REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
21.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Gigolo Netoiu: dat afara din casa de Luchi, dar pastrat la conducerea firmelor

Gigolo Netoiu: dat afara din casa de Luchi, dar pastrat la conducerea firmelor

Replica API 22 decembrie 2010 | 00:00 21423

Intretinut de concubina multimilionara

Intretinut de concubina multimilionara

Cunoscutul om de afaceri şi de fotbal Gigi Neţoiu, de 51 de ani, a ajuns să o trăiască şi pe asta: fost securist şi patron de cluburi de primă ligă, a devenit un gigolo cu acte în regulă. Ar fi greu de explicat altfel faptul că, deşi a fost dat afară cu scandal din casă de către concubina sa de-o viaţă, Luchi Georgescu, încă din primăvara acestui an, Neţoiu a fost păstrat în conducerea firmelor deţinute de milionara sa consoartă. Luchi Georgescu, de 53 de ani, considerată o "mână de fier" în afaceri, se dovedeşte mult mai îngăduitoare atunci când vine vorba de viaţa sa amoroasă. Presa centrală dezvăluia în primăvară faptul că Luchi Georgescu, a cărei avere este estimată la 40 de milioane de euro, nu a mai suportat infidelităţile bărbatului cu care trăia din 1992 şi l-a dat pur şi simplu afară din casă, punând astfel capăt unei relaţii care dura de aproape 20 de ani.

Toată lumea se aştepta, iar aceeaşi presă centrală anunţa, că multimilionara îl va scoate pe Gigi Neţoiu din toate firmele pe care le controla, ca urmare a despărţirii lor. Nu ştim ce farmece nebănuite are însă Neţoiu şi ce i-a făcut femeii, cert este că fostul patron al Universităţii Craiova şi acţionar la Dinamo a rămas bine mersi în consiliile de administraţie ale firmelor lui Luchi Georgescu, deşi cei doi s-au despărţit definitiv. Practic, Neţoiu este acum un bărbat întreţinut, primind sume frumoase de bani de la fosta sa iubită, deşi nu are nici un cuvânt de spus în afacerile acesteia. Mai mult, se pare că gigoloul de 51 de ani primeşte şi o rentă lunară de 15.000 de euro de la femeia care aducea banii în casă, toate acestea în condiţiile în care el a fost mai mereu preocupat doar de table cu verii Becali sau Mitică Dragomir ori de escapade sexuale cu prietenii prin cele mai exotice colţuri ale lumii. O explicaţie a grijii manifestate de Luchi Georgescu faţă de fostul său concubin rezidă şi în folclorul creat despre dotările oamenilor din fotbal, cei care ştiu spunând, pe la colţuri, că Florin Prunea, cunoscut drept fotbalistul cu cel mai impresionant organ, este mic copil faţă de Gigi Neţoiu. Se poate, deci, ca în amintirea plăcerilor oferite de masculul Gigi, "mâna de fier" Luchi să se fi înmuiat puţin şi să-l păstreze pe fostul iubit în întreţinere. Astfel, Gigi Neţoiu este în continuare asociat cu Luchi Georgescu în SC Meda Prod Distribution SRL Bucureşti, firmă care se ocupă de comerţul cu amănuntul al cărnii şi produselor de carne produse de SC Meda Prod SRL, unul din marii jucători pe piaţa cărnii din România. Firma a avut în 2009 o cifră de afaceri de peste 63 miliarde lei şi un profit de peste 4,5 miliarde, aşa că întreţinutului Gigi Neţoiu îi revine o sumă frumuşică. Ce-i drept, a fost scos de la bucate în cazul firmei-mamă, Meda Prod SRL, acolo unde Luchi Georgescu a decis că trebuie să rămână unic asociat şi administrator, Neţoiu fiind scos pe tuşă imediat după despărţire. Firma producătoare de carne şi produse din carne a avut anul trecut un profit de peste 40 miliarde de lei. Dotatul Gigi Neţoiu n-are însă de ce să-şi facă griji doar pentru atâta lucru; rămâne acţionar la cel mai mare producător român de vinuri, Vincon Vrancea, controlat tot de fosta sa iubită, Luchi Georgescu. Vincon a declarat anul trecut un profit colosal, de aproape 110 miliarde de lei vechi, astfel încât gigoloul Gigi se poate considera un bărbat împlinit, pe banii fostei sale iubite. Nici în cazul SC Venus Holiday 2000 SA din staţiunea Venus nu sunt semne, până acum, că Gigi Neţoiu ar fi fost scos din joc; ultimele raportări către Monitorul Oficial ale firmei deţinute în proporţii egale de Neţoiu şi Luchi Georgescu arată că omul de fotbal rămâne în joc şi pe malul mării, deşi s-a despărţit de femeia sa de circa 9 luni de zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102