REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Guvernul rus și-a dat acordul pentru ca OMV să preia o participație la un producător de gaze

Guvernul rus și-a dat acordul pentru ca OMV să preia o participație la un producător de gaze

Replica API 17 iulie 2017 | 00:00 276

O comisie a guvernului rus care analizează investițiile străine a aprobat tranzacția referitoare la preluarea de către grupul energetic austriac OMV a unei participații de 24,99% din acțiunile companiei ruse Severneftegazprom de la firma germană Uniper, a anunțat președintele Serviciului Federal Antimonopol (FAS), Igor Artemyev, informează Itar Tass.

"Prețul tranzacției este de 1,8 miliarde de euro. Achiziția este făcută de OMV Exploration and Production care va achiziționa mai puțin de 25%, respectiv 24,99%, din acțiunile AO Severneftegazprom, o companie controlată de Gazprom" a declarat Igor Artemyev. Acesta a precizat că și după finalizarea tranzacției Gazprom va păstra controlul la această companie care deține 1.100 miliarde metri cubi de gaze naturale

În luna martie a acestui an, OMV și-a anunțat intenția de a prelua participația de 24,99% deținută de grupul german Uniper la zăcământul de petrol și gaze Yuzhno-Russkoye din vestul Siberiei, evaluat la 1,85 miliarde de dolari. Un joint venture între Gazprom (40%) și companiile germane Wintershall Holding GmbH (35%) și Uniper (25%) dezvoltă acest zăcământ. Acordul de achiziție ar urma să fie semnat până la finele anului.

De asemenea, în luna decembrie 2016, OMV și grupul rus Gazprom au semnat un acord de bază privind schimbul unor active conform căruia Gazprom va primi o participație de 38,5% din acțiunile companiei OMV (NORGE) AS, o companie concentrată pe explorarea și producția de petrol în Norvegia. În schimb, OMV va primi o participație de 24,98% la un proiect destinat dezvoltării blocurilor 4 și 5 ale formațiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz și condensat Uregoy din Siberia.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,64%, Fondul Proprietatea — 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614