rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 12 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Guvernul urmează să aprobe joi prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând din data de 13 aprilie

Guvernul va aproba în şedinţa de joi prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu alte 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, şi să stabilească măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, scrie Agerpres.

Proiectul de hotărâre de Guvern cuprinde şi măsurile stabilite anterior, printre care şi cea potrivit căreia în toate localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor de infecţii cu SARS-CoV-2 la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 - 5,00 cu excepţii referitoare la deplasări în interes de serviciu, pentru asistenţă medicală sau pentru persoanele aflate în tranzit.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre, se propune, totodată, ca în toate localităţile să se permită circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20,00 - 5,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.

De asemenea, în zilele de în zilele de 23 şi 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 - 20,00.

O relaxare privind circulaţia persoanelor este avută în vedere şi pentru credincioşii musulmani, având în vedere sărbătoarea specifică Lunii sfinte Ramazan. "În acest context, se propune ca în toate localităţile să se permită circulaţia enoriaşilor musulmani în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai - 9 mai, în intervalul orar 20,00 - 5,00, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan".

O altă prevedere vizează limitarea gradului de ocupare a structurilor de cazare din staţiunile litorale la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora. Este vorba despre zona Mamaia Nord, Năvodari, Mamaia şi Mamaia-Sat, Constanţa, Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Tuzla, Costineşti, Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche.

joi, 8 aprilie 2021863
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

02Mai ai(8 apr 23:02)
vreo 3-4 ani de frecat menta si apoi ai vazut ce se intampa cu jigodiile... la jilava
mai mult...Ultima oră
12 apr 00:00Ultima orăȘoșoacă face acuzații grave: Tratamentul aplicat celor care mor de coronavirus distruge organismul

Senatoarea Diana Șoșoacă face acuzații grave la adresa medicilor. Aceasta spune că tratamentul care li se...143

12 apr 00:00Ultima orăNoi detalii despre Victor Socaciu, internat cu COVID-19, la un spital privat192
12 apr 00:00Ultima orăTurcan: Analiza pensiilor speciale va începe probabil săptămâna viitoare în grupul de lucru al coaliţiei107
12 apr 00:00Ultima orăAccident rutier pe strada I.L. Caragiale. O motocicletă, implicată

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni, 12 aprilie a.c., în Constanța, la...218

12 apr 00:00Ultima orăNoi treceri de pietoni, amenajate în municipiul Constanța282
12 apr 00:00Ultima orăO persoană a fost împuşcată mortal în faţa unui spital din Paris159
12 apr 00:00Ultima orăRusia: Incendiu de proporţii într-o fabrică istorică din Sankt Petersburg

Un incendiu de proporţii s-a declanşat luni la o fabrică istorică din Sankt Petersburg, flăcări imense şi o...161

12 apr 00:00Ultima orăCamera Deputaţilor: Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, depusă de PSD128
12 apr 00:00Ultima orăAccident rutier pe strada Cișmelei. Un scuter, implicat178
12 apr 16:55Ultima orăUn AGENT ECONOMIC şi-a depozitat deşeurile în SATUL de VACANŢĂ

Chiar dacă au existat frecvent cazuri în care operatorii economici au fost sancționați de polițiștii locali pentru...727

12 apr 00:00Ultima orăPolițiștii constănțeni, de vorbă cu elevii despre pericolele de pe internet163
12 apr 00:00Ultima orăACCIDENT rutier cu VICTIMĂ, între Plopeni şi Movila Verde289
Vremea
17.1°12° - 17.1° luni, 12 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 36%
Vânt: 5.79 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/4912174441127
5/4034383531165
joker642445338
Horoscop
mai mult...SPSportRT
12 apr 00:00SportPremier League: Manchester United, victorie pe terenul lui Tottenham

Manchester United și-a consolidat poziția secundă în clasamentul din Premier League, după ce s-a impus, duminică,...357

12 apr 00:00SportLiga 2, play-off: Rapid București a urcat pe primul loc (4-1 vs Dunărea Călărași)

Formaţia Rapid București a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Dunărea Călăraşi,...347

12 apr 00:00SportBogdan Stancu a marcat, dar Genclerbirligi a pierdut în campionatul Turciei

Atacantul român Bogdan Stancu a marcat golul echipei Genclerbirligi Ankara, învinsă cu scorul de 2-1, duminică, în...282

12 apr 00:00SportLadislau Boloni, înfrângere în campionatul Greciei (1-3 vs Olympiacos)

Formaţia Panathinaikos, antrenată de Ladislau Boloni, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1, de...306

Local
12 apr 23:57LocalCORONAVIRUS: 2 NOI DECESE, la Constanța

Până duminică, 11 aprilie a.c., 25.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la...842

12 apr 12:44LocalTemperaturi de până la 20 de GRADE, în această săptămână, la CONSTANȚA

Specialiștii din cadrul Centrului Regional de Meteorologie Dobrogea transmit faptul că prima zi a săptămânii...1186

12 apr 14:27LocalPrimarul George Ionașcu, din Mircea VODĂ, spune că va trage GAZE în comună

909

12 apr 23:56LocalRezultate LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc: Numerele extrase duminică, 11 aprilie

Duminică, 11 aprilie a.c., au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc,...740

12 apr 23:56LocalCoronavirus: 2.272 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...418

12 apr 23:57LocalCoronavirus: 478 de persoane, internate în spitalele din Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 40.320 de persoane...609

12 apr 23:57LocalTrei MINORI din Ciobanu, dați DISPĂRUȚI

În cursul serii de sâmbătă, în jurul orei 20.40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost...962

12 apr 23:58LocalACCIDENT RUTIER cu o VICTIMĂ, pe strada Pandurului din Constanța

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 11 aprilie, pe strada Pandurului din...2510

12 apr 23:58LocalO nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni la Constanța

718

Politică
12 apr 00:00PoliticăLucian Bode: Diana Şoşoacă „încalcă deliberat legea”. Este un act de iresponsabilitate faţă de ceilalţi

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, spune că senatoarea Diana Şoşoacă a fost amendată de mai multe ori...396

12 apr 00:00PoliticăAUR cere comisie de anchetă în cazul Spitalului Foişor, precum şi demisia lui Voiculescu şi Arafat

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită prim-ministrului Florin Cîţu 'demiterea imediată' a...369

12 apr 18:20PoliticăElena Băsescu, salariu de mii de lei în Parlament

1402

12 apr 18:21PoliticăMihai Tudose: Evacuarea de la Foișor nu mai e „problema Voiculescu”, ci este „problema Cîțu și problema Cioloș”

Evacuarea pacienților de la Spitalul „Foișor” din Capitală nu mai reprezintă „problema Voiculescu”, ci este...1038

12 apr 18:21PoliticăVictor Ponta bagă bățul prin gard în scandalul de la Spitalul Foișor

Fostul premier al României, Victor Ponta, care și-a dat demisia după incendiul de la Colectiv, comentează într-un...907

12 apr 18:22PoliticăEuroparlamentarilor români li se cere să voteze ÎMPOTRIVA adeverinței electronice verzi

711

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2347

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...2607

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

3666

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...3653

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...6928

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

7958

Monden
12 apr 00:00MondenMarea favorită la Oscar 2021 a câștigat un premiu important înainte de gala Academiei Americane de film

Chloe Zhao a câştigat, sâmbătă, prestigiosul premiul pentru cel mai bun lungmetraj "Nomadland", decernat de...331

12 apr 00:00MondenCum a reuşit Camilla să îl cucerească pe Prinţul Charles. Ce pasiuni au în comun cei doi

Povestea de dragoste dintre moştenitorul tronului britanic şi Camilla Parker Bowles a început cu mult timp înainte...576

12 apr 17:15MondenAlexander Nanau: Prin cele două nominalizări la Oscar, cinematografia românească nu mai are nimic de dovedit

301

12 apr 00:00MondenTaylor Swift a relansat o versiune a albumului din 2008 Fearless

Celebra cântăreaţă americană Taylor Swift a lansat vineri o reînregistrare a albumului ei de succes "Fearless" din...287

12 apr 00:00MondenFilmele cu Tom Cruise au fost amânate din cauza pandemiei

Viitoarele proiecte ale lui Tom Cruise nu vor fi lansate prea curând în sălile de cinema. Fanii actorului aşteaptă...301

12 apr 00:00MondenPredicții Oscar 2021: Cine sunt marii favoriți. Ce spun experții despre șansele ”Colectiv”

Mai sunt două săptămâni până la decernarea Premiilor Oscar 2021, care va avea loc la Teatrul Dolby, din Los...327

12 apr 00:00MondenBAFTA 2021: Pelicula „Ma Rainey's Black Bottom“, câştigătoare în două categorii în prima seară a galei

Pelicula ''Ma Rainey's Black Bottom'' a câştigat sâmbătă două trofee BAFTA în cadrul primei seri a celei de-a...295

12 apr 00:00MondenSUA: Harry şi Meghan i-au adus un omagiu virtual prinţului Philip

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan Markle au adus un omagiu prinţului Philip, care a încetat din viaţă vineri, pe...439

12 apr 17:56MondenVIDEO Andreea Bănică, critici la adresa Guvernului pentru că nu-i ajută pe artiști

991

Mapamond
12 apr 00:00MapamondAustria: Un bărbat a fost arestat în legătură cu atentatul din 2 noiembrie 2020 din Viena

Un bărbat a fost arestat în legătură cu atentatul din 2 noiembrie 2020 din Viena în care patru persoane au fost...277

12 apr 00:00MapamondÎn Germania au fost raportate 42 de cazuri de tromboze, majoritatea după vaccinarea cu AstraZeneca

În Germania au fost raportate până în prezent 42 de cazuri de cheaguri de sânge rare, majoritatea după vaccinarea...324

12 apr 00:00MapamondCoronavirus/FDA: Pentru moment nu s-a stabilit o legătură între cheagurile de sânge şi vaccinul Johnson & Johnson

388

12 apr 00:00MapamondIranul, în carantină pentru 10 zile, din cauza celui de-al patrulea val de coronavirus

Cel de-al patrulea val de COVID-19 a determinat sâmbătă autorităţile iraniene să bage în carantină aproape...339

12 apr 00:00MapamondCoronavirus: Guvernul Italiei ordonă regiunilor să accelereze vaccinarea vârstnicilor

Guvernul italian a ordonat regiunilor să accelereze vaccinarea anticoronavirus a vârstnicilor şi a persoanelor...284

12 apr 00:00MapamondCopiii prinţului Philip i-au adus un omagiu tatălui lor, „stânca“ familiei regale

346

Sănătate
12 apr 00:00SănătateCum prepari acasă lapte vegetal

Tot mai mulți pacienți sunt diagnosticați cu alergie, sensibilitate sau chiar intoleranță la lactoză, iar acest...311

12 apr 00:00SănătateSupă-cremă de sfeclă – ce beneficii are și cum se prepară rapid

Sfecla roșie, un aliment nu foarte popular în bucătărie, este recunoscută pentru proprietățile sale de prevenire...337

12 apr 00:00SănătateRubarba: proprietăți și beneficii și rețete delicioase

285

12 apr 00:00SănătateStudiu: Sângerarea gingivală, indicator al lipsei de vitamina C?

Sângerarea gingiilor poate avea legătură nu doar cu o igienă orală defectuoasă, ci și cu anumite carențe de...293

12 apr 00:00SănătateAlergia la polenul copacilor: factori declanșatori și remedii

Primăvara este sezonul alergiilor, mai ales pentru că natura își reintră în drepturi, copacii și plantele...280

12 apr 00:00SănătateTratează depresia și anxietatea cu uleiuri esențiale

Depresia și anxietatea sunt cele mai comune tulburări psihice ale vremurilor noastre. În afară de tratamentul...306

12 apr 00:00Sănătate3 rețete pentru copiii cu intoleranță la gluten

Intoleranța la gluten nu înseamnă renunțarea la mâncăruri savuroase. Iată câteva exemple de preparate gustoase,...291

12 apr 00:00SănătateUrticaria: cauze, simptome și tratament

Urticaria este o iritație care apare într-una sau mai multe zone ale corpului, la nivelul pielii, și se manifestă...315

12 apr 00:00SănătateDermatita de contact la henna: simptome și tratament

276

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT