Grandomanie - doar două exemple

Geme ţara de cocalari. De ambele sexe, asta ca să nu mai pomenim "minorităţile", despre care am o părere, dar momentan o ţin pentru mine. Nu dau cu piatra, dar îmi dau cu părerea, că nu mă rabdă inima, când citesc ştiri de genul: un nene patron şi-a ştanţat pe Maybach numele firmei de gunoi care i-a adus bani de-i învârte cu lopata. Înţeleg mândria de om realizat, care vrea să demonstreze că are cu ce, dar ce vină a avut biata maşină? Recunosc, îmi plac maşinile. Nu Maybachul, iar de vină sunt toţi cocalarii care şi-au cumpărat o astfel de maşină, din simplul motiv că... e scumpă! Pun pariu că n-au stat să analizeze ce are sub capotă, câte airbag-uri şi alte cele, dar au văzut bogătaşii momentului că se poartă. Pe cuvânt că nu mi-e ciudă de o astfel de maşină, tânjesc după alte minunăţii, dar ideea că toţi cocalarii şi-au luat Maybach, mai nou musai să fie alb, plus cu "ştanţă", mă face să mă întreb: până unde duce ridicolul?! Deh, cică nu se discută gusturile. Dar, oare nu trebuie să le atragă nimeni atenţia că sunt de toată jena? De câteva luni, un amic are o maşină mare. Albă. Frumoasă, dar albă, ceea ce mi se pune pe suflet. Aşa că l-am întrebat de ce. Mi-a spus că îi place, plus că e cadou. Ok, fie asta. Tot din galeria ăstora de nu-şi mai încap în piele de ajunşi ce sunt (de data asta îi scutesc de apelativul cocalar, că parcă nu se asortează), asist la următoarea chestiune: se întrece lumea în împărţitul pliantelor - ba la Mangalia, ba la Constanţa. Domnilor, e mult. Şi n-au decât să se supere, dar e mult prea mult, iar dacă ne gândim la suferinţa copacilor care devin hârtie, e odios. Destul că presa se tipăreşte pe hârtie şi dă pe dinafară de domnii cu pricina.

Alexandra ANTON