REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Guvernul a aprobat actualizarea alocaţiei de hrană pentru pacienți

Guvernul a aprobat actualizarea alocaţiei de hrană pentru pacienți

Replica API 21 aprilie 2021 | 00:00 1076

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre care prevede că începând cu luna mai 2021 alocaţia de hrană pentru pacienţii din unităţile sanitare se va actualiza cu indicele preţurilor de consum la mărfuri alimentare în perioada 2018-2020, de 109,72%.

"La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat în şedinţa de Guvern de astăzi, 21 aprilie 2021, Hotărârea pentru modificarea şi completarea art.1 din Hotărârea Guvernului nr.429/2008 privind nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice. Conform actului normativ, începând cu luna mai 2021, alocaţia de hrană pentru pacienţii din unităţile sanitare se va actualiza cu indicele preţurilor de consum la mărfuri alimentare în perioada 2018-2020, de 109,72%", informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, scrie stiripesurse.ro.

De asemenea, a fost reglementată modalitatea de majorare a alocaţiilor de hrană la solicitarea conducătorului unităţii sanitare, cu avizul consiliului de administraţie, în condiţiile identificării altor surse de finanţare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi de la bugetul de stat.

Potrivit sursei citate, s-a reglementat ca în unităţile sanitare să nu mai existe tarife maximale în ceea ce priveşte norma de hrană.

"În termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri, unităţile sanitare publice au obligaţia de a afişa pe site-ul propriu nivelul alocaţiei de hrană stabilit pentru consumurile colective, precum şi orice modificare a acestora. Informaţiile sunt comunicate concomitent şi Ministerului Sănătăţii", afirmă aceeaşi sursă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218