REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Handbal feminin: Dedu (FRH) - Mi-a dat multă încredere Bogdan Burcea, aştept foarte mult de la el

Handbal feminin: Dedu (FRH) - Mi-a dat multă încredere Bogdan Burcea, aştept foarte mult de la el

Replica API 17 ianuarie 2020 | 18:00 431

Alexandru Dedu, foto gsp.ro

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, joi, la finalul şedinţei Consiliului de Administraţie în care Bogdan Burcea a fost validat în funcţia de antrenor al naţionalei feminine, că aşteptările sale sunt foarte mari de la noul selecţioner.

"Mi-a dat multă încredere optimismul lui Bogdan Burcea, chiar i-am şi spus asta. Aştept foarte mult de la el. Un om care are atât optimism şi nu se jenează să spună ... înseamnă că se bazează pe ceva. Îl aşteptăm să o facă. Bogdan Burcea va rămâne şi antrenorul Craiovei. Contractul cu noul staff al naţionalei va fi valabil până în 31 decembrie, pentru că suntem într-un proces de calificare la Campionatul European unde sperăm să ajungem. Urmând ca apoi să face ceea ce ne dorim toţi, adică să avem un antrenor pentru un întreg ciclu olimpic", a explicat preşedintele.

Robert Licu va fi cooptat în staff pentru a suplini faptul că noul selecţioner nu are licenţa Master Coach. "Azi dimineaţă mi-a fost propus de domnul Burcea, urmând ca mâine să fie validat Robert Licu. Acesta este în proces de obţinere a licenţei Master Coach şi sperăm să o obţină şi să poată facă ceea ce i s-a propus", a spus Dedu.

Acesta speră ca Bogdan Burcea să aibă timp să formeze o echipă puternică pentru turneul preolimpic de handbal feminin care va avea loc în Muntenegru, între 20 şi 22 martie. "Nu mă miră retragerea Coreei de Nord. IHF a luat o decizie corectă de data asta, mergem să ne batem cu ei (n.r. - Kazahstan). Mie nu-mi e frică de Norvegia, de Muntenegru, mi-e frică de faptul că nu reuşim să coagulăm o echipă într-un timp atât de scurt. Practic sunt 12 antrenamente în care noul selecţioner trebuie să coaguleze ceea ce are. Ţinând cont de numărul de jucătoare de valoare şi de vârsta celor de la Corona Braşov (n.r. - implicate în cazul de dopaj), în cazul unei decizii nefavorabile, ceea ce s-a întâmplat la Mondial este doar vârful aisbergului. Consecinţele asupra performanţelor naţionalei vor fi majore şi pentru un lung număr de ani", a mai afirmat Dedu.

Tehnicianul formaţiei SCM Craiova, Bogdan Burcea, a fost validat, joi, de Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handal în funcţia de selecţioner al echipei naţionale feminine de handbal a României.

În vârstă de 47 de ani, Bogdan Burcea a mai condus în cariera sa formaţiile GS Elpides Dramas, Panathlitikos Dramas, CS Daewoo Craiova, Intercollege Panellinios, STIF Stranda Itrottarfelag, Hondboltsfelagio Tjaldur, Corona Braşov şi SCM Craiova, echipă cu care a câştigat Cupa EHF în 2018.

Federaţia Română de Handbal a anunţat, la 6 ianuarie, rezilierea contractului antrenorului principal al naţionalei feminine a României, suedezul Tomas Ryde. Comisia Tehnică a FRH a nominalizat iniţial pentru această funcţie patru tehnicieni români: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).

În urma refuzurilor primite de la trei dintre aceştia, comisia a propus alte două nume, Ovidiu Mihăilă şi Horaţiu Paşca, alături de cel al lui Bogdan Burcea.

Tomas Ryde a preluat naţionala României în mai 2019 şi avea un contract valabil până la finalul JO 2020. Ryde era la al doilea său mandat la naţionala feminină, după ce a condus reprezentativa "tricoloră" la Campionatul Mondial din Danemarca 2015, unde a reuşit să obţină medalia de bronz, şi la Jocurile Olimpice - Rio 2016 (locul 9).

România a încheiat Campionatul Mondialul din Japonia pe locul al 12-lea, cu trei victorii, toate în prima fază a grupelor, şi cinci înfrângeri, două în primul tur şi trei în grupele principale. Aceasta este cea mai slabă clasare a României la o ediţie a Campionatului Mondial după 2011, când naţionala încheia pe locul 13.

Noul antrenor al echipei României va avea ca obiectiv calificarea la JO 2020, prin intermediul turneului preolimpic din Muntenegru (20-22 martie), la care mai participă Norvegia, Kazahstan (în locul Coreei de Nord) şi echipa gazdă. Primele două clasate la acest turneu îşi asigură participarea la Tokyo 2020.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
DEDU UN PORC NOTORIU
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614