rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Halep și Watson deschid partida România - Marea Britanie

Simona Halep și Heather Watson vor evolua sâmbătă, de la ora 12.00, în primul meci al întâlnirii dintre România și Marea Britanie, din barajul de menținere în Grupa II Mondială a Fed Cup. Simona are un avantaj moral important după cele trei victorii în partidele disptuate până acum cu Watson (în 2013, la US Open, în 2014 la Roland Garros și în 2016 la Miami), dar și în privința suprafeței de joc, pe care se simte foarte bine. În plus, va evolua în fața constănțenilor, unde speră să contribuie din plin la victoria României. „Nu a fost nici o surpriză că o voi întâlni pe Watson , pentru că știam că voi juca împotriva numărului doi din echipa adversă. O surpriză doar că voi începe prima. Cred că atâta timp cât joci în țară, indiferent d eoraș, publicul este alături de tine și sper ca și în aceste două zile să fie zgomotos, să ne ajute să câștigăm. Sunt emoționată că joc la Constanța“ a precizat Halep. „Știu ce joacă Simona, îmi amintesc meciurile cu ea și știu la ce să mă aștept. Sper ca de această dată să reușeasc mai mult Nu este nici o presiune că voi juca în primul meci. Sunt pregătită pentru această provocare, este o atmosferă foarte frumoasă la lot și sper să reușim ce ne propunem“ a precizat și Heather Watson (25 ani), jucătoare clasată pe locul 113 WTA.

PROGRAM. Meciurile dintre România și Marea Britanie din Fed Cup vor avea loc la Tenis Club Idu, după programul: sâmbătă - ora 12.00: Simona Halep - Heather Watson (DigiSport 1); după ora 14.00: Johanna Konta - Irina Begu (DigiSport 1); duminică, ora 11.00: Simona Halep - Johanna Konta (DigiSport 1); după ora 13.00: Irina Begu - Heather Watson (Digi Sport 1); după ora 15.00: Sorana Cîrstea / Monica Niculescu - Laura Robson / Jocelyn Rae (DigiSport 1).

Sorin TEODOREANU

vineri, 21 aprilie 20174283
Comentarii

00Roman(22 apr 01:03)
Succes Romania! Ideea organizatorilor cu meciuri in aer liber in perioada asta si la malul marii unde sufla vantul mai mult ca in orice zona din tara nu se dovedeste prea stralucita!
00,,,,,,,,,,,,,,(21 apr 22:19)
sa le trag pe amandoua ,,,da cate una pe rand,,la ciocanele.
20ionut(21 apr 19:42)
Fi-mi-ar scarba. Asta reprezinta Romania?
31deacu(21 apr 17:06)
Halep e Romania ? Pe bune? Eu stiam ca e bicolora verde albastru
33FAN(21 apr 14:55)
SUCCES SIMONA !
mai mult...Actualitate
20 iul 00:39ActualitateAlexandru Mezei, noul director al Autorității Navale Române

Alexandru Mezei, fostul director al Căpiteniei Zonale Constanța, a fost avansat în funcția de director general...5046

18 iul 01:43ActualitateAdmitere 2017 – peste 2.400 de candidaţi înscrişi la Universitatea Ovidius469
13 iul 00:51ActualitateAccident rutier la Sibioara: şoferul ERA BEAT CRIŢĂ, o femeie A MURIT!4779
4 iul 00:21ActualitateÎNCETAŢI SĂ VĂ MAI AVENTURAŢI PROSTEŞTE ÎN MARE! ÎNCĂ UN ÎNECAT LA EFORIE - VIDEO!

Medicii de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța au fost solicitaţi să intervină marți seara, la Eforie...7249

29 iun 01:03ActualitateHalep s-a calificat în sferturi la Eastbourne !436
27 iun 00:44ActualitateOFICIAL: Cuptorul cu Plăcinte, ÎNCHIS pentru 6 luni9556
27 iun 00:47ActualitateOrban: Tudose nu are niciuna dintre calitățile necesare de a conduce un guvern

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seara, într-o emisiune televizată, că premierul desemnat, Mihai...344

26 iun 00:18ActualitateOrașul Ovidiu, o săptămână de sărbătoare cu triplă semnificație3834
26 iun 00:21ActualitateMihai Tudose este propunerea PSD pentru postul de premier1345
24 iun 01:24ActualitateŞi DSV a fost în control la Cuptorul cu Plăcinte: bonetele, o gravă problemă...

După ce inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, însoţiţi de Horia...8221

23 iun 00:17ActualitateSCANDAL cu BÂTE la Techirghiol: un tânăr a ajuns la spital!8893
22 iun 00:53ActualitateDoi turiști, BĂUȚI ZDRAVĂN, s-au răsturnat cu mașina în 23 August3803
Vremea
33°24.7° - 33° sâmbătă, 22 iulie 2017
cer seninUmiditate: 80%
Vânt: 0.77 m/s din NV
Presiune: 1026.05 milibari

Loto
6/494714274445
5/4021722313334
joker6141521278
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 iul 00:54SportRecord de victorii în sumo stabilit de Hakuho

Mongolul Hakuho a stabilit un nou record în sumo, sportul național al Japoniei, după ce a reușit a 1.048-a victorie...140

21 iul 00:00SportMogoșanu, noul selecționer U16

Naționala de fotbal U16 are din această săptămână un nou selecționer, Daniel Mogoșanu fiind desemnat să...139

21 iul 00:00SportMexic și Jamaica, ultimele semifinaliste la Gold Cup

Naționalele Mexicului și Jamaicăi sunt ultimele două echipe calificate în ediția din acest an a Gold Cup, turneu...124

20 iul 00:00SportChelsea a dat lovitura pe piața transferurilor

Campioana Angliei a reușit să își asigure serviciile unuia dintre cei mai curtați atacanți din această vară....526

Local
22 iul 13:39LocalUnitatea 2 încă nu a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

SN Nuclearelectrica SA a anunţat, joi, că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic...273

22 iul 00:00LocalTragedie la Kogălniceanu: Un bărbat s-a spânzurat!

Un bărbat de 64 de ani a fost găsit spânzurat vineri, 21 iulie a.c., în localitatea constănțeană Mihail...123

22 iul 00:00LocalProduse electronice de contrabandă, descoperite de poliţiştii de la Transporturi

Polițiștii S.P.T.M. – Biroul de Poliţie T.N. Constanţa Sud Agigea, acţionând în baza planului de acţiune pe...102

22 iul 00:00LocalMii de cărţi de colorat contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un...76

22 iul 01:09LocalProduse contrafăcute cu emblema „APPLE”, găsite în portul Agigea

Polițiștii S.P.T.M., acţionând în baza planului de acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor...860

22 iul 13:42LocalPeste 220 de cazuri de rujeolă înregistrate în ultima săptămână. Numărul deceselor a ajuns la 32

Peste 220 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, astfel că numărul total al...216

22 iul 00:41LocalUn nou control tematic pe RATC! Amenzi RECORD

Polițiștii locali constănțeni, alături de angajații RATC, au efectuat un nou control tematic, în cursul zilei de...1011

22 iul 01:15LocalDJST a lansat programul “Petrece vara la mare“

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa desfăşoară, în perioada 13 iulie - 30 august, în centrele...209

22 iul 13:40LocalPercheziții la o grupare infracțională care ar fi adus un perjudiciu de peste 2 milioane lei

Poliţiştii specializaţi în combaterea finanțării terorismului și spălării banilor şi procurorii D.I.I.C.O.T....300

22 iul 13:44LocalSaber Guardian 2017 la final

Saber Guardian 2017 (SG17), cel mai mare exercițiu desfășurat în regiunea țării noastre, s-a terminat. A fost o...74

Politică
22 iul 13:41PoliticăUSR cere demisia preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu

USR cere demisia preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, ca urmare a întâlnirii acestuia cu Cris...145

22 iul 01:09PoliticăFonduri prin PNDL 2, pentru dezvoltarea orașului Cernavodă

Orașului Cernavoda i-au fost alocate sume importante de bani de către Ministerul Dezvoltării Regionale și...286

22 iul 00:53PoliticăEducația, scopul investițiilor la Medgidia, prin PNDL 2

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, în programul PNDL 2, mai mult...290

22 iul 13:39PoliticăLegea care exclude avizul CSAT la numirea şefului DGPI, promulgată de Iohannis, după decizia de constituţionalitate a CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea prin care este eliminată necesitatea avizului CSAT la numirea...162

22 iul 01:13PoliticăProiecte finanțate prin PNDL 2, la Grădina

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, în programul PNDL 2, mai mult...294

22 iul 13:37PoliticăPe ce va cheltui Primăria municipiului Constanța banii de la PNDL 2

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, în programul PNDL 2, mai mult...505

22 iul 01:14PoliticăCe va face Primăria Crucea cu banii primiți prin PNDL 2

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, în programul PNDL 2, mai mult...310

22 iul 00:56PoliticăAmbasadorul Franței în România, în vizită la Constanța

Președintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu și Prefectul județului Constanța, Ioan Albu, au...202

21 iul 09:14PoliticăPreşedintele Iohannis a eliberat din funcţie trei magistraţi condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unor infracţiuni

Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de eliberare din funcţie a unor magistraţi, trei dintre ei ca urmare a unor...190

21 iul 00:00PoliticăPosturile din administraţia publică centrală vor fi auditate; angajările pe posturile vacante au fost suspendate

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi proiectul de ordonanţă prin care se suspendă până la 31 decembrie 2017...202

Monden
22 iul 16:40MondenOana Zăvoranu a cheltuit 30.000 de euro pentru un moft

Spre surprinderea multora, aflați că Oana Zăvoranu nu a ajuns încă la fundul sacului. Încă mai are bani din...134

22 iul 00:00MondenAdevărata ei față de când și-a micșorat buzele! Ruby, complet nemachiată

De-a lungul timpului, Ruby nu a avut nici cea mai mică problemă să apară în public nemachiată, ne aducem aminte...90

22 iul 00:00MondenIulia Vântur își serbează ziua de naștere în India, cu tort din România

Iulia Vântur își serbează ziua de naștere în India, cu tort din România! Săptămâna viitoare, pe 24 iulie,...83

22 iul 00:00MondenBrigitte Năstase a renunțat la divorț. Mutarea Amaliei în America i-a redat suflul soției lui Ilie Năstase

Zilele trecute, soția lui Ilie Năstase anunța în gura mare că nu mai vrea să fie doamna Năstase și că se va...123

22 iul 00:00MondenSoția solistului de la Linkin Park, victima hackerilor la doar câteva ore după moartea acestuia

Soția solistului de la Linkin Park a fost victima hackerilor la doar câteva ore după ce Chester Bennington și-a pus...82

22 iul 16:16MondenFanii lui Beyonce, înfuriați de noua statuie de ceară a acesteia: „Cred că nu au văzut-o niciodată”

Cea mai recentă statuie de ceară a cântăreței Beyonce de la muzeul Madame Tussaud din New York a stârnit o...84

22 iul 00:00MondenJustin Bieber nu va mai putea cânta în China din cauza „comportamentului său nepotrivit“

Autoritățile chineze au decis să închidă porțile unor viitoare concerte ale cântărețului canadian Justin Bieber...62

22 iul 00:00MondenIluzionistul Chriss Angel a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Iluzionistul Criss Angel a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, joi, în cadrul unei ceremonii în timpul...56

22 iul 00:00MondenDupă șocul Chris Cornell, lumea muzicală, din nou îndoliată după sinuciderea lui Bennington

Lumea muzicii rock este din nou îndoliată după aparenta sinucidere prin spânzurare a solistului formației de nu...61

20 iul 11:31MondenChester Bennington, solistul trupei americane Linkin Park, s-ar fi sinucis

Chester Bennington, solistul formației rock americane Linkin Park, a murit joi într-o aparentă sinucidere,...353

Mapamond
22 iul 00:00MapamondCetățenii UE vor circula liber în Marea Britanie după Brexit cel puțin doi ani

Cetățenii Uniunii Europene vor putea beneficia de libera circulație în Marea Britanie cel puțin doi ani după...70

22 iul 00:00MapamondParlamentul Republicii Moldova cere, prin declarație, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri, cu votul a 61 de deputați, o declarație privind retragerea trupelor...78

22 iul 00:00MapamondUn avocat și un purtător de cuvânt al echipei juridice private a lui Trump au demisionat

Avocatul de încredere al președintelui american Donald Trump, Mark Kasowitz, și purtătorul de cuvânt al acestuia,...57

22 iul 00:00MapamondPopularitatea premierului Theresa May a scăzut la un nivel minim record după alegeri

Popularitatea premierului conservator Theresa May a scăzut la un nou nivel minim record de 34%, cu 59% dintre britanici...66

22 iul 00:00MapamondViktor Orban: Apărarea frontierei este o datorie națională

Țara care nu-și poate apăra frontierele nu este o țară, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban într-un...82

22 iul 00:00MapamondMii de polonezi în stradă împotriva reformei controversate a Curții Supreme

Zeci de mii de polonezi au manifestat joi seară în întreaga țară după ce deputații au votat o reformă...71

22 iul 00:00MapamondMacron și rivalul lui Merkel sunt de acord să reformeze zona euro

Președintele francez Emmanuel Macron l-a primit joi seară pe rivalul cancelarului german la alegerile legislative din...65

22 iul 00:00MapamondGruparea jihadistă Statul Islamic se prăbușește foarte rapid, susține Donald Trump

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) se prăbușește "foarte rapid", a declarat joi președintele american Donald...66

22 iul 00:00MapamondAutoritățile americane și europene au închis două importante site-uri ale „pieței negre“ a internetului

Autoritățile americane și europene au anunțat joi închiderea a două importante site-uri ale așa-zisului...70

22 iul 00:00MapamondAnkara neagă că ar fi dezvăluit localizarea trupelor americane și franceze în Siria

Autoritățile de la Ankara au negat joi orice implicare într-un articol publicat de agenția de presă...75

Sănătate
13 iul 00:00SănătateȘi Germania vrea să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente

Guvernul german a propus miercuri candidatura orașului Bonn pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente...674

11 iul 00:48SănătateChimicalele din crenvurștii pentru copii

...1206

9 iul 22:34SănătateŞtii care este procentul de carne din sandvişul tău cu salam?

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România) membră a...965

9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...3694

9 mai 00:22SănătateMinisterul Sănătăţii: Comisia Europeană a avizat suspendarea temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei

Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului...2092

9 mai 00:00SănătatePudra de talc de la Johnson & Johnson ar fi CANCERIGENĂ!

Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor...2446

3 mai 00:00SănătateConsumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric!

Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...3188

27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...3920

22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...19899

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....2624