REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Grupul MOL a finalizat achiziţia operaţiunilor de distribuţie ale ENI în Ungaria

Grupul MOL a finalizat achiziţia operaţiunilor de distribuţie ale ENI în Ungaria

Replica API 2 august 2016 | 00:00 173

Grupul MOL a finalizat, luni, preluarea întregului pachet de acţiuni al ENI Hungaria, care operează 173 de benzinării sub marca Agip în Ungaria, precum şi operaţiunile engros ale companiei, excluzând însă activităţile de vânzare engros de lubrifianţi.

Reţeaua Grupului MOL depăşeşte astfel 2.000 de benzinării în zece ţări din Europa Centrală şi de Est. Conform unui comunicat al companiei remis AGERPRES, în Ungaria, MOL va opera peste 500 de staţii ca urmare a tranzacţiei. Noile staţii majorează amprenta Grupului MOL pe o piaţă cheie şi extind accesul către clienţi, întrucât benzinăriile ocupă amplasamente premium în Budapesta şi pe autostrăzi.

"Prin integrarea reţelei preluate, MOL va genera sinergii semnificative, atât pe segmentul comercial, cât şi pe cel retail, precum şi optimizarea costurilor. Finalizarea tranzacţiei extinde pieţele relevante ale rafinăriilor noastre şi asigură o mai bună profitabilitate a operaţiunilor noastre de rafinare şi marketing (downstream). Achiziţia şi integrarea a circa 450 de staţii în regiunea Europei Centrale şi de Est în ultimii doi ani ne sprijină în atingerea obiectivului nostru strategic de a majora volumul vânzărilor de carburanţi cu peste 25% până în 2017. Ca urmare a extinderii regionale, deservim peste un milion de clienţi pe zi şi intenţionăm să valorificăm potenţialul punctelor noastre de vânzare pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale acestora, inclusiv pe segmentul produselor non - fuel (altele decât carburanţii)', a spus vicepreşedintele executiv al Grupului MOL, Ferenc Horváth, scrie capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614