REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.6° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
24.6° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

HAOS în Parlament: PNL nu susține poziția lui Iohannis, ALDE o susține

HAOS în Parlament: PNL nu susține poziția lui Iohannis, ALDE o susține

Replica API 20 iunie 2019 | 00:00 195

Comisia electorală s-a reunit pentru a discuta schimbarea legislației electorale, în așa fel încât să nu mai existe situații similare cu cea din 26 mai când românii din diaspora nu și-au putut exercita dreptul de vot, scrie stiripesurse.ro

O propunere analizată este cea a președintelui Klaus Iohannis, cel care a solicitat vot anticipat pentru prezidențiale, iar acesta să se desfășoare pe o perioadă de 8 zile.

”Introducerea votului anticipat timp de opt zile, începând cu sâmbăta din săptămâna anterioară celei care se încheie cu ziua alegerilor, în secțiile de votare din străinătate organizate în ambasade, reprezentanțe permanente, consulate generale și institute culturale.

Votul anticipat se va organiza atât pentru primul tur de scrutin, cât și pentru al doilea, cu un număr de zile egal, dacă Curtea Constituțională aduce la cunoștința publică numele celor doi candidați care vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin cel târziu în ziua de vineri care urmează zilei alegerilor din primul tur de scrutin.”, solicită Iohannis.

În mod bizar, cei de la PNL nu susțin această variantă. Reprezentanții PNL au spus că este sufiecientă o extindere la două zile a votului. În schimb, cei de la ALDE susțin o astfel de variantă și agrează extinderea la 8 zile a perioadei de votare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
eu zic sa ne luam dupa tradatoru Neamt sa tina 40 de zile ,,votam in 40 de zile ,ori de ziua 7,
1
1
Sa tina 8 zile si in tara ca tot vrem sa voteze toata lumea.
1
0
la 8 zile se plimba toata lumea si o sa vedeti mai multe voturi in diaspora decat in tara stie neamtul si manipulatorii din umbra ce urmareste
5
0
de ce nu extidla un an futu i in gura de smenari.
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369