REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență menținerea în sistem a cadrelor universitare fără doctorat

Guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență menținerea în sistem a cadrelor universitare fără doctorat

Replica API 1 octombrie 2015 | 00:12 186

Senatele universitare pot aproba, la propunerea consiliului de administrație, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru cadrele didactice cu grad de asistent sau lector care nu și-au obținut titlul de doctor până la această dată.

Decizia a fost luată de Executiv miercuri, prin aprobarea unei unei ordonanțe de urgență.

"În lipsa unei astfel de prevederi, dat fiind numărul semnificativ de cadre didactice fără studiile doctorale finalizate, instituțiile de învățământ superior ar fi fost în imposibilitatea de a asigura condițiile optime pentru desfășurarea procesului de învățământ", informează un comunicat al Guvernului citat de AGERPRES.

Premierul Victor Ponta anunța, la începutul ședinței de miercuri, că Guvernul va amâna cu un an aplicarea legii prin care 3.000 de cadre universitare care nu și-au finalizat doctoratul trebuie să fie date afară, mai notează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218