REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Herghelia Mangalia speră să organizeze curse de cai la care să se poată paria

Herghelia Mangalia speră să organizeze curse de cai la care să se poată paria

Replica API 14 octombrie 2013 | 00:00 239

De la anul,

De la anul,

Hipodromul Hergheliei Mangalia a fost, sâmbătă, 12 octombrie, gazda evenimentului hipic internaţional "Cupa Toamnei - 2013", primul de acest gen, de la redeschiderea Hergheliei. Zeci de pasionaţi de hipism au avut ocazia să asiste la spectaculoasele curse de galop susţinute pe Hipodromul Hergheliei Mangalia. La startul competiţiei s-au aliniat frumoasele cabaline pursânge arab şi englez venite din Ungaria, Bulgaria şi România să încânte publicul. Întrecerile s-au desfăşurat în cinci reprize, pe distanţe cuprinse între 1200 şi 2400 de metri, iar prestaţia cailor struniţi de jocheii lor a fost îndelung aplaudată de către cei prezenţi. Astfel, 35 de cai din rasele pur sânge arab crescuţi la Herghelia de la Mangalia şi pur sânge englez, deţinuţi de privaţi din ţară şi străinătate s-au întrecut în cursele de galop. Cursele au fost demonstrative, însă pentru prestaţia lor atât caii, cât şi jocheii au fost răsplătiţi. Pe lângă cupe şi medalii Consiliul Judeţean Constanţa a oferit premii de până la 2.000 de lei, celor care s-au clasat pe locuri fruntaşe la toate cele cinci categorii. "Până în 2004 s-au organizat curse oficiale de cai pe Hipodromul de la Mangalia. Ne bucurăm nespus de mult că vremea problemelor financiare a apus, iar acum, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, putem organiza evenimente de acest fel. Cursele de galop şi trap sunt obligatorii pentru punerea în valoare atât a cailor Hergheliei, cât şi a cailor proprietate privată", a declarat, la finalul evenimentului Istvan Antal, directorul Hergheliei Mangalia. Organizatorii sunt sigur că, de anul viitor, pe Hipodromul de la Mangalia se vor relua cursele oficiale de galop şi trap. "Este primul eveniment important şi nu va fi singurul, deoarece dorim să aducem, în perioada următoare în competiţii similare, polonezii, francezii şi germanii. Este o provocare pentru noi pe care o ducem mai departe. De asemenea, urmărim să atragem şi casele de pariuri pentru ca pasionaţii să-şi poată alege favoriţii", au mai precizat organizatorii. Herghelia s-a redeschis în luna august după ce Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Mangalia şi Romsilva au investit peste două milioane şi jumătate de lei în lucrări de modernizare şi reamenajare a grajdurilor şi echipamentelor.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218