REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Guvernul a suplimentat bugetele a cinci instituţii pentru plata de salarii câştigate în instanţă

Guvernul a suplimentat bugetele a cinci instituţii pentru plata de salarii câştigate în instanţă

Replica API 4 aprilie 2012 | 00:00 209

Guvernul a majorat, prin două hotărâri, bugetele ministerelor Finanţelor şi Justiţiei, al Ministerului Public, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii, cu un total de peste 32 de milioane de lei, pentru plata primei tranşe a salariilor câştigate în instanţă.

"Fondurile sunt destinate pentru plata primei tranşe trimestriale aferentă a 5% din valoarea titlurilor executorii aflate sub incidenţa OUG 71/2009, modificată prin Legea 230/2011 (privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar). Astfel, au fost suplimentate bugetele: Ministerului Finanţelor Publice cu 2,4 milioane lei; Ministerului Justiţiei cu 19,8 milioane lei; Ministerului Public cu 9,45 milioane lei; Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu 722.000 lei; Consiliului Superior al Magistraturii cu 227.000 lei", anunţă Executivul.

Potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2012, ordonatorii principali de credite efectuează plata titlurilor executorii în cuantumul prevăzut pentru acest an (5% din valoarea titlurilor executorii) în mod eşalonat, în tranşe trimestriale egale. Fondurile alocate marţi de Guvern asigură efectuarea plăţilor din trimestrul I al anului în curs (respectiv 25% din suma datorată pentru anul 2012) şi nu întreaga sumă aferentă celor 5%.

Potrivit OUG 71/2009, modificată prin Legea 230/2011, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

sursa: newsin.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102