REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Haşotti: Dacă PSD va merge separat la prezidenţiale, s-ar putea ca viitorul preşedinte să le fie ostil

Haşotti: Dacă PSD va merge separat la prezidenţiale, s-ar putea ca viitorul preşedinte să le fie ostil

Replica API 14 noiembrie 2013 | 00:00 153

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, susţine că în situaţia în care PSD ar merge separat la alegerile prezidenţiale s-ar putea ca viitorul preşedinte să le fie ostil, menţionând că singurul "vinovat" pentru încă un mandat al preşedintelui Traian Băsescu a fost senatorul social-democrat Mircea Geoană.

"Partidul Naţional Liberal şi Crin Antonescu s-au dovedit până acum cei mai îndepărtaţi de vreo colaborare cu Traian Băsescu. Noi nu avem nici un fel de protocol de colaborare, nu avem nici un fel de tratative secrete pe care le-a purtat un om politic foarte apropiat primului-ministru şi un important senator PSD. Mă refer la domnul Ilie Sârbu, care timp de un an şi jumătate, din 2007 începând, a purtat tratative secrete cu domnul preşedinte Traian Băsescu. Faptul este recunoscut şi de domnul senator Sârbu", a spus Haşotti, miercuri, la RFI.

El susţine că afirmaţia senatorului PSD Mircea Geoană, potrivit căreia se înşală cel care crede că, aliindu-se cu Băsescu, poate câştiga în 2014, este penibilă, punctând că acesta este singurul "vinovat" pentru încă un mandat al preşedintelui Traian Băsescu.

"Declaraţia lui Mircea Geoană intră în zona penibilului, pentru că Mircea Geoană a alergat singur şi a ieşit al doilea. Mircea Geoană trebuie să fie ultimul pesedist care să aibă ceva de reproşat lui Crin Antonescu şi Partidului Naţional Liberal. Să nu uităm că PSD împreună cu PNL în 2009 l-au adus pe Mircea Geoană la 55%, iar enorma lui inteligenţă politică l-a determinat să-i facă o vizită lui Vântu şi Traian Băsescu să câştige alegerile prezidenţiale. Singurul vinovat pentru încă un mandat al preşedintelui Băsescu este Mircea Geoană, care în naivitatea lui îşi imaginează că mai poate candida vreodată din partea Partidului Social Democrat la Preşedinţia României. Lucrul acesta nu se va întâmpla niciodată. Dar la Mircea Geoană recunoştinţa este o povară grea", a arătat senatorul liberal.

El precizează că este cert că liderul PNL, Crin Antonescu, va candida la alegerile prezidenţiale din 2014.

"Un lucru este cert: Crin Antonescu va candida la Preşedinţie. Ce se va întâmpla este riscant să spun. Dacă dreapta va avea un candidat, dacă stânga va avea un candidat, dacă PSD-ul îşi va pune un candidat. Până una alta, există USL-ul, există un protocol, care este respectat, cum-necum este respectat, aşa încât lucrurile sunt limpezi. Limpezi în momentul în care noi conversăm", a spus liberalul.

Articol complet:

LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367