REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Horia Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

Horia Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

Replica API 9 septembrie 2020 | 15:08 5365

Horia Constantinescu, candidatul PPU-SL la Primăria Constanța, este unul dintre cei mai activi aspiranți la scaunul de primar, dar și unul dintre cei mai vocali. Nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume și să le răspundă celor care-l critică sau îi interpretează acțiunile. În cadrul unui interviu acordat ziarului Replica, Horia Constantinescu a lămurit speculațiile potrivit cărora l-ar susține pe Vergil Chițac la Primăria Constanța, însă a făcut precizări și cu privire la modalitatea în care unii contracandidați au ales să-și facă campanie electorală, folosindu-se de banii constănțenilor, aici referindu-se la Decebal Făgădău. Totodată, Horia Constantinescu a ținut să-și manifeste opinia cu privire modul în care va debuta acest an școlar, la obligativitatea copiilor de a purta mască, un echipament care îi poate feri de infectarea cu COVID-19, dar care le poate aduce alte boli grave. Constantinescu a adus în discuție și activitatea celor doi viceprimari, despre care spune că, atunci când le vom vedea rapoartele de activitate, vom constata că nu au făcut nimic.

Horia Constantinescu este o prezență activă în rândul constănțenilor. A luat la pas fiecare cartier, a vorbit cu fiecare om și le-a aflat problemele. Aspecte pe care și el le cunoaște, acesta fiind și motivul pentru care s-a înscris în această cursă: pentru schimbare. ”Suntem în plină acțiune, vom ajunge în fiecare dintre zone, nu neapărat cartiere, conform celor comunicate de către constănțeni, pentru că există nu numai lucruri ușor de constatat, dar și lucruri specific fiecărei zone. Mulți au câte ceva de reclamat, au câte o nemulțumire, mulți dintre constănțeni s-au așteptat ca, în ultimii șase ani, lucrurile să se schimbe în bine”, a spus Horia Constantinescu.

Nu așa ar fi trebuit să se comporte o administrație publică sănătoasă

”Cele mai mari nemulțumiri încep din momentul în care deschizi ușa imobilului în care locuiești, în stânga și în dreapta nimic nu este verde, vezi cantitatea de gunoi și vezi că existe zone de mâna a doua și îți dai seama că nu așa ar fi trebuit să se comporte o administrație publică sănătoasă, ci ar fi trebuit să echilibreze întregul oraș. Nu putem avea trotuare de zeci de mii de lei doar într-o zonă a orașului, în schimb, în cele mai multe, nu avem trotuare deloc. Eu cred că orice constănțean, poate, analizând realitatea, să își dea seama că n-ar trebui să mai continue așa”, a completat el.

Horia Constantinescu: Multe dintre echipamentele de protecție au deficiențe, reprezintă un pericol

HoriaConstantinescu este de părere că orașul are nevoie să fie condus de un om puternic, care a reușit în viața privată, astfel încât să poată apuca taurul de coarne și să facă în patru ani ce nu s-a făcut în 6.

Candidatul PPU-SL la Primăria Constanța a vorbit, în cadrul interviului acordat ziarului Replica, și despre debutul anului școlar. Acesta a mărturisit că nu-și va trimite copiii la școală în condițiile actuale, că nu-i poate obliga pe aceștia să poarte ore în șir o mască care îi poate feri de COVID-19, dar le poate aduce alte boli grave. ”Din perspectiva comisarului OPC, vreau să spun că, în urma acțiunilor de verificare a întregului stoc de echipamente de protecție am înțeles că multe dintre acestea au deficiențe de fabricație, că pot reprezenta un pericol. Am înțeles cum e fabricată masca pe care ar trebuie să o poarte la cursuri. Ea are un strat impermeabil tocmai pentru a nu permite să sufli mai departe salivă împreună cu acest virus, motiv pentru care, într-o proporție destul de importantă, aerul pe care-l va respira copilul este amestecat cu ceea ce expiră. Acest lucru înseamnă că-l va oxigena mai puțin, înseamnă că va putea afecta modul în care acesta ar trebui să-și oxigeneze creierul, care e în plină dezvoltare și să-și oxigeneze organismul pentru a-și pune în mișcare mușchii. Sănătatea copilului e păzită din perspectiva contaminării cu acest virus, dar are o altă componentă, aceea de a-l expune la alte pericole ulterioare ce nu pot fi evaluate la acest moment. Nu există un criteriu medical care stă la baza afirmațiilor mele. Nu vreau să fiu perceput ca un îndemn. Este părerea lui Horia Constantinescu, comisarul, gândind cum poate fi un bun părinte”, a comentat Constantinescu.

Nu-și trimite copiii la școală!

Horia Constantinescu a mărturisit că ai săi copii, în contextul celor declarate mai sus, nu-și va trimite copiii la școală. ”Niciunul din copiii mei nu va merge la școală. Producătorii acestor măști transmit că această formă de echipare (n. red. mască) nu poate fi mai lungă de două ore. Asta înseamnă, că fiecare dintre copii trebuie să plece cu un ghiozdănel de măști la școală. Îmi doresc ca ai mei copii să respire normal, să aibă o sănătate trainică, să nu o șubrezim noi și apoi să ne dăm seama că am luat decizii pripite. Prefer ca ambii să stea acasă, vor studia acasă, online, în afară de asta vor avea posibilitatea să lucreze cu bunii, cu părinții. E o etapă importantă în viața fiecăruia, este o etapă de formare, dar acest lucru nu trebuie să primeze înaintea șanselor de a avea o sănătate trainică pentru a putea duce eventualele întâlniri și cu alte variante de virus de a lungul existenței lor”, a spus candidatul la primărie.

Totodată, Horia Constantinescu a vorbit despre necesitatea unor investiții radicale la unitățile de învățământ din Constanța, fără să se țină cont de situarea acestora în centru sau la periferie.

Constantinescu: Făgădău, pe vremea când trebuia să urmeze cursurile școlii primare, se plimba cu oaia

Întrebat despre modul în care a debutat, în opinia sa, campania electorală, Horia Constantinescu a arătat cu degetul spre primarul în funcție, pe care-l acuză că se folosește de banii constănțenilor pentru a atrage electoratul. ”Avem pe primarul în funcție care folosește banii fiecăruia dintre constănțeni pentru a-și face o campanie electorală jalnică. De exemplu, ghiozdănelele vrea să pară că le-a dat el, ca și cum le-ar fi adus de la mămica lui de acasă, în condițiile în care finanțarea acestora are la bază o hotărâre de consiliu și este rodul unei decizii a întregului Consiliu Local, nu a lui Decebal Făgădău. E adevărat, el se uita într-unul din ghiozdănele pentru că, probabil, la vremea când trebuia să urmeze cursurile școlii primare, se plimba cu oaia. Atunci este normal să i se pară inedit, deschizând ghiozdanul, te uiți ca să dai bine în poză pe conturile de Facebook ale primăriei, pe a căror publicitate se cheltuie bani publici. Impotența administrativă a acestuia îl obligă să apară în toate pozele. În poza cu ghiozdănelul, în poza cu gratuitatea biletelor de transport constănțean. (…)”, a specificat Constantinescu. ”Decebal Făgădău, fără scaun, cine este, ce a făcut în viața personală? Dacă nu a fost majordomul domnului Mazăre, lacheul acestuia. A fost viceprimar și… a ajuns, din greșeală, primar. Dar cine este fără scaun? O să ne dăm seama toți că nimeni”, a continuat politicianul.

Candidatul PPU-SL a mai precizat faptul că, ”candidații care doresc o schimbare în Constanța trebuia să se fi așezat la masă. Nu este târziu niciodată. În opinia mea, conform unui sondaj de opinie, va trebui să se stabilească cât are fiecare din echipe procentaj în sufletul și în mintea constănțenilor. Și apoi stabilit un algoritm prin care să se maximizeze șansele celor care pot demonstra și vor face o schimbare în Constanța. Altfel ne vom întoarce la decizia seniorilor constănțeni, la decizia celor care, ca pregătire școlară, sunt undeva între 0 și 4 clase, care este electoratul lui Decebal Făgădău. Atunci, aș vrea să nu ne mai trezim, după alegeri, să vorbim de schimbare”.

Constantinescu, despre Babu: Au fost situații în care a ajutat să fie emise autorizații de construire cu încălcarea legii

Horia Constantinescu nu are o părere bună nici despre viceprimarii lui Făgădău, mai ales despre Dumitru Babu. ”Unul dintre ei știu că s-a ocupat de încasările destinate primăriei, verifica taxele. Mă refer la DumitruBabu, pentru care atât stâlpii și multe dintre activitățile conexe ale primăriei au fost pasiunea domniei sale. A supravegheat modul în care primăria încasează banii. Despre Babu se vorbește că are în buzunar funcția de administrator public. Cu Babu administrator public, lucrurile vor continua în Constanța. Ne gândim la câte etaje ar putea avea blocul. Nouă. Dar dacă ar avea 10 (n.red. etaje) retras şi 11 tehnic, 12 casa liftului, 13 - viitorul oraşului și 16 - Farul din Constanța…, cu siguranță veți înțelege cu ce se ocupă dânsul”, a mărturisit Constantinescu.

”Am înaintat Direcției Naționale Anticorupție opt din zece autorizații de construire emise în Constanța cu încălcarea legii”

Și asta nu e tot… ”Am auzit, nu îmi aparține declarația, că poate discuta, ca de la egal la egal, cu bogații Constanței că este și el milionar. Mă gândesc: ori a câștigat la loto, ori a avut o activitate fulminantă în ultima perioadă. Repet, este ceea ce am auzit, sper să nu dăm crezare și să ne gândim că au fost situații în care dânsul a ajutat să fie emise autorizații de construire cu încălcarea legii. Și pentru a face o surpriză dezvoltatorilor imobiliari, în ziua ridicării mele de pe scaunul de comisar șef al CJPC, pentru că astăzi sunt suspendat, am înaintat Direcției Naționale Anticorupție opt din zece autorizații de construire emise în Constanța cu încălcarea legii locuinței, fapt ce poate reprezenta un abuz în serviciu. Ori, la acest moment, sunt convins că fiecare cetățean vrea să afle cum se emiteau aceste autorizații - pe genunchi - și cine se preocupa de încasarea taxelor”, spune Horia Constantinescu.

Cât despre Răsăuțeanu, acesta a precizat că a avut o întâlnire cu el în 2017, iar la acel moment nu părea că știe exact cu ce se mănâncă activitatea primăriei, ”dar cu siguranță o să prezinte un raport de activitate, era obligat în calitate de consilier. O să ne împuie capul cu: ne-am întâlnit, am vorbit, dar de fapt nu a făcut nimic. Pentru că realitatea constănțeană e cea pe care o vedeți”.

În materialul VIDEO de mai jos, puteți afla care sunt şansele, în opinia candidatului la Primăria Constanța, să-i bată pe contracandidații săi, în special pe Decebal Făgădău, Vergil Chițac și, totodată, puteți afla cum comentează Constantinescu speculațiile potrivit cărora s-ar alia cu candidatul PNL pentru a-l detrona pe edilul în funcție. „Am discutat principial cum vedem lucrurile pentru a asigura Constanței o schimbare. N-am ajuns să concluzionăm cine ar fi calificat. Poate era domnul Chițac, poate eram eu. Nu s-a stabilit, am transmis disponibilitatea de a ne așeza la o masă”, a conchis Horia Constantinescu.

Mai multe, în VIDEO de mai jos:

Cod unic mandatat financiar 21200022

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920