REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Hoţ de portofele, pus sub control judiciar

Hoţ de portofele, pus sub control judiciar

Replica API 9 mai 2016 | 00:00 298

Prejudiciu recuperat

Prejudiciu recuperat

Hoţ, identificat în scurt timp de la sesizarea comiterii furtului, de către poliţiştii Secţiei 2! Vineri, 6 mai a.c., poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 38 de ani, despre faptul că, în timp ce se afla într-un microbuz pe ruta 22, din poşetă i-a fost sustras un portmoneu în care avea documente personale şi suma de 213 lei.

În urma investigaţiilor efectuate, oamenii legii l-au identificat pe Ionuţ Nicuşor Frangu de 24 de ani, bănuit de comiterea faptei, totodată fiind recuperat şi prejudiciul cauzat. Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi ulterior a fost prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii, însă, au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 zile.

„Respinge ca nefondată propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Frangu Nicuşor Ionuţ. În baza art.227 alin.2 raportat la art.202 alin.4 lit.b, art.211 şi 215 ind.1 alin.(1)/Cod proc.pen. dispune luarea faţă de inculpatul Frangu Nicuşor Ionuţ () a măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 07.05.2016 până la 05.07.2016 inclusiv.

În baza art.215 alin.(1)/Cod proc.pen. impune inculpatului: a) Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat b) Să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei c) Să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat”, se arată în minuta Judecătoriei.

„În baza art.215 alin.(2) lit.a)/Cod proc.penală impune inculpatului obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. În baza art.215 alin.(3)/ Cod proc.penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.227 alin.1 C.proc.pen. dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut, măsură executorie“, se mai precizează în minuta Judecătoriei.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614