REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Hoti fortati sa inapoieze telefonul sustras

Hoti fortati sa inapoieze telefonul sustras

Replica API 6 august 2010 | 00:00 118

Locurile aglomerate sunt în general zonele în care hoţii din buzunare acţionează frecvent. Mijlocul de transport în comun este unul din locurile preferate ale acestor indivizi, care ori de câte ori au ocazia, "uşurează" călători de diferite obiecte personale. În cursul zilei de ieri în autobuzul 40, hoţii şi-au făcut apariţia şi au intrat în acţiune, însă norocul nu le-a surâs de această dată. A.L., din Constanţa, a reuşit să surprindă hoţii care i-au sustras din geantă un telefon, pe care l-a recuperat ulterior. "Aceşti indivizi au o tactică bine pusă la punct pentru a putea sustrage bunurile din genţi sau buzunare. Când am încercat să urc în autobuz, unul dintre cei doi hoţi stătea în uşă pe scări, forţându-mă să urc înghesuită. Al doilea hoţ era imediat în spatele lui şi aştepta ca să îmi poată umbla în geantă. Imediat după ce uşile autobuzului s-au închis, am simţit cum cel din spatele meu şi-a atins borseta lui de geanta mea şi a început să umble în ea. De fapt el nu umbla în borseta lui, ci în geanta mea. Borseta doar îmi dădea falsa impresie că el nu îmi umblă în geantă. Am tras geanta mai în faţa, timp în care am realizat că îmi lipseşte telefonul mobil. M-am întors spre ei şi le-am spus să-mi dea telefonul înapoi, dar aceştia au rămas indiferenţi. Nu am reuşit să-mi recuperez telefonul până când nu am coborât, odată cu ei, la prima staţie şi i-am ameninţat că am spray paralizant la mine şi că sun la poliţie. Totuşi am fost nevoită să sun la poliţie şi am început să-i descriu pe indivizi. Văzând că am început să dau detalii poliţiştilor despre cum arată, hoţii mi-au înapoiat telefonul şi au plecat", a declarat, pentru cotidianul "Replica", A.L. Indivizii sunt cunoscuţi ai oamenilor legii, poliţiştii recunoscându-i imediat din descrierea victimei făcută prin telefon.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102