rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ianis Hagi, despre comparația cu Lionel Messi: „Ăsta e singurul aspect la care ne asemănăm”

Ianis Hagi vorbește în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor despre locul pe care îl ocupă în clasamentul mondial al jucătorilor sub 23 de ani, în care se aseamănă cel mai mult cu Lionel Messi.

- Ianis, este cel mai bun sezon al tău?

- Da, am terminat bine în campionat, locul 3, suntem aproape să încheiem sezonul cu un trofeu, așa că pot spune că este cel mai bun sezon de până acum. Am și jucat multe meciuri, am fost implicat la națională, și la tineret, și la echipa mare. Mi-am ajutat echipa oriunde am fost.

- Ai spus mereu că-ți place mai mult să pasezi. Anul acesta ai fost și marcator.

- Primul gând este să pasez pentru coechipieri, să-i las în situații cât mai bune pentru a marca, dar depinde de situație, de joc. Sezonul acesta s-a întâmplat să marchez eu mai mult. Cred că, ușor-ușor, în anii următori, „nouarii” trebuie să ia în piept goluri și să mă lase pe mine cu pasele.

- Te așteptai să fii golgeterul echipei?

- Mă așteptam să am o contribuție foarte mare, pentru că acesta este rolul meu, să fac diferența, iar acest lucru îl realizezi prin pase de gol și goluri.

„Sunt onorat!"

- Ai fost nominalizat în primii 100 cei mai buni tineri jucători din lume. Acum, statistica realizată de spanioli te-a plasat pe locul 2 în topul fotbaliștilor sub 23 de ani care se aseamănă cu Lionel Messi!

- Este o onoare pentru mine să fiu într-un asemenea clasament. Înainte de fiecare sezon, când ni se prezintă ce trebuie să facă fiecare jucător pe teren, stafful tehnic îmi pune pe o foaie ce trebuie să execut eu. Asta am încercat: să fac ce mi se cere și ce trebuie să facă un număr 10. Acesta este rolul meu, încerc să fac diferența, să-mi ajut echipa și când construiește ofensiv, dar și în faza defensivă, să-mi apăr poziția, să am omul meu în fața mea, să-l forțez să joace cât mai puține mingi. Cred că așa am ajuns la această performanță, pentru că am respectat ce obiective mi-a trasat stafful tehnic. Am intrat pe teren și am făcut exact ce trebuie să facă un număr 10. Poziția în teren este la fel, rolul la fel, de a face diferența și de a încerca să creez spații și culoare pentru coechipieri.

- Pregătirea și sarcinile în joc depind de aceste statistici?

- Normal, după fiecare meci facem analiza jocului, indiferent dacă am câștigat sau am pierdut, stafful tehnic ne prezintă ce am făcut bine și ce nu, există raport pentru fiecare jucător în parte. Când ai toate datele, normal că în următorul jocul încerci să-ți atingi obiectivele. Câteodată reușești, câteodată nu, dar cel mai important este să fii constant. În mare parte din acest sezon, am făcut asta, am menținut un nivel înalt în statistici, chiar dacă nu am avut mereu gol sau pasă de gol.

- Unde crezi că te asemeni cel mai mult cu Messi?

- La rolul pe care-l jucăm în teren și cred că despre asta este și vorba în acest clasament. Și la echipa de club, și la națională, când port numărul 10 pe spate, rolul este să fac diferența. Acesta este singurul aspect la care pot să mă asemăn cu Messi, pentru că la celelalte nu cred că este o comparație bună în momentul de față.

„Capitolul forte? Pasele decisive!"

- Care este capitolul tău forte pe statistică?

- Pasele decisive. Este un aspect la care stau bine și unde am un procentaj foarte bun, cred că peste 60 la sută sunt corecte. Comparativ cu ce mai este prin Liga 1, am un procentaj foarte, foarte bun. Chiar dacă am doar 7 pase de gol în acest sezon, nu atâtea cât mă așteptam, sunt fericit că pe statistică sunt numere foarte bune.

- Și un capitol la care trebuie să muncești mai mult? Loviturile de cap?

- Da, chiar dacă am marcat cu Voluntari un gol cu capul, zic eu valabil, deși a fost anulat, ar trebui să mai lucrez. Până acum nu am reușit să înscriu așa, dar o să vină și golul cu capul.

- Sunt mai multe segmente de statistică. Tu ești un număr 10 care face presing mai mult decât face Messi, de exemplu.

- Nu toată lumea este Messi. Când ești Messi îți permiți să stai pe teren în faza defensivă. Chiar și atunci când stă, analizează adversarul, încearcă să vadă unde este punctul slab al echipei adverse. Dar dacă ne uităm în lumea fotbalului, la orice echipă, toți cei zece jucători fac presing. Deci nu cred că se pune problema să nu alerg defensiv. Mi s-a implementat în minte destul de greu această parte, dar am realizat că nu poți ajunge departe în fotbal dacă nu o faci. Mi-am pus în cap că trebuie să fac și faza defensivă și acum, uitându-mă pe statistici după meciuri, văd că mi-am îmbunătățit și intercepțiile, și recuperările în jumătatea adversă.

- Te avantajează faptul că Viitorul joacă în același sistem ca Barcelona?

- În ultima perioadă, am jucat foarte mult 4-3-1-2, dar în dinamica jocului și cum ne mișcăm noi în faza ofensivă, avem un stil asemănător. Nu pot să zic că este la fel, dar suntem aproape. Normal că sistemul este făcut pentru jucătorii de atac și nu mă avantajează doar pe mine, ci și pe atacanți și extreme, pe tipul de jucător tehnic și ofensiv.

„Îmi doresc să fiu printre cei mai buni!"

- Cum ți se par cei care sunt alături de tine în acest clasament?

- Sunt mândru că mă aflu printre ei, pentru asta muncesc zi de zi, să mă compar cu cei de afară, să ajung la nivelul lor și să încerc să-i depășesc. Asta este mentalitatea mea, de asta lucrez și dau sută la sută la fiecare antrenament. Să ajung la nivelul lor și chiar să-i depășesc. Asta mi-am dorit de mic și într-o bună zi știu că voi reuși.

- O astfel de statistică te aduce și mai mult în atenția cluburilor mari.

- Scopul meu a fost mereu să ajung să joc pentru cele mai bune echipe din Europa și îmi voi face loc printre cei mai buni. Vreau să le mulțumesc tuturor celor de la Academie, staffului, care a avut încredere în mine și mi-a spus la ce statistici trebuie să ajung ca să fiu la nivel înalt. Ce număr de atingeri, de șuturi, de pase decisive, tot ce trebuie să fac.

- Printre jucătorii urmăriți în această statistică se numără și viitorii adversari de la turneul final al Europenelor. Este încă un motiv de încredere înainte de confruntările cu Anglia, Franța și Croația?

- Personal, încrederea este foarte mare. Am fost și eu afară, știu ce nivel este și nu au nimic în plus față de noi, atât timp cât stăm bine mental, avem curajul necesar și suntem încrezători că putem scoate rezultate foarte bune. Nu trebuie să fim în anumite topuri sau să atingem anumite performanțe individuale ca să avem încredere. Trebuie, pur și simplu, să credem că ne putem lupta de la egal la egal cu oricine!

- Închei sezonul cu un trofeu?

- Asta ne dorim și eu, și echipa, întreg clubul. Cupa României a fost un obiectiv încă de la începutul sezonului, am reușit să ajungem în finală cu Astra și vrem să o câștigăm.

„Ușor, ușor, o să ne facem și noi loc la echipele mari. Răzvan a plecat deja la Ajax, este și Campionatul European de tineret în această vară și cred că în 2-3 ani vom fi și noi sus, înapoi unde obișnuiam să fim"- Ianis Hagi, atacant Viitorul

„Sunt foarte mândru că sunt român și că mă aflu printre printre cei mai buni, îmi doresc să fiu mereu în acest top, alături de ei”- Ianis Hagi, atacant Viitorul

14 goluri a marcat Ianis Hagi în toate competițiile în acest sezon

7 pase decisive a dat căpitanul Viitorului în Liga 1 în campionatul recent încheiat

sursa: gsp.ro

miercuri, 22 mai 2019803
Comentarii

01rucnialup(22 mai 16:13)
Jegoasa natie machidonii astia!!!
02IAnis(22 mai 15:35)
Pot sa ma compar cu un siret de-al lui Messi
04miha(22 mai 10:45)
lauda-ma gura!
03Escu(22 mai 10:36)
Mai Ianis diferenta dintre tine si Messi este ca tu joci in campionatul Romaniei care este la acelas nivel cu cel din Luxemburg iar Messi joaca la Barcelona locul unu in Spania cel mai puternic din lume alaturi de cel Englez,dar cum pentru tine asta e un detaliu nu a mai trebuit sa-lamintesti.
33Oarecare(22 mai 06:50)
Intamplarea a facut sa il cunosc pe Ianis. Mi s a parut un baiat de mare bun simt. Bravo parintilor!
mai mult...SPSportRT
24 oct 00:00SportSEARĂ NEAGRĂ pentru românii din Liga Campionilor

Formaţiile Slavia Praga şi Genk, la care joacă Nicolae Stanciu şi Ianis Hagi, au înregistrat înfrângeri,...146

24 oct 00:00SportIon Țiriac, anunț apocaliptic pentru sportul românesc: „După Halep, Sahara! Avem nevoie de 50 de Gică Hagi”117
24 oct 00:00SportMihai Covaliu (COSR): Simona Halep va fi propusă ca portdrapel al României la Jocurile Olimpice de la Tokyo91
24 oct 00:00SportMirel Rădoi a cerut ca Vlad Munteanu să nu mai apară în preajma lotului U21: aducea șampanie de mii de euro și intervenea la antrenamente

Deși România U21 a reușit să ajungă în semifinalele EURO 2019, iar acum are șanse mari la calificarea la turneul...143

24 oct 00:00SportBoloni: Jocul Stelei din anii 1980 aminteşte de cel de acum al Barcelonei97
24 oct 20:11SportKarate- Amzulescu (preşedinte FRK): Viaţa sportivilor români nu e pusă în pericol la Mondialele de la Santiago de Chile87
24 oct 00:00SportSelecționerul Ryde: Cristina Neagu are şanse mici să joace la Campionatul Mondial

Şansele ca interul stânga Cristina Neagu să joace pentru naţionala României la Campionatul Mondial de handbal...92

24 oct 00:00SportAtletul Alin Firfirică a adus delegaţiei României prima medalie de aur la Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan90
24 oct 00:00SportFosta campioană paralimpică Marieke Vervoort s-a stins prin eutanasie102
24 oct 02:53SportCampionatul Mondial de Skandenberg va avea loc la Constanţa

...236

23 oct 00:00SportIncidente grave la un meci arbitrat de Marius Avram654
23 oct 01:18SportLiga Campionilor s-a transformat în liga maidanelor: Scoruri pe care le întâlnești doar în diviziile județene775
Vremea
11.5°11.5° - 12.2° joi, 24 octombrie 2019
ConstantaUmiditate: 86%
Vânt: 0.66 m/s
Presiune: 1021 milibari

Loto
6/4971832364749
5/40689183033
joker10142224268
Horoscop
mai mult...Replica
24 oct 02:50ReplicaLa Mega Image te duci să iei o pâine şi plăteşti două: una e taxa de parcare

Situaţie ciudată în privinţa Mega Image din Tomis 3, şi care ridică semne de întrebare: magazinul nu mai are, de...213

24 oct 00:00ReplicaEducaţie pe cârca părinţilor: la Năvodari, se strâng bani pentru xeroxul folosit de profesori

Învăţământul gratuit este o himeră, iar fondul şcolii sau al clasei rămâne “tradiţional” românesc,...120

24 oct 00:00ReplicaDETALII din dosarul șefului de tren care a cerea ȘPAGĂ! A fost ÎNREGISTRAT de un STUDENT!

Un bărbat din Ploiești a fost condamnat la 1 an și 4 luni cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de luare...130

24 oct 00:00ReplicaTRAFICANȚI de ETNOBOTANICE cu centre de distribuţie în tot județul!

Șase persoane au fost trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, fiind vorba de...188

Local
24 oct 00:00LocalFITIC 2019, gata de start!

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2019 ediţia a IV-a se derulează în intervalul 24 –...77

24 oct 00:00LocalGrupare infracțională specializată în trafic de cocaină, coordonată de un INTERLOP, destructurată!

Procurorii DIICOT Timișoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO – Serviciul Antidrog, la...173

24 oct 03:00LocalTânăr din Medgidia, condamnat pentru înșelăciune!

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Medgidia, la data de 22 octombrie a.c., au identificat un bărbat, de 20...803

24 oct 00:19LocalINTERVENȚIE în zona Tomis III: unei angajate i s-a făcut rău!

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină, miercuri, 23 octombrie, în zona Tomis III din municipiul...920

24 oct 02:11LocalPANICĂ în zona ABATOR! Au intervenit polițiștii și cadrele medicale!

Panică în zona Abator din municipiul Constanța! Miercuri, 23 octombrie, călătorii autobuzului 101, care rula pe...2296

24 oct 02:53LocalÎncepe 'Târgul de gust bun, cu rețete din străbuni'

„Târgul de gust bun, cu rețete din străbuni”, dedicat promovării preparatelor tradiționale, își deschide...336

24 oct 02:57LocalSancțiuni pentru nerespectarea indicatorului rutier Accesul interzis, la Constanța!

46 de sancțiuni în valoare de 13.340 de lei au fost aplicate de polițiștii locali cu atribuții în domeniul...390

24 oct 02:00LocalAutoutilitara unui constănțean, CONTROLATĂ de polițiști!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au depistat, în zona de competență, cinci...1743

24 oct 02:11LocalAccident rutier din cauza vitezei: un TIR a ieșit în decor!

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din comuna Văcăreni, județul Tulcea, în dimineața zilei de 23 octombrie a.c.,...1003

24 oct 00:20LocalO mașină s-a FĂCUT SCRUM, la ieșire din Techirghiol!

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, marți, 22 octombrie, în jurul orei 22.00, la ieșire din Techirghiol, spre...1174

Politică
24 oct 02:59PoliticăŞapte membri CSM: Implementarea recomandărilor MCV trebuie asumată de cele trei puteri ale statului

Şapte membri CSM susţin că implementarea tuturor recomandărilor din Raportul MCV este imperios necesară şi trebuie...165

24 oct 02:59PoliticăPonta: Este o singură alianţă între Pro România şi ALDE - de susţinere a candidatului Mircea Diaconu

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri că decizia ALDE de a vota Guvernul PNL nu va afecta...179

24 oct 03:02PoliticăJoi - BPN al PNL; se validează lista Cabinetului Orban şi programul de guvernare

Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni joi, la ora 13,00, pentru a valida lista cu miniştrii Cabinetului Orban şi...181

24 oct 02:58PoliticăDacian Cioloș iese la rampă după negocierile USR cu Ludovic Orban. Ce angajamente vrea să-și ia PNL după ce noul guvern va fi instalat

PNL ar trebui să îşi ia un angajament scris că, după ce noul guvern va fi instalat, îşi va asuma răspunderea în...194

24 oct 02:58PoliticăDeputat afiliat PSD: Votez guvernul Orban. Sunt jocuri ieftine să aruncăm țara într-o criză profundă

Premierul desemnat sa formeze guvernul, Ludovic Orban, a bătut palma miercuri, la Parlament, cu deputatul Remus Borza,...233

24 oct 03:01PoliticăOrban: Mă aşteptam ca Pro România să nu susţină guvernul; îmi este foarte greu să înţeleg această atitudine

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat miercuri că se aştepta ca Pro România să nu susţină noul guvern, dar...302

24 oct 02:54PoliticăCorpul de Control al premierului, DIICOT și DNA, descinderi la Tarom

Descinderi în forță la Tarom! Atât inspectorii Corpului de Control al premierului Dăncilă, cât și procurorii...245

24 oct 02:54PoliticăPonta: Pro România nu va vota pentru învestirea Guvernului PNL

...260

24 oct 02:55PoliticăTeodor Paleologu dă cu barda - Un tur doi Dăncilă–Iohannis, o ruşine pentru România

Candidatul PMP la Preşedinţie, Theodor Paleologu, consideră că un tur doi Iohannis-Dăncilă ar fi ”o ruşine”...419

24 oct 02:55PoliticăLudovic Orban o compară pe Viorica Dăncilă cu Ceaușescu: Mai era unul care dădea 100 de lei

Ludovic Orban a ironizat, marți, anunțul Vioricăi Dăncilă și al ministrului Muncii, Marius Budăi, cu privire la...339

Monden
24 oct 17:24MondenFelix Baumgartner și Mihaela Rădulescu, de 5 ani împreună. Mesajul transmis de austriac

Felix Baumgartner și Mihaela Rădulescu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de cinci ani. Deși au fost mulți cei...89

24 oct 00:00MondenBănică jr și-a serbat ziua cu „porțile închise” A închiriat un bar cu pian la care le-a cântat privilegiaților

”S-o facem lată, încă o dată/Să bem cu toții până-n zori” Cam ca în popularul său refren a fost la...92

24 oct 00:00MondenMarius Moga a închiriat Castelul Bran pentru 50 de oameni. Ce pune la cale compozitorul

Fostul jurat al concursului muzical “Vocea României” (PRO TV) a închiriat Castelul Bran pentru ”Dracula’s Bran...89

24 oct 00:00MondenAlessia, despre despărţirea de tatăl copilului ei: „Nu vreau să-mi cresc băiatul în tensiune“

Pentru cântăreaţa Alessia, ultimii ani au fost foarte grei. Artista nu doar că s-a confruntat cu probleme de...97

24 oct 00:00MondenJanet Jackson şi La Toya Jackson se întrec în operaţii estetice

Surorile lui Michael Jackson par că-i tot calcă pe urme regretatului superstar pop în ceea ce priveşte...91

24 oct 00:00MondenRomina Power, marcată de dramele prin care a trecut. Cât s-a schimbat artista

Au format unul dintre cele mai frumoase cupluri, dar la un moment dat o tragedie i-a separat. Romina Power şi-a pierdut...106

24 oct 00:00MondenMiley Cyrus trece din extremă în extremă după divorț. Ieri de mână cu iubita, azi cu noul iubit

După ce i-a spus „adio” definitiv lui Liam Hemsworth, actorul care i-a fost partener cântăreței din 2009, încă...96

24 oct 00:00MondenFlea, basistul trupei Red Hot Chili Peppers, s-a căsătorit cu Melody Ehsani

Flea, basistul trupei rock americane Red Hot Chili Peppers, a dezvăluit prin intermediul unui mesaj publicat pe...89

24 oct 00:00MondenHenry Thomas, actorul din filmul "E.T. Extraterestrul", arestat pentru conducere în stare de ebrietate

Henry Thomas, actorul care în copilărie l-a interpretat pe Elliot din filmul "E.T. Extraterestrul", a fost arestat în...91

23 oct 00:00MondenSmiley, despre posibilitatea de a participa la un reality show alături de Gina Pistol

Cântărețul Smiley a vorbit, conform click.ro, despre eventualitatea de a participa la un relity show alături de...330

Mapamond
24 oct 00:00MapamondJohnson îi transmite lui Tusk că nu doreşte o amânare a Brexitului, asupra căreia liderii UE nu au ajuns la un consens

Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis miercuri din nou preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că nu...89

24 oct 00:00MapamondParlamentul din Hong Kong a retras legea extrădării care a declanşat protestele

Parlamentul din Hong Kong a retras miercuri în mod oficial controversatul proiect de lege al extrădării care a fost...90

24 oct 00:00MapamondMarea Britanie: Camionul în care s-au găsit cele 39 de cadavre este unul frigorific

Vehiculul în care au fost găsite 39 de cadavre în comitatul britanic Essex este un camion frigorific, a anunţat...102

24 oct 00:00MapamondPreşedintele Parlamentului European David Sassoli le cere liderilor UE să permită Marii Britanii o amânare a Brexitului

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a făcut apel miercuri la liderii Uniunii Europene să permită...91

24 oct 00:00MapamondSUA: Trump evocă „un mare succes“ la frontiera dintre Turcia şi Siria

Preşedintele american Donald Trump a calificat miercuri drept un "mare succes" crearea unei zone de securitate în...88

24 oct 00:00MapamondRusia trimite bombardiere nucleare în Africa, în timpul summitului găzduit de Putin

Rusia a trimis miercuri două bombardiere strategice Tupolev Tu-160 cu capacităţi nucleare în Africa de Sud, în timp...102

24 oct 00:00MapamondMarea Britanie: 39 de cadavre au fost descoperite într-un TIR provenit din Bulgaria

Cadavrele a 39 de persoane au fost descoperite în noaptea de marţi spre miercuri într-un TIR la un complex industrial...90

24 oct 00:00MapamondFranţa: Bărbatul baricadat într-un muzeu din sudul Franţei a fost arestat

Un bărbat baricadat miercuri timp de patru ore în muzeul arheologic din Saint-Raphaël, pe Riviera franceză, a fost...87

24 oct 18:05MapamondUn kurd sirian şi-a dat foc în faţa agenţiei ONU pentru refugiaţi de la Geneva

Un kurd sirian în vârstă de aproximativ 30 de ani şi-a dat foc miercuri în faţa sediului agenţiei ONU pentru...89

24 oct 00:00MapamondAnchetatorii indonezieni acuză Boeing pentru erorile de concepţie în cazul prăbuşirii avionului Lion Air

Grupul Boeing a făcut presupuneri greşite despre cum vor răspunde piloţii la defecţiunile de sistem la avionul său...92

Sănătate
23 oct 20:14SănătateVal de internări la Pediatrie, cu infecţii respiratorii! Ce sfaturi transmite medicul specialist

Vremea destul de schimbătoare din ultima vreme i-a afectat pe copii, cei mai sensibili la alternanța de temperatură,...5584

23 oct 00:00SănătateSpitalul Clinic pentru Copii „Grigore Alexandrescu” organizează un program de tratament chirurgical pentru malformațiile cardiace

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, organizează un program de...304

12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...2975

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...3761

9 oct 00:00SănătateEste nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova...686

30 sep 00:00SănătateFonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Orăşenesc Hârşova

Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnat luna trecută contractul de finanțare a proiectului „Dotarea...895

30 sep 02:35SănătateUn medicament cu ranitidină a fost retras de pe piață: specialiștii consideră că produce cancer

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț...1853

28 sep 01:01SănătateStroe: Spitalul Militar va fi transformat în Spital Regional; va fi gata în 2 ani, în parteneriat cu turcii

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că spitalul regional va fi gata...5328

27 sep 01:04SănătateO reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria...1106

26 sep 01:01SănătateProiect de rectificare bugetară pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța!

În luna august a acestui an, bugetul Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost rectificat, la...2386