REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Hotelierii din sudul litoralului deschid obloanele mai greu

Hotelierii din sudul litoralului deschid obloanele mai greu

Replica API 30 aprilie 2012 | 00:00 199

Calcule: turistul timpuriu nu aduce profit

Calcule: turistul timpuriu nu aduce profit

Turiştii care vor să petreacă o vacanţă pe litoralul românesc la preţuri ieftine pot apela la programul "Mini preţuri de vacanţă - Litoralul pentru toţi", derulat în perioada 3 mai - 14 iunie, tarifele pentru şase nopţi de cazare fiind cuprinse între 179 şi 549 de lei de persoană, la fel ca şi anul trecut. "Sunt aceleaşi tarife ca şi anul trecut, nici o majorare. Nu ne putem gândi la majorări de tarife atâta vreme cât în continuare ne dorim să avem o imagine pozitivă, să reuşim să atragem turişti către litoralul românesc", a afirmat preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin. Conform acesteia, peste 50 de hotelieri sunt înscrişi în acest program, marea majoritate desfăşurându-şi activitatea în staţiunea Mamaia. "Cu sudul litoralului este puţin mai greu în acest moment pentru că acolo nu toţi hotelierii au deschis încă. Este un calcul pe care şi-l face orice om de afaceri. În momentul în care vezi că ai rezervări sau cereri, îţi dimensionezi costul afacerii tale şi atunci, evident, deschizi sau nu deschizi sau încă te pregăteşti. Sau menţii costurile la un tarif cât mai mic, ca să supravieţuieşti până în momentul în care începe de fapt cererea pentru sudul litoralului, ceea ce ştim că este mai târziu", a spus Corina Martin. La programul "Mini preţuri de vacanţă - Litoralul pentru toţi" participă hoteluri ce au de la o stea la cinci stele. La hotelurile de o stea tariful pentru şase nopţi este de 179 de lei de persoană fără mic dejun, la un hotel de trei stele preţul este de 249 de lei fără mic dejun şi de 379 de lei cu mic dejun, cel mai mare tarif fiind de 549 de lei la o unitate de cazare de cinci stele.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367