REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Guvernul și-a trimis om pe litoral să se laude cu progresele făcute de privați

Guvernul și-a trimis om pe litoral să se laude cu progresele făcute de privați

Replica API 23 mai 2015 | 00:34 319

Campanie de promovare

Campanie de promovare

Mirela Matichescu

La debutul sezonului estival, Mamaia a găzduit, vineri, conferința reprezentanților domeniilor publice și private, prin care a fost anunțată încheierea demersului agenției Mareea de promovare a stațiunii. Au participat managerul general al agenției, Marius Usturoiu; Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad; președintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală și președintele Autorității Naționale pentru Turism, Mirela Matichescu.

Nicolae Bucovală

„Avem un studiu realizat de compania noastră, comparativ cu ultimii trei ani. Ne oferă o surpriză și o direcție a consumului de vacanță. La acest moment, în perioada 1 octombrie – 15 mai, avem o creștere de 11% a rezervărilor pentru această vară, deci avem un trend crescător.

Dar, surpriza vine pe segmentul vacanțelor integrate, a vacanțelor de tip all-inclusive, servicii complexe, care nu se mai rezumă doar la o simplă cazare și un mic dejun, unde avem o creștere de 289%”, a spus Usturoiu. Potrivit agenției Mareea, cererea pentru serviciile all-inclusive pe litoralul românesc a crescut de trei ori față de anul trecut, în timp ce valoarea medie a pachetelor all-inclusive achiziționate a scăzut cu 6,4%.

Cifrele îi ambiționează pe cei de la Mareea, care negociază în prezent pătrunderea pe piața poloneză, de unde aceștia speră să aducă aproximativ 5.000 de turiști, aspect care, potrivit lui Usturoiu, ar reprezenta segmentul principal de turiști pentru stațiunea Mamaia, în următorii cinci ani.

„Anunț în avanpremieră deschiderea unei noi piețe, din Polonia. Suntem în negocieri avansate la acest moment. Sperăm că la începutul lunii iunie să finalizăm și contractele pentru zborurile charter, care vor veni din Polonia pentru anul viitor. Estimăm pe la 5.000 de turiști care vor veni. E o piață cu potențial mare pentru litoralul românesc”, a mai spus Usturoiu.

După degringoladă, mulți eroi se-arată

Scenele „inchiziției” ANAF sunt arhicunoscute și nu mai au nevoie de nici o prezentare. După ce-au tăiat în carne vie la începutul acestei luni și s-au trezit cu patronatele pe la ușile ministerelor, autoritățile guvernamentale se prezintă la Constanța în rol de eroi. Matichescu a intenționat să prezinte o poezie guvernamentală, prin cifre și relaxări fiscale oferite de Executiv, însă i-a tăiat imediat „maul”, Murad.

„Nici vorbă! Este fals. Problema în România este că o foaie poate sta la primărie și un an. Păi, cine să mai investească? Mergem la ministere și ne spun că nu pot trece peste primar”, a spus Murad. După ce și-a dat ochii peste cap, Matichescu a revenit cu poezia guvernamentală, a lui dacă și cu parcă și cum ar crește veniturile în turism.

„Venim cu vouchere de vacanță, care au primit avizul favorabil în Comisia reunită de Industrii, Servicii, urmând ca, miercuri, să intre în plen și în 30 de zile să putem avea și normele metodologice. Ca efect, vă pot spune că din 5,3 milioane de angajați cu contracte active de muncă, plus aproape 600.000 de funcționari publici, undeva la șase milioane de angajați, doar 10% dacă vor primi un voucher de vacanță cu o medie de 3.000 lei, la jumătatea plafonului stabilit, ar rezulta o infuzie de capital în industria turistică de aproximativ 400 de milioane de euro”, a spus Matichescu.

În încheiere, Bucovală s-a arătat mai permisiv decât Murad, fiind mulțumit de plecarea lui Simona-Allice Man din fruntea ANT, salutând „instalarea” lui Matichescu. Totodată, Bucovală este în continuare dezamăgit de Parlament. „După șase luni de „frig și ceață”, iată că a ieșit și soarele pe drumul nostru. Vreau să uit acest episod, care a fost doamna Man (Simona – Allice Man – n.r.), care nici măcar n-a știut în această perioadă pe hartă unde este litoralul românesc. Șase luni de stagnări!

Trebuia să iasă voucherele de vacanță în decembrie, nu s-au emis nici în ziua de azi. Toată lumea promite! Uitați-vă la doi oameni (Usturoiu și Murad – n.r.), care încă mai există și să investească pe litoralul românesc. Suntem atât de obosiți, venim de pe șantier, stăm două ore în conferințe de presă și ne așteaptă acolo că nu știu ce să facă fără noi. Să nu credeți că litoralul înseamnă soare și un șezlong pe plajă”, a spus Bucovală, care a avut și cuvinte de laudă la adresa lui Marius Usturoiu.

„Ceea ce face dumnealui cu 200 de persoane, de fapt 200 de agenții de turism, pe cheltuiala dumnealui și cu ajutorul nostru și îi duce să viziteze nu numai litoralul românesc, asta face și cu muntele și cu Delta, cu toate celelalte șapte-opt-nouă forme de turism pe care le are România. Este un lucru îmbucurător. L-am felicitat pentru ceea ce face. Ne-am dori ca și ceilalți touroperatori să facă același lucru”, a mai spus Bucovală.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218