rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Iată ce spun psihologii despre abuzul emoţional asupra copiilor

Abuzul emoțional asupra copiilor are o pondere mai mare în mediul educațional decât în alte medii și reprezintă un comportament intenționat ce se manifestă prin orice conduită care intimidează, înjosește, pedepsește, umilește, devalorizează, supune sau controlează, este de părere psihologul Iuliana Fulaș.

Totodată, în majoritatea școlilor românești, spune specialistul, abuzul emoțional este încă folosit ca instrument “educațional”, iar acesta poate distruge gândirea creativă, poate genera stări anxioase și poate conduce la traumatizarea emoțională a copiilor. “Am intalnit mulți copii abuzați emoțional în școli, de profesori, sau de colegii de clasă, iar majoritatea, din cauza fricii, refuză să împărtășească experiențele traumatizante cu psihologii. Prind curaj să povestească doar când le aducem la cunoștinta ca sunt sub protectia confidențialitații. De cele mai multe ori, părinții refuză să accepte astfel de probleme, le ignoră sau chiar afirmă: “dacă profesorul l-a pedepsit, sigur a făcut el ceva”, afirmă psihologul Iuliana Fulaș.

Întreg acest context îl poate determina pe copil să nu mai găsească o motivație reală de a mai merge la școală, să-și piardă încrederea în profesorii sau chiar respectul față de aceștia. Mai mult, repulsia pe care și-a creat-o elevul, spune specialistul, se poate răsfrânge și asupra încrederii în instituția școlară, în ansamblul ei. “Sunt puțini copii care povestesc despre umilința prin care trec la școală, despre batjocura, hărțuirea și traumele emoționale la care sunt supuși. Am întâlnit copii care s-au gândit chiar să-și ia viața pentru a scăpa de umilința colegilor și a profesorilor. Mulți profesori provoacă o clasă întreagă împotriva unui singur copil, traumatizându-l, poate, chiar pe viață. Sunt mulți dascăli care îi amenință cu sintagme de genul “te las corigent”. Îi umilesc și le distrug stima de sine cu apelative de genul “ești un prost, un handicapat”, “nu ești bun de nimic”, “mi-ar fi rușine să am un copil ca tine”. Uneori, umilirea se face în fața clasei. Să jignești un copil, să-l umilești, să-l ameninți, îl programezi la eșec permanent. Unii copii devin agresivi, alții se închid în ei, în ambele cazuri vor fi marcați pe viață de o copilărie nefericită. Copiii de astăzi sunt foarte inteligenți, dar profesorii (unii dintre ei) le vorbesc ca și cum ar fi reduși mintal. Nu trebuie să subestimăm inteligența și capacitatea lor de înțelegere. Copiii au nevoie de încurajări, au nevoie să fie stimulați pozitiv, au nevoie să se descopere pe ei”, susţine psihologul Iuliana Fulaș.

Ce învață copii din abuzurile emoționale?

Primul lucru pe care îl experimentează un copil după ce a fost abuzat emoțional, spune psihologul, este depresia, iar de aici încolo se deschide o adevărată cutie a Pandorei. “După ce este abuzat emoțional, copilul învață că, orice ar face, nu merită efortul, se manifestă agresiv dezvolta atitudini masochiste. Învață să nu mai aibă încredere în el, să nu gândească. Învață lipsa de respect față de el și față de profesori. Când este umiliț în fața clasei caută să se apere, învață să-l dispretuiască pe profesor, iar când ajunge la liceu devine agresiv chiar și cu profesorii. Elevii de liceu sunt produsul acțiunilor profesorilor din clasele primare, profesori care le-au modelat și întărit comportamentul negativ”, a declarat psihologul Iuliana Fulaș.

Care sunt efectele abuzurilor emoționale și care sunt consecințele pe termen lung?

Dintre efectele negative care se regăsesc, psihologul enumeră: stima de sine redusă, timiditatea, neîncrederea, sentimente de vinovație, anxietatea, depresia, tendințe autoagresive. “Toate aceste trăiri emoționale îi dezvoltă copilului un comportament ce duce la eșec permanent, confirmându-i de fiecare dată sentimentul de nonvaloare. Rezultatele la BAC din fiecare an și atitudinea lor confirmă toate aceste trăiri ale elevilor de astăzi, că nu merită efortul, iar acest tip de atitudine va intra în setul lor de valori”, a conchis psihologul Iuliana Fulaș.

marţi, 25 august 2015417
Comentarii

01cernavodean(6 sep 22:32)
bai prostule iesi din evul mediu, de aia esti asa tampit, ca ai fost batut si vrei sa perpetuezi bataia.
26cernavodean...(29 aug 21:40)
cand eram elev la scoala nr.1 din CERNAVODA,langa biserica SF.Imp.Constantin si Elena, mancam bataie de ne suna apa-n cap..acasa luam bataie ca nu aduceam note mari...atunci nu se mai punea problema ABUZURILOR EMOTIONALE...dar nu aveam creasta pe capatana,aveam uniforma cu matricola...n-aveam tatuaje pe maini -picioare...si nici cercei in nas si-n KUR...puneti mana pe bata,,,ca-I rupta din rai.
mai mult...Sănătate
20 sep 15:18SănătateSalam și crenvurşti de la Lidl, inclusiv Constanța, PLINI de ADITIVI ALIMENTARI!

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România),...6504

16 sep 00:59SănătateCorpul de Control al ministrului Sorina Pintea face verificări la Spitalul Județean Constanța2845
12 sep 01:00SănătateTulcea: Patru cazuri de West Nile, confirmate în judeţ948
5 sep 00:43SănătatePintea: 90% dintre rapoartele realizate în urma controalelor la unităţi medicale - depuse la Parchet sau DNA

Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau...898

5 sep 00:44SănătateAutoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și-a început activitatea la Constanța. VIDEO!1191
29 aug 00:53SănătateINSP: 19 cazuri de infecţie cu virusul West Nile974
27 aug 00:00SănătateSARCINA în perioadă NEPOTRIVITĂ: Cât de mult contează VÂRSTA la care rămâi ÎNSĂRCINATĂ?

Primul lucru la care ne gândim când vine vorba să avem un copil este perioada în care acesta va apărea. Ne gândim...1490

22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși1129
20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria1118
8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...1339

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune1620
5 aug 10:31SănătateO NOUĂ METODĂ DE SLĂBIT: hipnoza! Bani grei în schimbul unor iluzii?1482
Vremea
11.5°11.5° - 11.7° luni, 23 septembrie 2019
ConstantaUmiditate: 71%
Vânt: 2.43 m/s
Presiune: 1016.92 milibari

Loto
6/49172024252729
5/40192530354012
joker101723262914
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 sep 22:33SportFCSB și CFR Cluj s-au anihilat reciproc și au remizat, 0-0

FCSB și CFR Cluj au remizat în derby-ul etapei a 10-a din Liga 1, scor 0-0, după un meci în care cele mai bune două...105

23 sep 18:26SportWeekend fabulos pentru antrenorii români din străinătate

Cosmin Olăroiu, Ladislau Boloni, Răzvan Lucescu, Daniel Isăilă și Marius Șumudică au obținut victorii pe linie...120

23 sep 00:00SportJaponeza Naomi Osaka a cucerit trofeul la Osaka

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, locul 4 în ierarhia internaţională, principala favorită, a câştigat...111

23 sep 00:00SportRugby: Italia s-a impus lejer în faţa Namibiei, la Cupa Mondială 2019

Naţionala de rugby a Italiei a câştigat duminică meciul cu Namibia, din grupa B a Cupei Mondiale 2019 din Japonia,...99

Local
23 sep 23:58LocalActivități sportive, bucurie și mișcare pe bulevardul Tomis! VIDEO!

Bulevardul Tomis pietonal, pentru o zi! Constanța s-a angrenat în activitatea desfășurată de Primăria Constanța,...766

23 sep 00:40LocalUn record și o premieră pentru România pe Plaja Modern, de Ziua Păcii

La inițiativa JCI (Junior Chamber International) Constanța, pe 21 septembrie, de Ziua Internațională a Păcii, peste...528

23 sep 00:39LocalAutoutilitară căzută în canal, la Movilița

Duminică dimineață, în jurul orei 06.30, salvatorii de la Detasamentul Urziceni au fost alertați pentru a interveni...343

23 sep 00:36LocalPieton lovit de mașină pe strada Unirii

Medicii constănțeni au fost solicitați să intervină duminică, 22 septembrie, pe strada Unirii, în urma unui...816

23 sep 00:33LocalSpirit civic: pompierii constănțeni au participat la o acțiune de igienizare a orașului

Pompierii constănțeni au lăsat, preț de câteva ore, lupta cu focul, s-au echipat cu saci și mănuși și,...452

23 sep 00:44LocalIncendiu la Gârliciu. O casă și un adăpost de animale, cuprinse de flăcări

Panică la Gârliciu sâmbătă, 21 septembrie, după ce a izbucnit un incendiu la o casă și un adăpost de animale pe...444

23 sep 00:45LocalDeblocare de ușă în Medgidia: persoană găsită MOARTĂ

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 21 septembri, pe strada Ecaterina...1793

23 sep 00:47LocalInfracțiuni economice, depistate de polițiști

În perioada 14 – 20 septembrie a.c., polițiștii de investigare a criminalităţii economice au efectuat 42 de...585

23 sep 00:47Local18 persoane predate între România și state membre U.E.

Poliţiştii români au desfășurat, în ultima săptămână, misiuni, în state membre ale Uniunii Europene, pentru...422

23 sep 00:07LocalIndisponibilitatea Unității 1 de la Cernavodă se prelungește până marți. Prețurile spot la electricitate au ajuns la cer

Indisponibilitatea unității 1 a centralei nucleare se prelungește până marți dimineață, lucru care ține sus...1608

Politică
23 sep 00:43PoliticăCătălin Ivan şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale; ADN înseamnă alternativă la actuala clasă politică

Fostul europarlamentar social-democrat Cătălin Ivan şi-a depus, duminică, la Biroul Electoral Central, candidatura...301

23 sep 00:43PoliticăFifor: Din cauza blocajelor preşedintelui, România investeşte mai puţin, absoarbe mai puţini bani europeni

Vicepremierul Mihai Fifor a afirmat că au trecut 5 zile de la decizia Curţii Constituţionale şi 26 de zile de când...234

23 sep 00:39PoliticăViorel Cataramă nu se lasă, după ce i-a fost respinsă candidatura: intră în joc Curtea Constituțională

Preşedintele Partidului Dreapta Liberală Viorel Cataramă anunţă că va depune contestaţie la CCR după ce Biroul...322

23 sep 00:35PoliticăLiviu Pleșoianu, anunț în creierii nopții: NU își depune candidatura pentru alegerile prezidențiale

Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, care dorea să candideze independent la pezidențiale anunță că nu a reușit să...566

23 sep 00:35PoliticăElena Udrea își adună forțele: O să fie o surpriză ce voi face în continuare

Elena Udrea, fost ministru, lider de partid si candidat la prezidentiale, spune că o să fie o surpriză traseul ei...844

23 sep 00:34PoliticăForțele pro-Guvern și alianța anti-PSD se ciocnesc pe 'ruinele' ALDE: Harta teatrului de război la moțiunea de cenzură

Parlamentarii din gruparea care susține Guvernul Viorica Dăncilă sunt oficial aproape la fel de mulți ca cei din...586

23 sep 00:34PoliticăPalaz spune că n-a aflat despre verdictul în cazul lui Băsescu; e în concediu!

Judecătorii Curții de Apel București au dat vineri un verdict prin care au confirmat rezoluția CNSAS că Traian...474

23 sep 00:33PoliticăViorica Dăncilă le răspunde celor care o critică pentru numirea unui jurnalist în fruntea PSD Cluj

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că partidul vrea să obțină rezultate...468

23 sep 00:33PoliticăViorel Ionescu, primarul din Hârșova, despre președintele executiv al Asociației Orașelor din România: AOR este apolitică, nu este SC CHIRIȚĂ SRL

Primarul din Hârșova, Viorel Ionescu, supărat pe Ionel Chiriță, despre care spune că umblă cu tertipuri pentru a...685

23 sep 00:32PoliticăMircea Diaconu și-a depus candidatura la prezidențiale: Cum a explicat absența lui Tăriceanu și a lui Ponta

Candidatul independent Mircea Diaconu şi-a depus, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidenţiale, el afirmând la...500

Monden
23 sep 00:00MondenMunti, uriaşul de la "Chefi la cuţite", a ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit aproape 100 de kilograme

Câştigătorul sezonului 6 Chefi la cuţite este de nerecunoscut după ce a reuşit să ajungă de la 170 de kilograme...107

23 sep 00:00MondenAlexandru Darie a fost înmormântat în lacrimile fostei soţii şi ale actorilor care l-au iubit

Durere apăsătoare şi lacrimi amare duminică la înmormântarea lui Alexandru Darie. Regizorul s-a stins din viaţă,...101

23 sep 00:00MondenPictoriţa Mariana Calfa a venit cu un cocoş la iUmor. Cheloo i-a ascultat uimit povestea

Mariana Calfa are o adevărată grădină zooligică la castelul de pe malul Lacului Fundeni, în care stă, iar vineri...101

23 sep 00:42MondenFiica lui Gigi Becali se mărită. Latifundiarul din Pipera, mândru de viitorul ginere: „E dintr-o familie avută”

Fiica cea mare a lui Gigi Becali, Teodora, face nuntă mare luna viitoare, în octombrie. La eveniment ar urma să...117

23 sep 00:00MondenCum arată fiul rebel al lui Nicholas Cage după ce a învins "demonii" alcoolului

Nicolas Cage își promovează noul film, „Running with the Devil”, iar la premiera din Los Angeles, de pe 16...110

23 sep 00:00MondenCum arată Stallone la 37 de ani de la lansarea filmului „Rambo”

Sylvester Stallone se ţine incredibil de bine la cei 73 de ani ai săi. După o carieră de 40 de ani de supererou,...104

23 sep 00:00MondenDouă poze din şedinţa foto realizată de Marilyn Monroe pentru Look Magazine, scoase la licitaţie

Casa Christie's va scoate la licitaţie la 29 octombrie, la New York, două poze din legendara şedinţă foto...99

23 sep 00:00MondenLogoul Batman, proiectat pe mai multe clădiri din lume cu ocazia aniversării a 80 de ani de la crearea personajului

Simbolul supereroului Batman a fost proiectat sâmbătă pe mai multe clădiri din lume pentru a celebra 80 de ani de la...102

23 sep 00:00MondenTaylor Swift şi-a anulat concertul din cadrul unei competiţii hipice australiene

Vedeta pop americană Taylor Swift şi-a anulat concertul programat în cadrul Melbourne Cup, o cursă hipică vizită...102

23 sep 00:00MondenPremiu de 1.300 de dolari pentru cel care vizionează, înainte de Halloween, 13 filme după Stephen King

Un concurs oferă în SUA un premiu de 1.300 dolari persoanei care va putea să vizioneze înainte de Halloween...97

Mapamond
23 sep 00:00MapamondJuncker: Brexit-ul este un moment tragic pentru Europa

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută la 31 octombrie, "este un moment tragic pentru Europa", a...109

23 sep 00:00MapamondRepublica Moldova: Numele beneficiarilor furtului miliardului care apar în raportul Kroll

Membrii Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar al Republicii Moldova şi...104

23 sep 00:00MapamondONU - Adunarea Generală: Trump va avea o mulţime de întâlniri individuale cu lideri mondiali

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va avea trei zile pline la New York săptămâna viitoare, când va reveni...98

23 sep 00:00MapamondMalta: Familia jurnalistei Daphne Caruana Galizia denunţă componenţa comisiei de anchetă independente

Familia jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia asasinate în 2017 a criticat componenţa comisiei de anchetă, în...105

23 sep 00:00MapamondPartidul Laburist ar rezolva Brexitul în şase luni

Un guvern condus de Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, va asigura un acord...106

23 sep 17:38MapamondSUA: Democratul Joe Biden îi cere preşedintelui Trump să dezvăluie conţinutul unei conversaţii telefonice controversate

Favoritul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a solicitat ca Donald Trump să facă publică...97

23 sep 00:00MapamondGuvernator bancă centrală: Noile sancţiuni americane demonstrează că Washingtonul nu deţine nicio pârghie asupra Iranului

Guvernatorul Băncii centrale iraniene Abdolnasser Hemmati a afirmat că noile sancţiuni americane impuse instituţiei...99

23 sep 00:00MapamondIsraelul este o ţară rusofonă, consideră preşedintele rus Vladimir Putin

Rusia consideră Israelul drept o ţară rusofonă, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unui discurs...100

23 sep 00:00MapamondCâteva mii de persoane au manifestat la Berna contra introducerii tehnologiei 5G

Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă în capitala Elveţiei, Berna, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de...104

23 sep 00:00MapamondCel mai bătrân supravieţuitor austriac al Holocaustului a murit la vârsta de 106 ani

Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al lagărelor morţii, Marko Feingold, a murit joi la vârsta de 106 ani, a...100