REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Hotelul GROAZEI din Mamaia! A căzut tavanul într-o baie în care se afla un copil de 8 ani

Hotelul GROAZEI din Mamaia! A căzut tavanul într-o baie în care se afla un copil de 8 ani

Replica API 9 august 2016 | 00:00 536

Bine aţi venit, turişti, la mare!

Bine aţi venit, turişti, la mare!

INCREDIBIL! Copil de 8 ani, la un pas de tragedie după ce a căzut tavanul din baia hotelului Minerva, situat în staţiunea Mamaia! O familie din Piteşti a plătit bani grei pentru a petrece un sejur la malul mării. Vacanţa s-ar fi putut termina tragic pentru piteşteni, dacă bucăţile de tavan cădeau peste copilul de 8 ani aflat în baie. Menţionăm că micuţul era la duş în momentul în care s-a petrecut incidentul.

„Un concediu minunat pe litoralul românesc... tavan căzut lângă un copil de 8 ani, în timp ce îşi făcea duş la hotel Mercur Minerva Mamaia“, s-au plâns turiştii. Am încercat să obţinem un punct de vedere de la conducerea hotelului, însă am primit doar promisiunea că vom fi contactaţi de către unul din şefi. Turiştii nu au sesizat Protecţia Consumatorului, fiind mulţumiţi doar de faptul că micuţul lor este teafăr şi nevătămat, însă au împărtăşit incidentul pe un site de socializare.

Precizăm faptul că, în luna iunie a.c., alţi turişti s-au declarat nemulţumţi de ceea ce au găsit la unitatea hotelieră. Potrivit lui Paul Anghel, director în cadrul ANPC, au fost înregistrate două sesizări împotriva Complexului Mercur Minerva din Mamaia. În prima, un turist sesiza că în vacanţa de Rusalii a consumat preparate culinare de la complex şi doi adulţi şi un copil de 4 ani s-au îmbolnăvit.

Ca urmare a verificărilor efectuate de către comisarii OPC, s-a constatat utilizare de materie primă la restaurantul complexului cu termen de valabilitate depăşit şi fără elemente de identificare şi caracterizare (ficăţei de pui, ingrediente: tarhon şi chimen, carne de curcan, carne de porc şi bucăţi de crap congelat). În total, 19 kg produse, în valoare de 265 lei. Operatorului economic i-a fost aplicată o sancţiune de 5.000 lei, iar produsele au fost oprite definitiv şi scoase din circuitul uman. Controlul a fost efectuat în colaborare cu DSP Constanţa.

Referitor la a doua reclamaţie, un alt turist sesiza prezenţa unei muşte în chec. Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că operatorul economic a achiziţionat produsul ambalat de la SC Dumy SRL Constanţa. În acest caz, OPC încă face cercetări. Menţionăm că pe site-ul amfostacolo.ro, mai mulţi turişti care s-au cazat recent la acest hotel au postat recenzii negative cu privire la condiţiile din unitatea hotelieră de 3 stele.

Mirela Sorian PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102