuitor al lui Achim Irimescu în decembrie 2015, Corbu a fost demis la începutul lui februarie 2016. Ultimul eveniment public al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) la care era menţionată şi participarea lui Gheorghiţă Corbu a fost o întâlnire cu Asociaţia Română a Băncilor, dedicat facilitării accesului agricultorilor la fondurile PNDR, care a avut loc pe 29 ianuarie. În prezent, constănţeanul Corbu mai este prezent pe site-ul MADR doar la categoria declaraţiilor de avere depuse la încetarea mandatului. Potrivit publicaţiei revistafermierului.ro, premierul tehnocrat Dacian Cioloș ar fi cerut expres demiterea lui Gheorghiță Corbu, consilierul lui Achim Irimescu, lucru care nu s-a întâmplat într-o primă etapă, ceea ce ar fi determinat tensiuni la conducerea MADR, mai ales în contextul declaraţiilor controversate ale ministrului. Nu există însă alte informaţii despre motivele pentru care Corbu l-a putut enerva în asemenea măsură pe premierul Cioloş. În vârstă de 49 de ani, Gheorghiţă Corbu a fost unul din liderii PDL Constanţa, dar s-a retras din politică în 2012, după ce PSD-ul majoritar s-a opus validării sale în funcţia de consilier judeţean. Anterior, Corbu a fost şi unul din candidaţii PDL Constanţa pentru Camera Deputaţilor, dar s-a retras apoi din cursă. În partid, Gheorghiţă Corbu a intrat de mai multe ori în conflict direct cu lideri marcanţi de atunci, precum Mircea Banias, Constantin Chirilă şi Constantin Avătavului. De asemenea, Gheorghiţă Corbu a fost şi şef al SAPARD Constanţa. Corbu a revenit spectaculos pe prima scenă, prin numirea sa în decembrie 2015 pe funcţia de consilier personal al ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, dar a dispărut la fel de neaşteptat din peisaj.

Rocsana CRISTEA

UPDATE - drept la replică, remis de Gheorghiţă Corbu:

"Articolul publicat astăzi în ediția online a cotidianului Replica cu titlul Gheorghita Corbu, DEBARCAT de la MADR, conține informații eronate.

Fata de conținutul articolului fac precizarea ca renunțarea la funcția de Consilier personal al ministrului agriculturii Achim Irimescu,a fost o decizie personala și nu a fost determinata de solicitarea primului ministru Dacian Cioloș sau a ministrului agriculturii.Decizia de a renunța la funcție a fost o decizie personala și s-a întâmplat pe data de 08.04.2016!!!

Consider informația publicata de către dumneavoastră ca fiind tardiva,tendențioasa și insuficient documentata."

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102