REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Handbalistul Şimicu, lovit de ghinion în Constanţa: a accidentat două studente

Handbalistul Şimicu, lovit de ghinion în Constanţa: a accidentat două studente

Replica API 14 noiembrie 2013 | 00:00 142

Impact pe trecerea de pietoni

Impact pe trecerea de pietoni

Recunoscutul handbalist timişorean, Alexandru Viorel Şimicu, de 25 de ani, a avut parte de ghinion în Constanţa. Acesta a accidentat două tinere studente, în vârstă de 19 ani, pe trecerea de pietoni. Prin urmare, tragedia din noaptea de vineri spre sâmbătă, când o studentă a murit călcată de un autoturism pe trecerea de pietoni, a fost la un pas de a se repeta. De data aceasta, din fericire, fetele au scăpat cu răni uşoare, iar şoferul nu a fugit de la locul faptei şi nici nu a fost băut. Ele au fost accidentate de un autoturism, marca Alfa Romeo, înmatriculat în Timişoara, pe bulevardul Mamaia, în zona Satului de Vacanţă, în timp ce se angajaseră în traversarea carosabilului prin loc permis. Handbalistul a menţionat că nu le-a văzut. "Mergeam în paralel cu o maşină de şcoală de şoferi, iar la un moment dat, maşina respectivă a mărit puţin viteza. Fetele s-au strecurat prin spatele acesteia. Nici măcar nu le-am văzut, mi-au sărit în faţă. Voi merge la spital să văd ce spun medicii", a spus Alexandru Şimicu, care se afla la volanul autoturismului. Cele două tinere se îndreptau către facultate, însă au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. "În ziua de 13 noiembrie 2013, în jurul orelor 13.00, pe bulevardul Mamaia, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Din primele cercetări, rezultă faptul că şoferul nu a acordat prioritate de trecere. Starea pietonilor este bună, fiind transportaţi cu SMURD-ul la Spitalul Judeţean Constanţa. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0", a spus agentul principal Luigi Ionescu, din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Alexandru Viorel Şimicu este un recunoscut handbalist, din Timişoara, dar care activează la HCM Constanţa, jucând pe postul de inter stânga. De asemenea, el este considerat unul dintre cei mai promiţători jucători din ţară. În trecut a evoluat la Poli Timişoara.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218