REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Hong Kong: Protestele au perturbat pentru a doua zi consecutiv activitatea pe aeroportul internaţional

Hong Kong: Protestele au perturbat pentru a doua zi consecutiv activitatea pe aeroportul internaţional

Replica API 14 august 2019 | 00:00 354

Activitatea de pe aeroportul internaţional din Hong Kong a fost perturbată marţi, pentru a doua zi consecutiv, sute de zboruri fiind anulate din cauza prezenţei unui număr mare de protestatari în incinta aerogării, transmite dpa.

Administraţia aeroportului a anunţat că toate zborurile pentru care procedurile de check-in se încheiaseră până la ora locală 16:30 (08:30 GMT) vor fi anulate, dar a precizat că avioanele aflate în zbor cu destinaţia Hong Kong vor primi autorizaţia de aterizare.

Totuşi, până la ora locală 20:00 (12:00 GMT) numeroase zboruri erau înscrise pe programul de plecări cu orele iniţiale, ceea ce a făcut ca în rândul multor pasageri să domnească confuzia întrucât ei nu ştiu dacă să plece sau nu spre aeroport.

Protestele antiguvernamentale de la aeroportul din Hong Kong au intrat marţi în a cincea zi, demonstranţii alegând acest loc pentru a atrage atenţia internaţională asupra revendicărilor lor.

Scandând ''Să luptăm pentru libertate!'', sute de manifestanţi au blocat holul secţiunii de plecări. ''Blocăm întreaga zonă de plecări astfel încât oamenii care încearcă să plece din Hong Kong să nu poată face acest lucru'', a explicat un demonstrant care s-a prezentat drept Joshua Wong, dar care a precizat că nu are nicio legătură cu faimosul activist pro-democraţie.

James Regan, un cetăţean australian aflat în tranzit spre Marea Britanie, a declarat pentru dpa că este blocat în aeroportul din Hong Kong de două zile şi că se simte mai mult sau mai puţin abandonat de personalul aeroportului.

Un alt cetăţean australian, Nathan Gallipoli, a spus că deşi a respectat demonstraţiile în cele două luni ale şederii sale la Hong Kong, a început să-şi piardă răbdarea faţă de protestatari.

De asemenea, mii de demonstranţi au ocupat marţi şi zona de sosiri unde le-au înmânat turiştilor fluturaşi de hârtie cu informaţii despre brutalitatea poliţiei din Hong Kong.

Protestele din Hong Kong au început pe 9 iunie după ce adunarea legislativă locală adoptase un act normativ care ar fi permis extrădarea infractorilor către China continentală. Legea respectivă a fost ulterior suspendată. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614