REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
11.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Gigi Cora nu scapă de după gratii!

Gigi Cora nu scapă de după gratii!

Replica API 6 mai 2016 | 00:00 239

Gigi Cora, autorul accidentului rutier din curba de la 23 August, nu scapă de după gratii. Tribunalul Constanţa, la data de 4 mai 2016, i-a respins contestaţia, decizia fiind definitivă. Amintim că în data de 2.04.2016, în jurul orelor 20.00, Gigi Cora, de 46 de ani, din 23 August, a condus autoturismul marca Toyota Land Cruiser, pe DN 39, dinspre comuna 23 August către Mangalia şi, ajungând în curba de la km 32+800, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, unde s-a răsturnat.

În urma accidentului a rezultat decesul la faţa locului al unei femei de 48 de ani, din Mangalia, pasageră pe locul din dreapta faţă, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unui bărbat de 50 de ani, din Mangalia, K.B., pasager pe locul din dreapta spate. Încă din prima clipă s-a bănuit că şoferul era băut întrucât emana halenă alcoolică. Ulterior, după ce i s-au recoltat probe de sânge, s-a dovedit acest lucru: o concentraţie de alcool în sânge de peste 2 grame la mie. De asemenea, precizăm că şoferul, Gigi Cora, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, pe 27 aprilie anul curent.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102