REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Hoteluri subacvatice, construite de cei care au declanşat criza financiară a Dubaiului

Hoteluri subacvatice, construite de cei care au declanşat criza financiară a Dubaiului

Replica API 3 mai 2012 | 00:00 145

Acord semnat cu o companie din Elveţia

Acord semnat cu o companie din Elveţia

O divizie a Dubai World, conglomeratul care a declanşat criza financiară a emiratului arab în urmă cu patru ani, a semnat un acord cu o companie din Elveţia pentru construcţia a cinci hoteluri subacvatice pe coasta emiratelor Dubai şi Abu Dhabi. La numai o lună după ce a cerut protecţia legii falimentului în Dubai şi Singapore pentru a permite restructurarea unei datorii de 2,2 miliarde de dolari, Drydocks World a prezentat un acord cu BIG InvestConsult, compania elveţiană care deţine drepturile asupra conceptului Water Discus Hotel, pentru două proiecte în Orientul Mijlociu, ce includ construcţia a cinci hoteluri. Compania elveţiană vizează regiunea de coastă a emiratelor Dubai şi Abu Dhabi. "Suntem implicaţi în partea de design şi construcţie a proiectelor. Este acelaşi concept ca în cazul platformelor petroliere. Proiectul include şapte tipuri diferite de design şi fiecare va costa în jur de 50-120 de milioane de dolari. Suma variază în funcţie de varianta aleasă. Discuţia priveşte construcţia acestor hoteluri în lume, nu doar în Emiratele Arabe Unite", a declarat preşedintele companiei de construcţii navale Drydocks World, divizie a Dubai World. Conceptul Water Discus Hotel presupune un ansamblu rezidenţial subacvatic în formă de disc legat de unul similar deasupra apei. Proiectul va fi finanţat de BIG, care discută deja cu alţi investitori. Proiectele extravagante au caracterizat perioada de boom 2002-2008 a emiratului, iar în prezent în Dubai se găsesc insule artificiale în formă de palmieri, precum şi în forma hărţii lumii. Dubai se mândreşte şi cu cel mai înalt turn din lume şi cu o pârtie de schi indoor, potrivit Reuters. Construcţiile au fost realizate pentru îmbunătăţirea imaginii externe a emiratului, însă au fost finanţate prin contractarea unor datorii foarte mari, care au adus Dubai aproape de colaps în timpul crizei financiare globale. Evoluţia bună a afacerilor din domeniul logistic, comerţ şi turism, precum şi beneficiile aduse de instabilitatea generată în alte ţări din regiune de revoltele Primăverii Arabe, au ajutat însă Dubai să-şi revină economic, conform mediafax.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367