REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ghimbirul crud și gătit - beneficii și contraindicații

Ghimbirul crud și gătit - beneficii și contraindicații

Replica API 9 iunie 2020 | 00:00 871

Ghimbirul, atât cel crud, cât și cel gătit, are beneficii pentru sănătate, dar suplimentele cu ghimbir ar putea interacționa cu diverse medicamente.

Ghimbirul are o istorie foarte lungă de utilizare în diferite forme de medicină tradițională, fiind folosit pentru a ajuta digestia, a reduce greața și a combate gripa și răceala obișnuită. Ghimbirul poate fi utilizat în stare proaspătă, crud sau fiert, ori sub formă de pudră sau ulei.

Ce beneficii pentru sănătate are ghimbirul

Are efecte antiinflamatoare

Parfumul și aroma unică de ghimbir provin din uleiurile sale naturale, dintre care cel mai important este gingerolul. Gingerolul este principalul compus bioactiv din ghimbir, responsabil pentru o mare parte dintre proprietățile sale medicinale, având efecte antiinflamatoare și antioxidante puternice. Aceste efecte duc la reducerea durerilor musculare și a celor cauzate de artrită, precum și a crampelor menstruale și ar putea contribui la prevenirea răcelilor.

Acționează ca antiemetic

Conform unei analize a 12 studii care au inclus un total de 1.278 de femei însărcinate, 1,1-1,5 grame de ghimbir poate reduce semnificativ senzația de greață. Eficiența lui nu se reduce la femeile însărcinate, ci este util și în alte situații (de exemplu, pentru persoanele care au rău de mișcare sau cele care se află în tratament cu chimioterapie). De asemenea, este un bun remediu natural împotriva indigestiei.

Scade riscul de infecții

Anumite cercetări arată că ghimbirul poate ajuta la combaterea infecțiilor respiratorii și este util în gingivită și parodontită.

Ce riscuri și contraindicații are consumul de ghimbir

Autoritățile de sănătate consideră ghimbirul sigur pentru a fi inclus în alimentația obișnuită, dar nu este garantată utilizarea suplimentelor cu ghimbir - cercetătorii nu au investigat mulți dintre compușii din ghimbir și nu există multe dovezi științifice care să susțină că ar putea fi utilizat ca tratament în diverse probleme de sănătate. Având în vedere că suplimentele cu ghimbir ar putea poate interacționa cu anumite medicamente, e bine să discuți cu medicul dacă te afli într-un tratament.

Cum se poate consuma ghimbirul

Ghimbirul crud este extrem de iute, așa că nu multe persoane îl pot consuma în acest fel. Dacă, totuși, te încumeți să-l mănânci crud, poți să începi cu o cantitate mică pentru a vedea cum reacționezi sau să-l pui într-un sos pentru salată. Ghimbirul este foarte bun fiert, sub formă de ceai (deși chiar și așa vei simți iuțeala), fie pe post de condiment în mâncăruri gătite.

Ceaiul de ghimbir se poate prepara în mai multe feluri și se poate combina cu diverse fructe sau plante. Cel mai simplu ceai de ghimbir se face în felul următor: cureți 2-3 cm de rădăcină de ghimbir și o tai felii, apoi o pui la fiert împreună cu 2-3 felii de lămâie în 300 ml apă. Lași să fiarbă la foc mic 10-15 minute, apoi strecori ceaiul și îl bei simplu sau îndulcit cu o linguriță de miere. E indicat să bei maxim 3 căni de ceai de ghimbir pe zi.

De asemenea, atât ghimbirul crud, cât și cel uscat poate fi folosit în diverse feluri de mâncare: unele persoane preferă să-l adauge în preparatele cu pește, altele îl folosesc la pregătirea unor deserturi. Iată cum poți face, de exemplu, o mâncare de pui cu ghimbir:

Ingrediente:

1 kg de carne de pui fără os, tăiată cuburi

3 cm de ghimbir crud, curățat și tocat mic

4 căței de usturoi, tocați

1 linguriță de boia iute

Zeama de la o lămâie

2 linguri de ulei de floarea-soarelui

2 cepe medii, tocate

1 linguriță de turmeric

400 ml de lapte de cocos

100 ml de supă clară de pui sau de legume (stock)

Orez fiert

Cum prepari puiul cu ghimbir:

Pune bucățile de pui la marinat cu ghimbirul, usturoiul, boiaua iute, zeama de lămâie și o lingură de ulei, amestecă bine, acoperă vasul și lasă-l la frigider de seara până dimineața (sau 7-8 ore înainte de a fi gătit). După ce puiul este marinat, pune într-o tigaie cepele tăiate într-o lingură de ulei și călește-le ușor cam 8 minute, presară și turmericul, amestecând bine un minut, după care pune și puiul marinat. Rotește bucățile pe toate părțile până când își schimbă culoarea, apoi toarnă în tigaie laptele de cocos și stock-ul și lasă totul pe foc până consideri că puiul este făcut. Mâncarea de pui cu ghimbir se servește pe pat de orez fiert.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367