rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Grecia va înăspri pedepsele pentru incendiatori şi autorii de agresiuni sexuale

Grecia a anunţat vineri că va înăspri pedepsele pentru incendiatori, dar şi pentru cei care se fac vinovaţi de incest şi de viol, după o vară marcată de incendii de pădure şi de un val de infracţiuni violente împotriva femeilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ministrul grec al justiţiei, Costas Tsiaras, a declarat că incendierea voluntară, în prezent definită ca un delict, va deveni o infracţiune pasibilă de opt ani de închisoare şi de o pedeapsă la închisoare pe viaţă în caz de deces, potrivit agenţiei de presă elene ANA.

Peste 100.000 de hectare de păduri şi de terenuri agricole au fost distruse în Grecia în această vară, în condiţiile în care s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din ultimele trei decenii.

Noul cod penal prezentat de Ministerul Justiţiei prevede, de asemenea, pedepse mai severe pentru autorii de crime violente, agresiuni sexuale şi violuri.

Omuciderile, violurile colective, furturile cu mână armată, în prezent pasibile de zece ani de închisoare, vor deveni infracţiuni care se vor pedepsi prin închisoare pe viaţă, a declarat ministrul justiţiei într-o conferinţă de presă.

Incestul va fi pasibil de pedepse de până la zece ani de închisoare, faţă de cinci în prezent, a adăugat el.

Grecia a fost zguduită de numeroase infracţiuni violente împotriva femeilor în acest an, pe fondul dezvăluirilor de abuzuri sexuale în mediul sportului şi în cel al artei.

În luna mai, o femeie din Anglia a fost ucisă de soţul ei grec în timp ce dormea alături de fetiţa lor.

În această săptămână, pe insula Rhodos, un grec şi-a împuşcat mortal partenera după care s-a sinucis.

În luna ianuarie, fosta campioană olimpică Sofia Bekatorou a declarat public că a fost violată de un membru al federaţiei elene de iahting la vârsta de 23 de ani, lansând astfel mişcarea #MeToo în Grecia.

luni, 27 septembrie 2021284
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
'De ce nu te-ai vaccinat, mamaie?'- Răspunsul incredibil dat de o bătrânică de 80 de ani medicului de la Urgențe
Comentarii
mai mult...Mapamond
20 oct 00:00MapamondSUA: Donald Trump a intentat un proces care investighează insurecţia din 6 ianuarie

Fostul preşedinte Donald Trump a intentat luni un proces împotriva comisiei Congresului SUA ce investighează atacul...87

20 oct 00:00MapamondR. Moldova: Dodon renunţă la mandatul de deputat şi la şefia PSRM pentru consolidarea relaţiilor cu Rusia113
20 oct 00:00MapamondEcuador: Preşedintele decretează stare excepţională din cauza violenţelor legate de traficul de droguri98
20 oct 00:00MapamondCoreea de Nord ar fi lansat o rachetă balistică, potrivit Seulului

Coreea de Nord ar fi lansat o rachetă balistică de pe un submarin, continuând seria de teste începute în urmă cu...88

20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Rusia, impune paşaportul sanitar92
20 oct 00:00MapamondGuvernul SUA cere Curţii Supreme să blocheze legea din Texas privind avortul105
20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Letonia, ţară cu o rată slabă de vaccinare, anunţă lockdown

Letonia, una din ţările cu cel mai scăzut număr de persoane vaccinate anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a...124

20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Noua Zeelandă a înregistrat un număr record de cazuri noi de COVID-19125
20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Noi recorduri zilnice de infectări în Bulgaria şi Cehia pentru această toamnă145
20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Africa de Sud a respins vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V

Africa de Sud, care a întâmpinat dificultăţi în a găsi suficiente doze de vaccin anti-COVID pentru populaţia sa...101

20 oct 00:00MapamondAustralia: Elevii din Sydney revin la cursurile în format fizic, după vaccinarea a 90% din profesori86
20 oct 00:00MapamondAfganistan: Ultimul membru al comunităţii evreieşti a părăsit ţara93
Vremea
11.9°11.9° - 14.9° miercuri, 20 octombrie 2021
ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 3.51 m/s
Presiune: 1029 milibari

Loto
6/4913241110618
5/4023142515521
joker2032335314
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 oct 00:00SportChampions League: Liverpool, victorie cu Atletico Madrid 3-2

Chiar dacă nu a reușit încă să înscrie în Ligue 1, Lionel Messi o ajută din plin pe PSG în Champions League:...141

20 oct 00:00SportVictorii clare în deplasare pentru Manchester City şi Sporting Lisabona, în Liga Campionilor

Manchester City şi Sporting Lisabona au obţinut victorii clare în deplasare, marţi seara, în etapa a treia a...137

20 oct 23:43SportTenis: Simona Halep s-a calificat în optimile turneului WTA de la Moscova

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la...310

20 oct 23:42SportKremlin Cup: Pe cine va înfrunta Simona Halep în primul tur

Simona Halep va evolua marţi în primul tur la Kremlin Cup, turneu de categorie WTA 500 Kremlin Cup de la Moscova,...261

Local
20 oct 00:57LocalStațiunea OLIMP, în atenția dezvoltatorilor imobiliari!

Societatea Zaphyr Tour & Travel SRL, o firmă implicată în mai multe proiecte imobiliare, intenționează să...402

20 oct 22:19LocalZona peninsulară va reintra în reabilitare

Pe deoparte derulăm proiectul cu finanțare europeana “Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric...544

20 oct 22:20LocalDGAS Constanța organizează curs îngrijitor bătrâni la domiciliu

340

20 oct 22:20LocalO nouă campanie de VACCINARE COVID-19 în Lumina

Având în vedere dinamica evoluției situației epidemiologice la nivel județean, determinată de răspândirea...385

20 oct 00:04LocalProtecţia Copilului Constanţa în IMPAS! Mihai LUPU intervine

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, împreună cu Administratorul Public al judeţului, Gabriel...1880

20 oct 22:20LocalPrimarul din Lumina depune PLÂNGERI PENALE pentru că îi este TÂRÂT numele în TRAFIC de INFLUENȚĂ

771

Politică
20 oct 00:00PoliticăMinistrul Nicolae Ciucă: Miercuri vom primi vizita secretarului Apărării din Statele Unite

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, va fi prezent în România miercuri, prilej cu care va vorbi despre...131

20 oct 00:00PoliticăCîţu: Lupta împotriva traficului de persoane, o prioritate

Lupta împotriva traficului de persoane reprezintă o prioritate pentru Guvern şi scopul este "zero toleranţă faţă...125

20 oct 12:58PoliticăAurescu: Voi ruga instituţiile europene să susţină rezolvarea crizei gazelor din Republica Moldova

97

20 oct 00:00PoliticăCiucă: Regiunea Mării Negre, un centru de greutate pentru deciziile şi acţiunile strategice recente

România se află într-o regiune ce reprezintă ''un centru de greutate'' pentru deciziile şi acţiunile strategice...100

20 oct 00:00PoliticăPolonia şi Slovenia - dispuse să ajute România în contextul pandemiei de COVID-19

Preşedintele Klaus Iohannis a participat luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele...155

20 oct 23:10PoliticăCîțu arată deschidere către USR

507

Interviuri
16 oct 00:08InterviuriDr. Constantin DINA: VACCINUL pe bază de ARN Mesager oferă cea mai mare PROTECȚIE! Video

Medicul Constantin Dina, consilierul personal al președintelui Comisiei de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor,...6982

16 oct 00:08InterviuriBOURCEANU, PNL: Am avut un primar Mazăre care se ocupa de Mamaia și un Făgădău care se BARICADA în BIROU! VIDEO

Septimiu Bourceanu, senator și președintele Organizației Municipale a PNL Constanța, este dezamăgit de ceea ce se...2546

8 oct 00:09InterviuriPrefectul COȘA: Constanța va intra în CARANTINĂ de NOAPTE deocamdată, nu în LOCKDOWN! Video

8342

7 oct 00:07InterviuriLucian LUNGOCI, un posibil CANDIDAT la Primăria Constanța. VIDEO

Moțiunea de cenzură depusă de PSD, pentru dărâmarea Guvernului Cîțu a trecut, așa că premierul și miniștrii...1961

24 sep 23:56InterviuriCÎRJALIU: Ciobanu a CUMPĂRAT un SUV cu 3.000 de lei și l-a vândut cu 65.000 de lei! Video

Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a fost prezent în studioul Replica, unde a discutat, în cadrul unui...4410

22 sep 00:03InterviuriDETALII INTERESANTE din CARIERA PROCURORULUI CRIMINALIST Zafer SADÎC! Video

4156

Monden
20 oct 00:00MondenRyan Reynolds își ia un an de pauză. Renunță o perioadă la filme pentru a fi cu familia

Actorul Ryan Reynolds își ia un an de pauză de cinema. ”Michael Caine a făcut-o înaintea ta”, a scris soția...135

20 oct 00:00MondenDisney amână lansarea lungmetrajelor Doctor Strange 2, Thor 4, continuarea Black Panther şi Indiana Jones 5

Disney a amânat planurile de lansare pentru mai multe lungmetraje, între care „Doctor Strange in the Multiverse of...103

20 oct 00:00MondenVince Neil, solistul trupei rock Motley Crue, a suferit o fractură costală după ce a căzut de pe scenă. VIDEO

87

20 oct 00:00MondenFilmul 'Eternals', cu Angelina Jolie şi Salma Hayek în distribuţie, a avut premiera mondială la Los Angeles

Filmul "Eternals", un lungmetraj care beneficiază de una dintre cele mai diverse distribuţii din istoria producţiilor...137

20 oct 00:00MondenDawn Hudson se va retrage de la conducerea Academiei de film americane în 202

Dawn Hudson, CEO-ul Academiei de film americane (AMPAS), nu îşi va reînnoi mandatul la expirarea acestuia în mai...90

20 oct 00:02MondenAnamaria Prodan dă cărțile pe față: "L-am ridicat pe culmile succesului!"

891

Mapamond
20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Letonia, ţară cu o rată slabă de vaccinare, anunţă lockdown

Letonia, una din ţările cu cel mai scăzut număr de persoane vaccinate anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a...124

20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Noua Zeelandă a înregistrat un număr record de cazuri noi de COVID-19

Noua Zeelandă a înregistrat marţi un număr record de infectări cu noul coronavirus de la debutul pandemiei,...125

20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Noi recorduri zilnice de infectări în Bulgaria şi Cehia pentru această toamnă

145

20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Africa de Sud a respins vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V

Africa de Sud, care a întâmpinat dificultăţi în a găsi suficiente doze de vaccin anti-COVID pentru populaţia sa...101

20 oct 00:00MapamondAustralia: Elevii din Sydney revin la cursurile în format fizic, după vaccinarea a 90% din profesori

Elevii din şcolile din Sydney, cel mai populat oraş al Australiei, au revenit luni în mod eşalonat la cursuri, după...86

20 oct 00:00MapamondAfganistan: Ultimul membru al comunităţii evreieşti a părăsit ţara

93

Sănătate
20 oct 00:00SănătateRomânia a depășit pragul de 6.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză

România a depășit, luni, pragul de 6.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Anunțul a fost făcut pe...93

20 oct 00:00SănătateUn medicament folosit împotriva alcoolismului face oamenii să vadă

Cercetători de la Universitatea din California Berkeley au descoperit că un medicament folosit din anii 1950 pentru a...151

20 oct 00:00SănătateThe Guardian: Americanii aruncă milioane de doze de vaccin Covid, în timp ce lumea le caută

103

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT