Horia Ţuţuianu despre Spitalul Regional: Singura cerinţă pe care am avut-o şi o am este ca acesta să fie în Constanţa
Horia Ţuţuianu despre Spitalul Regional: Singura cerinţă pe care am avut-o şi o am este ca acesta să fie în Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Marius Ţuţuianu a susţinut vineri, 17 mai a.c., o conferinţă de presă, după şedinţa Consiliului Judeţean. Acesta a vorbit printre altele, de spitalul Regional şi stadiul la care se află în acest moment discuţiile referitoare la construcţia acestuia.
“Mă repet, nu mă interesează cine face acest spital, singura cerinţă pe care am avut-o şi o am este ca acest Spital Regional să fie în Constanţa. Că se face cu bani europeni, Ministerul Sănătăţii, parteneriat public privat sau guvernul turc, interesul meu este să fie în judeţul Constanţa şi am toate garanţiile că acesta va fi în acest judeţ. Am avut o discuţie cu premierul României şi mi-a garantat acest lucru, iar eu am spus ‘Doamnă cu tot respectul, aştept primele documente, după care putem ieşi în faţa oamenilor şi să spunem că acest Spital Regional se realizează în judeţul Constanţa’.”, a declarat Horia Ţuţuianu.
L.M.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News