REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Grevă la Dacia, din cauza salariilor

Grevă la Dacia, din cauza salariilor

Replica API 21 martie 2013 | 00:00 167

Cinci mii de angajaţi au întrerupt spontan lucrul la uzina Dacia Piteşti, fiind nemulţumiţi de nivelul actual al salariilor. Sindicatele au început negocierile cu reprezentanţii conducerii Dacia, pentru detensionarea situaţiei. Protestatarii sunt nemulţumiţi că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă şi că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document, potrivit realitatea.net. Potrivit salariaţilor, este un protest spontan care iniţial a avut loc în interiorul societăţii, departe de poarta principală, unde presa nu are acces în interiorul uzinei, dar ulterior angajaţii au ajuns la gardul societăţii pentru a sta de vorbă cu jurnaliştii. Protestul spontan a fost declanşat în jurul orei 09.00, la Secţia de Vopsitorie a uzinei. "Muncitorii din secţii au oprit lucrul, suntem nemulţumiţi de prevederile noului contract colectiv, care ar trebui semnat pe 31 martie", a declarat un protestatar, care a precizat că angajaţii Dacia au cerut majorarea salariilor cu 25 la sută, însă patronatul a acceptat o creştere cu doar cinci la sută. Conducerea sindicatului Dacia nu a prezentat un punct de vedere, la ora transmiterii acestei ştiri protestul fiind în desfăşurare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Dacia Mioveni, Anca Oreviceanu, discuţiile între reprezentanţii angajaţilor uzinei şi patronat sunt în curs, conform newsin.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218