REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.9° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
22.9° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Ia naştere o asociaţie pentru consumatorii ţepuiţi de bănci, asiguratori şi companiile de telefonie

Ia naştere o asociaţie pentru consumatorii ţepuiţi de bănci, asiguratori şi companiile de telefonie

Replica API 24 februarie 2014 | 00:00 394

"Groparii" Volksbank se mobilizează:

"Groparii" Volksbank se mobilizează:

Pe 30 ianuarie a.c., presa anunţa bomba: Aproape 600 de clienţi ai Volksbank, care deţin în total circa 315 credite, au obţinut o victorie de proporţii în instanţă. Irevocabila obliga banca să reducă ratele cu până la 60%. Victoria este de răsunet, întrucât bătălia din instanţe a început în anul 2010, moment când puţină lume dădea şanse de reuşită clienţilor. De altfel, unii dintre cei care s-au luat "la trântă" cu Volksbank au şi renunţat, la început fiind peste 1.000 de clienţi, iar de sentinţa definitivă şi irevocabilă de la sfârşitul lunii ianuarie a.c. s-au bucurat cei care au rămas, adică aproximativ 580.

Cu "biletul câştigător" în buzunar, iniţiatorii au prins o nouă doză de curaj şi se mobilizează în cadrul unei asociaţii de asistenţă pentru consumatori. Sprijiniţi şi de avocatul Gheorghe Piperea, care a încheiat deja lista procesului naţional colectiv, partea a 5-a, iniţiatorii propun "o formă de organizare juridică şi care să reprezinte drepturile consumatorilor, atunci când situaţia o cere": "De trei ani şi jumătate ne luptăm pentru a dovedi lumii întregi că avem dreptate. În 2010, eram priviţi ca o ciudăţenie. Să te pui cu sistemul bancar părea o utopie! În aceşti ani, clienţii bancari au câştigat mii de procese şi cu toate acestea, clauzele abuzive încă există în contracte, pentru că o sentinţă este opozabilă doar părţilor implicate", susţin cei de la asociaţia Parakletos, care va lua naştere oficial pe 27 februarie a.c. Pentru început, asociaţia intenţionează să scoată toate clauzele abuzive din contractele de credit Volksbank, ulterior cu intenţia de a aborda şi alte situaţii. "Ne dorim diminuarea abuzurilor de putere economică şi vom face toate eforturile pentru a atinge acest obiectiv", susţin cei de la Parakletos.

Pentru mai multe lămuriri, am stat de vorbă cu vicepreşedintele asociaţiei, Beatrice Aldea, care a detaliat pentru "Replica" de Constanţa scopurile demersului: "Parakletos se înfiinţează cu scopul de protecţie a consumatorilor, pentru că, de exemplu în 2010, când s-a discutat ordonanţa 50/2010, noi am fost cam toleraţi acolo şi vrem să putem reprezenta clienţii cu acte în regulă. Acum, vorbim de o asociaţie de protecţie a consumatorilor, nu numai în ceea ce priveşte relaţia clienţilor cu băncile, ci şi cu alte instituţii. Nu avem o fixaţie cu băncile (râde), mai sunt şi operatori de telefonie mobilă, asiguratori, o să-i luăm pe toţi în vizor la momentul oportun. Deocamdată, suntem axaţi pe chestiunea cu băncile, pentru că este vorba de două articole din legea 193/2000 (art. 12 şi 13 - n.r.) şi vrem să atacăm pe ele. Trebuie să strângem 3.000 de membri, iar până acum, într-o săptămână, s-au strâns vreo 500", a menţionat Aldea. Pe de altă parte, Aldea este încrezătoare în capacitatea de mobilizare a românilor. Mai greoaie până acum, vicepreşedintele Parakletos susţine că recentele victorii şi atitudinea de învingători ai membrilor asociaţiei vor spori numărul aderenţilor, aspect care se întâmplă deja. "După succesul recent cu PNC 1, care a fost mediatizat, am fost asaltaţi pe grupurile de socializare. S-au strâns nişte sute de persoane noi, pe blogul clienţilor Volksbank, la fel şi am simţit că suntem din nou pe val. Aceşti clienţi au de reproşat băncilor ce-au reproşat şi până acum, numai că s-au trezit unii mai târziu. Vorbim de clauze abuzive, în principiu; dobândă modificată unilateral, comision de risc, declararea scadenţei anticipate pentru diverse motive puerile, nu neapărat neplata ratei, ci pentru că nu ai dus o adeverinţă de nu ştiu ce la bancă sau mai ştiu eu ce şi alte clauze. Contractele, din păcate, nu s-au schimbat", a concluzionat Aldea.

Preşedintele asociaţiei, avocatul Gheorghe Piperea, a anunţat şi alte obiective ale asociaţiei. "Pe termen scurt, ne propunem să formulăm interevenţii accesorii în dosarele declanşate deja de ANPC (11 la număr, după declaraţiile oficiale ale instituţiei). Pe termen mediu şi lung, ne propunem să construim o reţea de minim 10 filiale şi o comunitate de minim 3.000 de membri aderenţi, pentru a putea organiza în nume propriu acţiuni de protecţie a drepturilor şi intereselor consumatorilor. Parakletos înseamnă cel ce îţi stă alături, consolatorul. În limbajul Vechiului Testament, avea şi sensul de înger al dreptăţii", a concluzionat Piperea.

Marius Florian VASILE

foto: Gheorghe Piperea (sursa foto - reportervirtual.ro)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369