rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Guvernul spaniol acordă permise de şedere străinilor care cumpără case sau fac investiţii

Guvernul de la Madrid va acorda permise de rezidenţă în Spania străinilor care cumpără case, precum şi celor care investesc aici, după cum a anunţat, azi, secretarul de stat pentru economie şi sprijin pentru întreprinderi, Fernando Jimnez Latorre.

Latorre nu a indicat care este suma minimă cheltuită pe o casă sau cea destinată investiţiilor, pentru primirea rezidenţei, dar a precizat că măsura va fi inclusă în noua lege a întreprinzătorilor, ce urmează să fie aprobată în săptămânile următoare.

Propunerea acordării permiselor de şedere pentru străinii care cumpără case în Spania a apărut încă din luna noiembrie a anului trecut, fiind sprijinită public şi de premierul Mariano Rajoy. Secretarul de stat spaniol pentru comerţ, Jaime Garca-Legaz, anunţa la acel moment că guvernul din care face parte ia în consideraţie modificarea legii pentru străini şi prevederile referitoare la acordarea rezidenţei pentru străinii care achiziţionează locuinţe în Spania, în valoare de peste 160.000 de euro.

Iniţiativa guvernului ar fi îndreptată mai ales către ruşi sau chinezi, în rândul cărora ar fi "o cerere importantă de locuinţe în Spania", a mai spus secretarul de stat.

Jaime Garca-Legaz indica la aceeaşi dată că suma limită, de 160.000 de euro pentru locuinţele cumpărate de străini în Spania, reprezintă un "nivel echilibrat", care să nu provoace cereri masive de permise de muncă şi ca un nivel de preţ mai mic să nu ajungă să servească drept "scuză" pentru a obţine rezidenţa.

Jaime Garca-Legaz preciza că decizia a fost luată întrucât cererea de locuinţe este paralizată în Spania şi în aceste condiţii este oferită o soluţie multora dintre locuinţele deja construite şi care nu mai pot fi vândute.

Din afara Spaniei, a mai spus el, cererea este mai mare în sectorul imobiliar, iar piaţa spaniolă este foarte atrăgătoare, întrucât preţurile au scăzut foarte mult.

sursa: evz.ro

miercuri, 22 mai 2013117
Comentarii
mai mult...Mapamond
15 dec 00:00MapamondBrexit: Premierul Theresa May anunţă că vor avea loc noi discuţii în următoarele zile cu UE

Premierul britanic Theresa May a declarat vineri că vor avea loc noi discuţii cu Uniunea Europeană în următoarele...168

15 dec 00:00MapamondParlamentul din Kosovo a votat în favoarea creării unei armate206
15 dec 00:00MapamondUngaria: Gaze lacrimogene şi arestări la protestele de la Budapesta împotriva ''legii sclaviei''180
15 dec 00:00MapamondGinerele lui Trump, în cursa pentru postul de secretar general al Casei Albe

Nominalizarea lui Jared Kushner, ginere şi consilier apropiat al lui Donald Trump, la postul prestigios de secretar...192

15 dec 00:00MapamondUE îşi va intensifica pregătirile pentru scenariul unui Brexit fără acord, afirmă Jean-Claude Juncker186
15 dec 00:00MapamondLiderii europeni au prelungit cu şase luni sancţiunile împotriva Rusiei181
15 dec 00:00MapamondMaria Butina, rusoaica arestată în SUA pentru spionaj, a pledat vinovată în instanţă

Maria Butina, rusoaica arestată în SUA în luna iulie şi acuzată de spionaj în favoarea Moscovei, a pledat joi...213

15 dec 00:00MapamondAutorul atacului armat de la Strasbourg, Cherif Chekatt, a fost ucis de poliţie210
15 dec 00:00MapamondProtestele se intensifică în Ungaria193
15 dec 00:00MapamondSUA: Schimb de focuri într-un colegiu din Indiana, atacatorul s-a sinucis

Un tânăr înarmat şi-a pus capăt zilelor într-un colegiu din Indiana, în nordul SUA, după un schimb de focuri cu...191

14 dec 00:00MapamondCancelarul Angela Merkel va cere la summitul UE prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei252
14 dec 00:00MapamondTheresa May câştigă votul de încredere din partea Partidului Conservator cu 200 de voturi contra 117247
Vremea
7.6°5.8° - 8.9° sâmbătă, 15 decembrie 2018
ploaieUmiditate: 0%
Vânt: 7.46 m/s din E
Presiune: 1026.86 milibari

Loto
6/4911925324143
5/4041220273435
joker6242532426
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 dec 00:23SportPoli Iaşi a învins-o pe Concordia Chiajna cu 6-3!

Poli Iaşi a învins-o pe Concordia Chiajna cu neverosimilul scor de 6-3 (2-1), vineri seara, în deplasare, în primul...278

15 dec 02:29SportHandbal: cu cine va juca România pentru bronz

România a fost umilită de Rusia în drumul spre titlul continental și are un meci de coșmar și pentru medaliile de...765

15 dec 00:25SportRomânia a fost SPULBERATĂ de Rusia, în semifinalele Europeanului de Handbal

România nu a făcut față campioanei olimpice, Rusia, în semifinalele Campionatului European de Handbal, din Franța!...611

15 dec 00:00SportHagi e plătit să piardă! În loc să fie favorită la titlu, Viitorul se zbate să prindă podiumul

Gică are dreptate, statutul de furnizor de jucători i-a șubrezit șansele la câștigarea campionatului, după ce i-a...784

Local
15 dec 03:47LocalComerţ ilicit cu ţigări în zona Gării CFR. Poliţiştii locali au dat amenzi

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat, vineri, 14 decembrie, în...480

15 dec 03:47LocalGata, a început BÂLCIUL la Constanța! VIDEO

Ca în fiecare an, apropierea sărbătorilor de iarnă scoate din casă diverse persoane, mai puțin sau mai mult...1061

15 dec 03:26LocalATENȚIE, RISC DE POLEI la Constanța! Iată ce recomandă polițiștii

Polițiștii constănțeni se vor afla în teren, având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile! Aceștia vă...1041

15 dec 02:04LocalUn parc din Constanța, dotat cu mobilier urban

Parcul Viitorului din Constanța (din zona străzii Caraiman) se înnoiește! Angajații Serviciului Amenajări Urbane...619

15 dec 03:41LocalPrimăria Valu lui Traian începe distribuirea pachetelor alimentare de Crăciun!

Începand de luni, 17.12.2018, orele 8.00 până joi, 20.12.2018, orele 16.00, se distribuie pachetele alimentare de...335

15 dec 03:42LocalȘoferul care a plecat de la locul accidentului, pus sub control judiciar!

Conducătorul auto care a plecat de la locul accidentului a fost prezentat, la data de 14 decembrie a.c., Parchetului de...410

15 dec 03:42LocalCondamnat pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, la data de 13 decembrie a.c., au depistat un tânăr, în...296

15 dec 03:43LocalRAZII în Constanța: mai multe persoane conduse la Poliție!

Polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie, la data de 13 decembrie a.c., în intervalul orar 16.00 - 19.00, au...605

15 dec 03:46LocalUn pieton a fost lovit de mașină, în centrul Constanței!

Un accident rutier a avut loc vineri, 14 decembrie, la intersecția străzilor Cuza Vodă cu I.G. Duca. Potrivit...575

15 dec 03:44LocalA furat o sticlă cu băuturi alcoolice dintr-un supermarket din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție, la data 13 decembrie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de 49 de...382

Politică
15 dec 00:00PoliticăDirecția de Pază va avea grijă de obiectivele CJC în 2019. Palaz: Fie se alinează cerințelor și solicitării noii conduceri, fie pleacă acasă

Consilierii județeni vor supune la vot, în ședința din 19 decembrie, mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi....349

15 dec 02:51PoliticăOFLDE Constanța a popularizat Constituţia României în rândul populației

Organizaţia de Femei a Partidului Alianţa Liberarilor şi Democraţilor Constanţa (OFLDE ALDE) a fost implicată...466

15 dec 00:00PoliticăOrban: Anticipatele, cea mai bună soluție în cazul căderii Guvernului

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a afirmat vineri, la Alba Iulia, că în opinia sa, în...205

15 dec 00:00PoliticăALDE Constanţa: 'Este un câştig pentru România ce s-a întâmplat în Parlamentul European'

Plenul Parlamentului European a votat marţi, 11 decembrie, o recomandare pentru primirea României şi Bulgariei în...427

15 dec 00:36PoliticăNumirea lui Ionuţ Done în funcţia de subprefect, publicată în Monitorul Oficial

Ordinul prin care Ionuţ Done este numit să exercite, temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia de...537

15 dec 00:38PoliticăConsilierii locali municipali, convocaţi în şedinţă!

Consiliul local al municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă ordinară, miercuri, 19 decembrie 2018, ora...430

15 dec 03:39PoliticăFost primar al Constanței, cetățean de onoare post-mortem

Adrian Rădulescu, fost profesor universitar doctor și om politic român, istoricul care considera Dobrogea o parte...735

15 dec 03:40PoliticăÎntâlnire publică pentru prezentarea PUZ-ului preliminar Zona Peninsulară

Primăria Municipiului Constanța organizează marți, 18 decembrie, de la ora 10:00, în sala de ședințe Remus...340

15 dec 00:39PoliticăCurtea de Apel Bucureşti respinge cererea Turciei de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la Zaman România

Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, cererea autorităţilor turce de extrădare a...265

15 dec 03:45PoliticăMoţiunea de cenzură iniţiată de PNL, USR şi PMP a fost depusă la Parlament

Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", iniţiată de PNL, USR...275

Monden
15 dec 16:18MondenTom Jones concertează în România pe 26 iunie 2019

Cântăreţul britanic Tom Jones va concerta în premieră la Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă BTarena, pe 26 iunie...197

15 dec 15:51MondenLoredana Groza a afișat în mediul online un decolteu de vis

Cântăreața Loredana Groza arată impecabil într-o rochie din catifea de culoare roșie. Artista a impresionat pe...326

15 dec 00:00MondenEchipa emisiunii „România, te iubesc!” a refuzat premiul APTR. Jurnaliștii nici măcar nu au mers la gală

Echipa "România, te iubesc!" a invocat valorile şi principiile după care se ghidează cei şase jurnalişti care fac...254

15 dec 15:22MondenAlexandra Stan, comentată de Iulia Albu. „Se chiloțărește în bucătărie”

Cântăreața Alexandra Stan s-a fotografiat în chiloți, în bucătărie. Imaginea a fost comentată de...281

15 dec 00:00MondenDragoș Pătraru, enervat: „Dar e aiurea să vezi că muncești 12 ore pe zi, iar niște jeguri profită de chestia asta”

Dragoș Pătraru prezintă emisiunea Starea nației la postul de televiziune Prima TV. Jurnalistul se declară...340

15 dec 00:00MondenScandal între Mirela și Bogdan de la „Insula iubirii”. „Mi-aș fi dorit să aibă mireasa ta caracterul meu!”

Un nou scandal a izbucnit în mediul virtual, după încheierea emisiunii "Insula Iubirii". De data asta replicile dure...234

15 dec 00:00MondenCântărețul Bryan Adams, pasionat de fotografie, expune la Berlin. Chipuri celebre și veterani de război, temele lui preferate

Bryan Adams are o pasiune care rivalizează cu cea pentru muzică: fotografia. Cântărețul britanic expune din 2000,...181

15 dec 15:12MondenEllen Pompeo și Patrick Dempsey, din „Anatomia lui Grey”, nu și-au mai vorbit de la terminarea filmărilor. De 3 ani nu și-au mai adresat nici un cuvânt

233

15 dec 15:09MondenCasa din Londra a lui Paul McCartey a fost spartă de hoți

Poliția din Londra investighează o spargere care a avut loc la domiciliul fostului membru al trupei Beatles, Paul...187

15 dec 15:09MondenTopul celor mai bine plătite modele în 2018. Cine este pe primul loc

Kendall Jenner, fiica în vârstă de 23 de ani a lui Kris Jenner şi sora mai mică a lui Kim Kardashian, ocupă,...205

Sănătate
13 dec 03:45SănătateTratament salvator pentru pacienții cu accident vascular cerebral, la Spitalul Județean Constanța

Medicii din cadrul Secției de Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub...1375

12 dec 03:27SănătateVor fi livrate ambulanţe în toată ţara. Vin şi la Constanţa

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă...494

12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...399

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...831

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1568

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...688

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...1048

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1399

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...897

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...875