REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Hidroelectrica a denunţat contractul cu Energy Holding

Hidroelectrica a denunţat contractul cu Energy Holding

Replica API 25 iulie 2012 | 00:00 184

Hidroelectrica a denunţat, marţi, contractul cu traderul de energie Energy Holding, potrivit unor surse din companie. Compania Energy Holding este unul dintre cei mai importanţi furnizori de energie electrică din România şi un trader de renume în regiunea Europei de Sud-Est. Energy Holding a luat anul trecut de la Hidroelectrica 2,15 TWh de energie pentru care a plătit 280,2 mil. lei, adică 130 de lei pe MWh. Tribunalul Bucureşti a admis, în 20 iunie, cererea Hidroelectrica de a intra în insolvenţă. Compania şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012 iar potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii, Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea societăţii, ci reorganizarea unei companii care nu mai are lichidităţi. Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 80,0561% din capital, şi Fondul Proprietatea. Compania asigură o treime din totalul cantităţii de energie produsă în România, conform capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614