REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Homosexualii, pe Facebook: "Dacă ne cred persoane cu dizabilităţi, atunci să mergem să ne dea statul drepturi băneşti"

Homosexualii, pe Facebook: "Dacă ne cred persoane cu dizabilităţi, atunci să mergem să ne dea statul drepturi băneşti"

Replica API 20 aprilie 2013 | 00:00 113

Vocea deputatului Remus Cernea a răsunat atât de tare încât ţărişoara noastră, lăsând la o parte feţele umane creionate cu un iz politic, s-a împărţit în două tabere: pro şi contra. Încotro înclină balanţa, nimeni nu poate şti, fiecare crezând că are dreptate şi, automat, câştig de cauză. Ne referim aici la cel de-al doilea proiect de lege propus de Cernea, cu privire la parteneriatul civil pentru homosexuali, aruncat în urechile populaţiei când nici bine nu se încheiaseră suspinele feţelor bisericeşti la gândul că statul nu le va mai da bani. Revenind la parteneriatul civil, se pare că pe site-ul de socializare Facebook a apărut deja o pagină, menită să unească toate persoanele ce vor să susţină acest demers. Denumită "Noi 2, legal. Parteneriate Civile în România", pagina este gata pentru a primi pe oricine ce este de acord cu parteneriatele civile, fie între persoane de acelaşi sex, fie că este vorba de femeie şi bărbat. Puţin înceţoşată treaba, am putea spune. Ori e albă, ori e neagră, practic dacă te bagi spui că eşti de acord cu amândouă, sau poate o fi doar o strategie, cine ştie. "Pagina celor care susţin parteneriatele civile în România, fie ele între un bărbat şi o femeie sau între persoanele de acelaşi sex. Vă invităm să sprijiniţi această cauză indiferent dacă iubiţi pe cineva, sau nu, în acest moment şi indiferent pe cine iubiţi!", este mesajul postat la începutul paginii. Chiar dacă, pe ici, pe colo, mai apar huiduieli de uşa birtului, unde se respectă modelul lui nea' cutare, care a băut cam mult şi are chef să introducă luna prin cuvintele materne cu iz sexual, se pare că sunt deja 265 de persoane care au apreciat demersul, referindu-ne strict la pagina de Facebook. Cometariile sunt interesante, însă cel mai mult ne-a atras atenţia o persoană, care a spus: "Dacă ne cred persoane cu dizabilităţi, atunci să mergem să ne dea statul drepturi băneşti, ca persoane cu probleme şi să fim scutiţi sau reduşi de la plata anumitor dări către stat". Menţionăm că, tot pe internet, s-a lansat şi o petiţie în acest sens.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367