rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Guvernul va reglementa miercuri suspendarea activităţii operatorilor economici care nu respectă regulile anti-COVID

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege care prevede sancţiunea complementară a suspendării activităţii pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Proiectul de lege, care modifică şi completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, prevede că, în cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenţiei, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite, scrie Agerpres.

Totodată, prin proiectul de lege se stabileşte că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate.

Un alt proiect de lege care urmează să fie discutat miercuri de Guvern vizează adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, "prin măsurile propuse se urmăreşte reducerea riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării, prin instituirea unui regim de autorizare a producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software destinate utilizării în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G". "Măsurile propuse ţintesc să contribuie la asigurarea unui nivel ridicat de securitate în momentul introducerii de tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G din România, prin reducerea semnificativă a riscului de dependenţă faţă de producătorii cu risc ridicat, pentru a asigura rezilienţa şi securitatea cibernetică a reţelelor 5G", se explică în document.

Pe agenda reuniunii Cabinetului Cîţu figurează şi o serie de proiecte de hotărâri de Guvern pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele zootehnic, speciile bovine, ovine şi caprine, şi sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020.

Printr-un alt proiect de hotărâre se are în vedere aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, unor unităţi sanitare din judeţele Brăila, Cluj, Constanţa, Galaţi, Hunedoara, Olt şi Suceava în vederea aplicării măsurilor de prevenire şi limitare a transmiterii infecţiilor cu noul coronavirus.

Prin aceeaşi hotărâre de Guvern se va decide şi scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora, cu titlu gratuit, Spitalului de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota", Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi "Petru Rareş" Fălticeni în vederea aplicării măsurilor de prevenire şi limitare a transmiterii infecţilor cu SARS-CoV -2 şi Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Timişoara pentru desfăşurarea activităţii specifice trierii anti-COVID a grupurilor de migranţi.

În cadrul şedinţei de Guvern urmează să fie aprobat şi un memorandum care vizează stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Printre principiile propuse se numără reanalizarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu de bază şi înmulţirea coeficienţilor cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare - 2.300 lei.

De asemenea, se propune introducerea unor grile de salarizare pentru administraţia publică locală, corespunzător funcţiilor publice şi funcţiilor contractuale; plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual; revizuirea sistemului de acordare a sporurilor - sporurile pentru condiţii de muncă la care expunerea la condiţii de muncă este aceeaşi, indiferent de funcţia deţinută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de până la 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată; analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menţinerea numai a celor cu adevărat relevante; acordarea unui spor de performanţă lunar personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite.

Implementarea noului cadru legal pentru toate familiile ocupaţionale în acelaşi timp, în scopul evitării apariţiei unor noi dezechilibre în sistemul public de salarizare şi al înlăturării posibilităţii contestării unor prevederi în faţa instanţelor de judecată reprezintă un alt principiu avut în vedere privind salarizarea în sectorul public.

miercuri, 14 aprilie 2021812
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

02sss(14 apr 10:18)
m-ai bine scapati de cei din coalitie faceti PNLE-UL de ras si o sa aveti soarta PNTCD si este pacat
mai mult...Politică
15 mai 00:00PoliticăCîţu, referitor la diferenţele de raportare a deceselor COVID-19: Au existat în toate ţările Uniunii Europene

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, în timpul unei vizite la Suceava, referindu-se la diferenţele de raportare...115

15 mai 23:34PoliticăDupă ce Făgădău NU a făcut nimic pentru infrastructură, PSD se ia acum de CHIȚAC că sunt ambuteiaje! Video157
15 mai 00:00PoliticăTurcan: Le-am comunicat colegilor de la sindicate că nu voi sprijini tratamente speciale pentru Ministerul Muncii127
15 mai 00:02PoliticăBogdan Gheorghiu: Am avansat propuneri pentru spectacole cu 1.000 de persoane

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi-a exprimat, vineri, satisfacţia că revenirea la normalitate a fost...212

15 mai 00:00PoliticăFlorin Cîţu: Nu există o campanie electorală internă în PNL118
15 mai 00:00PoliticăRomânia are noi ambasadori! Klaus Iohannis a semnat acreditările130
15 mai 00:00PoliticăGrindeanu: Proiectul PSD cu privire la salariul minim va fi discutat cu partenerii sociali şi cu mediul de afaceri

Proiectul de lege privind modificări la salariul minim pe economie, pe care PSD îl va depune în Parlament, va fi...148

15 mai 00:00PoliticăCîţu: Se poate mări lista verde a ţărilor, să permitem peste 1,5 la mie incidenţă128
15 mai 00:00PoliticăPSD depune în Parlament un proiect de lege referitor la salariul minim139
15 mai 00:00PoliticăBarna: Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom reveni mai repede la normalitate

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, la Opera Naţională Bucureşti, unde a participat la un spectacol-pilot cu...122

15 mai 00:03PoliticăLudovic Orban anunță că investitorii se înghesuie să vină în România301
15 mai 21:07PoliticăFlorin Cîțu: Am luat măsurile de relaxare pentru că avem o rată de vaccinare peste așteptări379
Vremea
12.9°12.9° - 13.7° sâmbătă, 15 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 88%
Vânt: 2.92 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/491240710641
5/402271313512
joker393645211519
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 mai 23:55SportTenis: Begu şi Errani, calificate în semifinalele probei de dublu la Roma

Perechea româno-italiană Irina Begu/Sara Errani s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul...231

15 mai 23:56SportVIDEO! Imnul oficial pentru Campionatul European de fotbal a fost lansat cu soliști surpriză

Imnul oficial pentru Euro 2020, intitulat "We Are The People We've Been Waiting For" (Suntem oamenii pe care îi...328

15 mai 23:57SportRapid București, cu un pas în Liga 1 (1-0 vs ASU Poli Timișoara)

Rapid București a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa ASU Politehnica Timişoara, într-un...544

15 mai 00:01SportIstanbulul a pierdut organizarea finalei Ligii Campionilor - UEFA a anunțat noua locație

Finala Ligii Campionilor dintre Chelsea şi Manchester City va avea loc în Portugalia, la Porto, cu 6.000 de fani de...885

Local
15 mai 00:06LocalAgent economic, SANCŢIONAT după ce a aruncat GUNOI pe DOMENIUL PUBLIC

Polițiștii locali au identificat un alt agent economic care a aruncat gunoiul strâns în urma desfășurării...325

15 mai 00:06LocalPrefectul Silviu COȘA, în vizită la Brigada 9 Mecanizată Mărășești din Constanța

Ofițerii studenți din anul II ai programului universitar de master de conducere au fost implicați în...331

15 mai 00:07LocalPOLIȚIȘTII au DESCINS la TERASA clubului Breeze din MAMAIA!

2495

15 mai 00:07LocalPERICOL PUBLIC: Iată ce ALCOOLEMIE avea un șofer depistat pe Alexandru Lăpușneanu

La data de 14 mai a.c., în jurul orei 00.30, patrula mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Secției 2 și un...488

15 mai 00:07Local'ȘMECHER' la 72 de ani: MORT de BEAT la volan, pe străzile din MEDGIDIA!

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 17.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat un...2001

15 mai 00:08LocalConstanța: Un individ care a AGRESAT o FEMEIE pe stradă s-a trezit cu MASCAȚII peste el!

700

Politică
15 mai 00:00PoliticăGrindeanu: Proiectul PSD cu privire la salariul minim va fi discutat cu partenerii sociali şi cu mediul de afaceri

Proiectul de lege privind modificări la salariul minim pe economie, pe care PSD îl va depune în Parlament, va fi...148

15 mai 00:00PoliticăCîţu: Se poate mări lista verde a ţărilor, să permitem peste 1,5 la mie incidenţă

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că "zona verde" a ţărilor din care se poate veni în România fără...128

15 mai 00:00PoliticăPSD depune în Parlament un proiect de lege referitor la salariul minim

139

15 mai 00:00PoliticăBarna: Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom reveni mai repede la normalitate

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, la Opera Naţională Bucureşti, unde a participat la un spectacol-pilot cu...122

15 mai 00:03PoliticăLudovic Orban anunță că investitorii se înghesuie să vină în România

Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat, vineri la Cluj, că ţara noastră se află într-un moment foarte bun, iar...301

15 mai 21:07PoliticăFlorin Cîțu: Am luat măsurile de relaxare pentru că avem o rată de vaccinare peste așteptări

379

Interviuri
27 mar 23:46InterviuriANCA NEDEA PAVEL: Noi, operatorii ECONOMICI, ne simțim AGRESAȚI și HĂITUIȚI! VIDEO

Anca Nedea Pavel, directorul Organizației Patronale Mamaia - Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...5061

13 mai 23:56InterviuriINTERVIU, PARTEA A DOUA! CHIȚAC face ORDINE în STAȚIUNE: FĂRĂ porumb fiert și ȘHAORMA, PE FALEZA din MAMAIA

În prima parte a interviului acordat de Vergil Chițac cotidianului Replica de Constanța, primarul Constanței a...11978

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

54042

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

Parlamentarul Cristina Dumitrache se află, pentru al patrulea mandat, în Camera Deputaților, reprezentând interesele...2508

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4183

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

3988

Monden
15 mai 00:00MondenDrake, cântăreţul cu cele mai mai mari vânzări din acest deceniu, potrivit Billboard

Rapperul canadian Drake va fi recunoscut drept artistul deceniului la viitoarea gală Billboard Music Awards, având în...116

15 mai 00:00MondenBen Affleck foloseşte aplicaţia Raya, versiunea Tinder a celebrităţilor, pentru a contacta tinere

După ce s-a despărţit de tânăra actriţă Ana de Armas şi, în pofida zvonurilor că ar fi reluat relaţia cu...125

15 mai 00:00Monden„The Underground Railroad“, o miniserie ambiţioasă despre sclavie, în regia lui Barry Jenkins

117

Mapamond
15 mai 00:00MapamondMAE rus condamnă tentativele SUA şi UE de a influenţa mersul alegerilor în Republica Moldova

Rusia remarcă tentative în creştere din partea SUA şi UE de a exercita influenţă asupra conducerii Republicii...127

15 mai 00:00MapamondSUA: Procesul a trei poliţişti implicaţi în moartea lui George Floyd, amânat de un judecător din Minnesota

Procesul a trei poliţişti implicaţi în moartea afro-americanului George Floyd a fost amânat joi din august 2021...121

15 mai 00:00MapamondGermania: Poliţia din Frankfurt a arestat un bărbat înarmat, în apropierea unei moschei

128

15 mai 00:00MapamondCoronavirus: Norvegia exclude oficial AstraZeneca din campania sa de vaccinare anti-COVID-19

Norvegia a eliminat vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca din campania sa de inoculare, a declarat miercuri...129

15 mai 00:00MapamondCoronavirus: Pelerinii portughezi au luat cu asalt sanctuarul de la Fatima, în pofida pandemiei

Pandemia nu i-a împiedicat pe credincioşi, în special portughezi, să umple până la refuz sanctuarul de la Fatima,...119

15 mai 00:00MapamondSan Marino le va oferi turiştilor posibilitatea de a se imuniza cu vaccinul anti-COVID-19 Sputnik V

113

Sănătate
15 mai 00:00SănătateDislexia: cauze, simptome, gestionare

Dislexia este o tulburare specifică de învățare, care creează probleme cu cititul și scrisul. Persoana afectată...118

15 mai 00:00SănătateTotul despre anemia aplastică

Anemia idiopatică aplastică este o formă de anemie în care măduva osoasă încetează să mai producă celule de...110

15 mai 00:00SănătateStudiu: Probioticele, de ajutor în gestionarea obezității la copii?

102

15 mai 00:00Sănătate8 alimente și băuturi de evitat dacă ai artrită

Artrita este o problemă de sănătate ce presupune inflamația cronică la nivelul articulațiilor. Este o afecțiune...118

15 mai 00:00SănătateTusea cu mucus alb: ce o provoacă și când să mergi la medic

Fiecare dintre noi ne confruntăm din când în când cu tusea, care poate fi un semn al gâtului iritat sau poate...102

15 mai 00:00SănătateAi urechile înfundate? Posibile cauze, tratament și remedii naturale

Chiar dacă urechea înfundată poate cauza, sau nu, un disconfort real, cum ar fi durerea, simplul fapt că nu poți...112

15 mai 00:00SănătatePerturbarea cronică a somnului la adolescenți poate duce la depresie

Potrivit unui nou studiu, perturbarea cronică a somnului în timpul adolescenței poate duce la depresie atât la...96

15 mai 00:00SănătateExercițiile fizice aduc beneficii de la prima sesiune de antrenament

Într-un studiu care a testat efectele exercițiilor fizice asupra metabolismului general, cercetătorii de la...118

15 mai 01:29SănătateINSP: 22.911 persoane imunizate anti-COVID au avut test pozitiv după prima doză de vaccin

328

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT