REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Halep, înaintea meciului cu Cehia: Este o suprafaţă dificilă, e verde şi e greu de văzut mingea

Halep, înaintea meciului cu Cehia: Este o suprafaţă dificilă, e verde şi e greu de văzut mingea

Replica API 7 februarie 2019 | 00:00 477

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ostrava, că suprafaţa de joc pe care se va disputa meciul de Fed Cup cu Cehia este una dificilă deoarece are culoarea verde şi mingea se vede destul de greu.

"E greu de spus de spus dacă suprafaţa de joc reprezintă un avantaj sau un dezavantaj pentru noi pentru că ne-am antrenat doar de două ori. Este însă o suprafaţă dificilă, mai ales că e verde şi este greu de văzut mingea. Dar consider că pentru toată lumea suprafaţa va fi la fel, dificilă sau mai puţin dificilă. Important este să ne simţim bine şi să fim apte 100% atunci când vom intra pe teren", a spus numărul 3 mondial.

Absenţa Petrei Kvitova (2 WTA) din lotul Cehiei măreşte puţin şansele României, este de părere Simona Halep. "Este ceva mai bine pentru noi faptul că Petra lipseşte. Asta pentru că ea a jucat foarte bine în acest început de an şi era în formă maximă. Dar acest meci este foarte, foarte greu. Aşa că îmi e dificil să spun ce e bine şi ce nu e bine. O să vedem asta sâmbătă şi duminică", a adăugat Halep.

Echipa României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este formată din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).

Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).

Echipa de Fed Cup a României întâlneşte în 9-10 februarie, la Ostrava, deţinătoarea trofeului, Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul se va disputa pe suprafaţă hard, în Ostravar Arena, o sală cu o capacitate de 6.350 de locuri.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Meciul cu cehia e pierdut asa ca motivele le-am gasit !
5
2
Faceti mingea din branza mea mechedoneasca ,feata musata altfel nu o vede. Beeeeeeeeee
8
3
HALEPRA KAP de OITA cu MUIAN de KAPRITA cu rochita si fundita si bentita!!!
7
3
Simona te iubim ,,,Bomba ca tine nu mai gasim.
5
6
... acum e suprafata verde...maine e rosie...concluzia, nu va mai prezentati la meciuri....
8
4
Acum depinde ce nuanta de verde are suprafata de joc - verde praz, verde ou de chi-ratza, verzui cashlu sau verde de stejaru.
14
5
Apa este uda, cerul este albastru, mingea este verde iar Halep joaca tenis ca o oaie!
15
6
Hai fetele, hai Romania !
13
7

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614