rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Grecia primeşte 7,5 miliarde de euro din programul de asistenţă financiară

Klaus Regling

Mecanismul European de Stabilitate (ESM) - fondul de salvare al zonei euro - a aprobat acordarea următoarei tranşe de împrumut pentru Grecia, în valoare de 7,5 miliarde de euro, banii urmând să fie transferaţi către Atena săptămâna viitoare, a anunţat vineri pe Twitter şeful ESM, Klaus Regling, transmite DPA, citată de agerpres.ro.

Banii sunt necesari pentru achitarea împrumuturilor de la FMI, a bondurilor care ajung la scadenţă de la BCE şi a facturilor neplătite din ţară. Miniştrii de Finanţe ai zonei euro, care sunt guvernatorii Mecanismului European de Stabilitate, s-au întâlnit la Luxemburg, pentru adunarea anuală a conducerii ESM.

Joi, miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat deblocarea unei noi tranşei din programul de asistenţă financiară cu Grecia, după ce autorităţile elene au adoptate în ultimele luni reformele cerute de creditorii internaţionali, mai notează agerpres.ro.

sâmbătă, 18 iunie 2016335
Comentarii

00nae(19 iun 16:39)
de ce primeste grecia ,iar noi platim,adica boii sa traga iar caii sa manance,grecoteii au faost hoti de pe vremea eteriei,poate si mai din insinte,deviza la ei este ,hai s-o frecam ca platesc prostii
00sclavie moderna(18 iun 10:34)
Banii se muta de la o banca la alta banca. Grcia nu foloseste acesti bani pentru economia sa. Ea plateste doar dobinzile.Sistem nenorocit de sclavie moderna inventat de FMI si UE. Ne termna pe toti daca nu ne trezim
mai mult...Mapamond
22 apr 00:25MapamondDetalii de ultimă oră despre elevii români din Sri Lanka: De unde sunt tinerii CAPTIVI în zona atentatelor

Cei opt elevi pentru care MAE a activat Celula de Criză în urma atentatelor din Sri Lanka sunt de la Colegiul...639

22 apr 00:00MapamondMarea Britanie: Un lider conservator ar urma să îi ceară premierului May să părăsească funcţia până în iunie142
22 apr 00:00MapamondSondaj îngrijorător în Germania - AfD câștigă teren în detrimentul CDU155
22 apr 00:00MapamondSpania: Creşte sprijinul electoratului pentru Partidul Socialist şi formaţiunea de extremă dreapta Vox

Partidul Socialist spaniol a crescut în sondaje cu 1.7%, ajungând la 28.8% din preferinţele electoratului, potrivit...144

22 apr 00:00MapamondSUA efectuează prima arestare în legătură cu atacul de la Ambasada Coreei de Nord din Madrid144
22 apr 00:00MapamondTurcia: AKP, partidul preşedintelui Erdogan, a depus o nouă contestaţie în care cere repetarea scrutinului la Istanbul158
22 apr 00:00MapamondSUA: A fost arestat liderul unei miliţii anti-migranţi de la graniţa cu Mexicul

Liderul unei miliţii care patrulează de-a lungul graniţei dintre SUA şi Mexic pentru a prinde migranţi a fost...142

22 apr 00:00MapamondNotre-Dame: Franţa vrea un mecanism european pentru patrimoniul aflat în pericol156
22 apr 00:00MapamondMarea Britanie: Poliţia nord-irlandeză a arestat doi tineri în legătură cu uciderea ziaristei Lyra McKee156
22 apr 00:00MapamondSUA: Louise şi David Turpin, părinţii din ''casa ororilor'', condamnaţi pe viaţă pentru torturarea celor 12 copii

David şi Louise Turpin din statul american California (sud-vest) au fost condamnaţi vineri la închisoare pe viaţă,...169

22 apr 00:00MapamondMexic: Un grup înarmat a ucis 13 oameni la o petrecere în Veracruz129
20 apr 00:00MapamondPreşedintele Republicii Moldova agită spectrul alegerilor parlamentare anticipate, îndeamnă la discuţii mai constructive301
Vremea
15.5°7.1° - 16.6° luni, 22 aprilie 2019
cer acoperit de noriUmiditate: 32%
Vânt: 3.71 m/s din ESE
Presiune: 1024.357 milibari

Loto
6/49212324263547
5/4042632333414
joker13163339448
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 apr 00:00SportPSG a sărbătorit câştigarea titlului în Ligue 1 cu o victorie în meciul cu AS Monaco, scor 3-1

Formaţia Paris Saint-Germain, devenită campioana Franţei în acest sezon duminică, înaintea confruntării de pe...165

22 apr 00:14SportViitorul - FCSB 1-1. Ianis Hagi duce titlul și mai aproape de CFR

FCSB a făcut egal pe terenul Viitorului şi a căzut la cinci puncte în spatele liderului CFR Cluj. Gnohere și Ianis...503

22 apr 00:00SportFreiburg - Dortmund 0-4. Borussia continuă lupta la titlu cu Bayern Munchen

Borussia Dortmund rămâne la un punct în spatele lui Bayern Munchen, cu 4 etape înainte de finalul sezonului. Trupa...162

22 apr 00:00SportPerformanță uriașă! PAOK Salonic, formația lui Răzvan Lucescu, a câștigat primul său titlu în Grecia

PAOK a devenit, în sfârșit, campioană după o așteptare de-o viață, iar capitala fotbalului elen s-a mutat la...305

Local
22 apr 02:05LocalPoliţia solicită sprijinul cetăţenilor pentru depistarea unei minore dispărute

Poliţia Capitalei solicită sprijin în vederea depistării unei femei care, la data de 19 aprilie a.c., a plecat de la...498

22 apr 00:59LocalPe băncile copilăriei, spectacolul jubiliar al Școlii ”Gheorghe Țițeica”

Vineri, 19 aprilie a.c., între orele 13,00 și 16,00, Centrul Cultural Județean „Theodor Burada” din Constanța a...434

22 apr 01:52LocalBărbați condamnați pentru contrabandă, duși la închisoare

Sâmbătă, 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au depistat...615

22 apr 00:28LocalÎn week-end, șoselele Constanței INVADATE DE ȘOFERI BEȚI!

Sfârșitul de săptămână „scoate” pe șosele tot mai mulți șoferi inconștienți, care se urcă la volan după...2221

22 apr 00:26LocalPacient beat, ajuns la Urgență cu un cuțit!

Polițiștii Secției 3 Poliției Constanța au fost sesizați, sâmbătă, 20 aprilie a.c., în jurul orei 12,00, de...1193

22 apr 02:06LocalCAPTURI RECORD DE TUTUN ÎN PRIMA PARTE A ANULUI 2019

Aproape 27 de tone de tutun vrac și în diferite stadii de prelucrare au fost descoperite și ridicate de polițiști,...502

22 apr 00:32LocalSeder Pesah la Constanța! Peste 30 de participanți

Evreii din toată lumea sărbătoresc, timp de 8 zile (19 – 27 aprilie), Paștele (Pesah în limba ebraică). Pesah...463

22 apr 00:29LocalAdolescentă din Constanța, GĂSITĂ MOARTĂ într-un apartament din Suceava. Se bănuiește o SUPRADOZĂ DE DROGURI

O adolescentă de 17 ani, din comuna constănțeană Albești, a fost găsită moartă într-un apartament din Suceava....4504

22 apr 02:00LocalRazie a polițiștilor constănțeni: șoferi băuți sau drogați, la volan

Polițiștii constănțeni au organizat, în cursul zilei de sâmbătă, 20 aprilie a.c., o razie în municipiul...865

22 apr 01:30LocalInspectorii Protecției Consumatorului Constanța, pe urmele peștelui din magazine. VIDEO

În urma unei acțiuni de control declanșată la Constanța la un punct de lucru al unuia dintre cei mai mari...1818

Politică
22 apr 01:53PoliticăSONDAJ CURS în București - PSD domină scena. Luptă dură pentru locul 2 între Alianța 2020, PNL și ALDE

Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS a dat publicității datele privind celui nou sondaj de tip OMNIBUS...626

22 apr 01:53PoliticăLiviu Dragnea, atac virulent la adresa lui Klaus Iohannis: 'De ce e omul ăla atât de nervos alături de slugile lui? Să-i fie rușine'

Liderul PSD Liviu Dragnea a lansat sâmbătă un atac la adresa Klaus Iohannis, după ce președintele a criticat...567

22 apr 02:03PoliticăCorina Creţu: Aderarea României la zona euro ar însemna un pas enorm înainte; nu aş avansa termene

Comisarul european Corina Creţu, care candidează din partea Pro România pentru un mandat de europarlamentar, a...334

22 apr 02:02PoliticăDosarul Revoluţiei. Procurorii explică diversiunea: Teroriştii nu au existat

Tehnici militare de diversiune aplicate la Revoluţie pentru a convinge pe civili şi militari că puterea nou...426

22 apr 01:54PoliticăRareș Bogdan s-a dezlănțuit: „Am venit aici pentru a elibera Teleormanul de neobolșevicii lui Dragnea“

Rareș Bogdan s-a dezlănțuit la mitingul PNL din Teleorman. Fostul jurnalist a vorbit despre românii plecați în...408

22 apr 02:01PoliticăRenate Weber, hărțuită în plină stradă de protestatarul Marian Ceaușescu: „Comunistă ordinară“

Protestatarul #rezist Marian Ceaușescu, cunoscut pentru faptul că de-a lungul ultimelor luni a atacat mai mulți...471

22 apr 02:00PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, după ce Iohannis a aprobat pensionarea lui Augustin Lazăr: „Ați rezolvat-o tardiv, superficial“

Reacție de ultimă oră a liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la pensionarea șefului Parchetului...407

22 apr 01:57PoliticăSe schimbă vârsta de pensionare pentru mii de români

Veşti uriașe pentru mii de angajați români! Aceștia ar putea ieși mai târziu la pensie dacă proiectul lansat...1060

22 apr 01:57PoliticăProbleme pentru mama lui Marian Oprişan, după ce i-ar fi cumpărat liderului PSD un bolid de peste 100.000 de euro: A fost sesizat ANAF-ul

Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR) - filiala Vrancea, Cosmin Timofte, a depus o sesizare la Agenţia...812

22 apr 01:55PoliticăA împlinit 100 de ani! O femeie din Mangalia, sărbătorită de primar

Floarea Vişan este o venerabilă doamnă din Mangalia care, în luna martie a acestui an, a împlinit vârsta de 100 de...2038

Monden
22 apr 00:00MondenDelia va fi protagonista unui număr de magie la iUmor

De-a lungul celor şase sezoane, jurații iUmor au avut parte până acum de mai multe numere de magie, unele bune,...139

22 apr 00:00MondenLaurette, la cuțit, din cauza silicoanelor de 1 kg. Ce a pățit mulatra

La trei ani de când şi-a pus proteze siliconice, Laurette Atindehou (35 de ani) vrea să facă o schimbare majoră....217

22 apr 00:00MondenDe ce a refuzat CRBL să participe la Asia Express alături de Elena, soția sa

CEBRL și Oase au câștigat nu doar premiul cel mare de la Asia Express, în valoare de 30.000 de euro, ci și inimile...243

22 apr 00:00MondenAdele s-a despărțit de soțul ei după trei ani de căsnicie

Celebra cântăreață Adele s-a despărțit de soțul cu care s-a căsătorit în urmă cu trei ani, deși cei doi...202

22 apr 00:00MondenPamela Anderson critică bogații lumii care au donat bani pentru Notre Dame: „Vă cumpărați intrarea în rai?“

Actrița Pamela Anderson i-a criticat pe bogații lumii care au donat milioane de dolari pentru reconstrucția...192

22 apr 00:00MondenAu fost loviţi de blestemul Superman. Actorii care au avut de suferit după ce au primit faimosul rol

Actorii care au jucat în filmele care l-au avut ca protagonist pe supereroul Superman au fost urmăriţi de blestem....239

22 apr 00:00MondenA renunţat la barbă după şapte ani: cum arată în prezent actorul Jason Momoa

Jason Momoa este unul dintre cei mai mediatizaţi actori din ultimii ani, datorită rolurilor din „Game of Thrones“...254

22 apr 00:00MondenKourtney Kardashian a împlinit 40 de ani. Ce tort scandalos a avut la petrecerea de ziua ei

Kourtney, cea mai mare dintre surorile Kardashian-Jenner, a împlinit 40 de ani, ocazie cu care a avut loc o petrecere...233

22 apr 00:00MondenErau cei mai iubiţi comedianţi! Ce a făcut Stan după ce a murit Bran, partenerul lui?

Nu e chiar greu de crezut ca o prietenie atât de autentică pe micile ecrane să ajungă una şi-n realitate. Şi aşa...341

22 apr 00:00MondenNikki din "Tânăr şi neliniştit" face 63 de ani! În viața reală, actrița a fost căsătorită de două ori

Actriţa Melody Thomas Scott, interpreta lui Nikki din ”Tânăr și neliniștit”, împlinește 63 de ani în 18...232

Sănătate
19 apr 00:19SănătatePacienta cu arsuri grave, transferată în Belgia, va avea nevoie de mai multe operații. „Dacă mai stătea 2 zile în România nu mai avea șanse!”

Tânăra Mădălina Neculai, din Tulcea, care a fost transferată la un spital din Belgia, după ce a suferit arsuri...1656

17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1359

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...882

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1494

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...4025

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2411

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7387

11 apr 00:35SănătateSpitalul Județean Constanța, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar”

În vreme ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit despre „dezastrul” pe care l-a găsit pe secțiile...3179

9 apr 01:42SănătateANCHETĂ la Spitalul Județean Constanța, după controlul inopinat al ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut, duminică seara, 7 aprilie a.c., de Ziua Mondială a Sănătății, un...5057

5 apr 22:57SănătateMedicii Adrian Streinu Cercel și Mihai Craiu, prezenți la Constanța pentru a vorbi despre vaccinare!

Vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, vaccinarea în cancer între prevenție și tratament și prevenirea...2041