REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° ConstanÈ›a Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
20.4° ConstanÈ›a Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Hartă. Cine va conduce reşedinţele de judeţ

Hartă. Cine va conduce reşedinţele de judeţ

Replica API 8 iunie 2016 | 02:08 413

sursa foto: adevărul

Deşi numărătoarea voturilor la alegerile locale nu s-a terminat, câştigătorii municipiilor reşedinţă de judeţ sunt deja cunoscuţi şi nu sunt de aşteptat surprize care să le dea emoţii. „Adevărul“ vă prezintă mai jos lista cu toţi primarii oraşelor reşedinţă de judeţ, dar şi ai Bucureştiului.

Alegerile locale au reconfirmat fiefurile tradiţionale ale PSD şi PNL, chiar dacă vorbim doar despre marile primării şi nu despre votul politic pe judeţe. 19 primari de reşedinţă de judeţ a obţinut PSD la alegerile de duminică, în timp ce liberalii au reuşit să scoată doar 14, dintre care doi vopsiţi în independenţi. Partidul condus de Liviu Dragnea şi-a adjudecat Moldova, Dobrogea şi Oltenia, în timp ce, în mod tradiţional, liberalii s-au impus în Transilvania şi Crişana. Singura mare surpriză a fost Capitala, unde PSD a câştigat Primăria Generală şi toate cele şase sectoare. La Iaşi, probelemele penale ale fostului primar – Gheorghe Nichita – n-au avut nicio influenţă asupra electoratului. Candidatul PSD, Mihai Chirica, fosta mână dreaptă a lui Nichita, a câştigat alegerile fără emoţii. Tot în Moldova, PSD a reuşit să câştige şi Primăria Bacăului, prin senatorul PSD Cosmin Nicula. Fără sprijinul PNL, Romeo Stavarache, cel care a condus oraşul în ultimii 12 ani, a obţinut numai 10% din voturi, din postura de independent. PSD a câştigat la mustaţă şi la Galaţi: Ionuţ Pucheanu ( 35 de ani), devenit cel mai tânăr primar al oraşului, a câştigat după ce l-a devansat cu doar un procent pe candidatul liberal Nicuşor Ciumacenco, dar şi pe Marius Stan (UNPR), primarul în funcţie.

O altă surpriză a PSD a venit din sudul ţării. La Piteşti, Tudor Pendiuc, primar timp de şase mandate, renegat de PSD, a pierdut lupta electorală în faţa fostului său subaltern Cornel Ionică, susţinut de social-democraţi. Radu Mazăre n-a mai candidat la Constanţa, însă în fruntea oraşului a ajuns unul dintre locotenenţii săi, Decebal Făgădău. PSD a câştigat fără emoţii şi Bănia, unde Lia Olguţa Vasilescu a fost preferată de craioveni în ciuda problemelor penale. „Trebuie să spunem că a fost şi un vot împotriva partidelor politice, cu o singură excepţie, PSD“, a spus Liviu Dragnea, cel care a fost, practic, reconfirmat în funcţie de rezultatul alegerilor. PNL domină Vestul Dintre toţi candidaţii PNL, cea mai clară victorie a obţinut-o chiar secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, care a obţinut al treilea mandat în fruntea Primăriei Oradea. În reşedinţa judeţului vecin, Arad, Gheorghe Falcă a reuşit să-şi adjudece al patrulea mandat, iar, puţin mai jos, la Timişoara, Nicolae Robu a rămas şi el în funcţie. La Cluj, Emil Boc le-a dat din nou o palmă colegilor de partid care nu-l mai voiau candidat pe motiv că e mult prea apropiat de Traian Băsescu. Boc a candidat din partea PNL şi a obţinut aproape 70% din voturi. De altfel, surse din PNL susţin că Emil Boc sau Gheorghe Falcă ar putea candida la şefia partidului în cazul în care se organizează un Congres. Însă actualii lideri, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, luptă din răsputeri să amâne alegerile interne până după alegerile parlamentare. „Nu e momentul de mişcări intempestive, nu este cazul să facem un congres. Ce trebuie să ştiţi este că nimeni nu se ţine de scaun în partidul ăsta, dar nimeni nu demisionează când nu este cazul“, a spus Alina Gorghiu. De fapt, liderii PNL refuză să-şi asume rezultatul dezastruos de la Bucureşti, acolo unde nu numai că n-au reuşit să câştige nicio primărie, dar au ajuns pe locul trei, după PSD şi USB. Pe de altă parte, Blaga şi Gorghiu se laudă cu micile victorii din ţară. „Este cel mai bun scor de după 1990“, a anunţat Vasile Blaga. La nivel naţional, PNL a obţinut 1.040 de primării din 3.186 şi 31% la votul politic pentru CJ, însă tot sunt cu mult în urma PSD. Deşi au selectat candidaţii pe baza unor criterii de integritate, au existat două cazuri în care liberalii au făcut pact cu candidaţii penali. La Târgu-Mureş, unde l-au susţinut pe Dorin Florea, şi la Braşov, unde au mers pe mâna lui George Scripcaru, deşi ambii au candidat oficial ca independenţi. Nici la Sibiu PNL n-a avut candidat, preferând să o susină pe Astrid Fodor, reprezentanta Forumului German, urmaşa lui Klaus Iohannis în fruntea oaraşului.

Sursa> adevărul.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102