REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Iată cine a câştigat sectoarele de plajă de pe litoralul Mării Negre

Iată cine a câştigat sectoarele de plajă de pe litoralul Mării Negre

Replica API 19 martie 2012 | 00:00 322

După trei zile de licitaţii reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au evaluat ofertele depuse de agenţii economici şi au desemnat luni câştigătorii. Pentru cea mai râvnită plajă de pe litoral, Mamaia, au fost depuse numeroase oferte. Pentru sectorul I, subsector 1 din staţiunea Mamaia lupta s-a dat între Asocierea SC Kulta Trade SRL-SC Xenoti SRL şi SC Ventura Marea Neagră SRL, prima fiind declarată câştigătoarea contractului de închiriere pentru 2 sezoane estivale cu posibilitate de prelungire. Pentru subsectorul 2 au fost depuse ofertele societăţilor Activ GSM 2004, Pandiani Star şi GSI Tariverde, cea din urmă reuşind să totalizeze punctajul necesar. Situaţia se repetă şi în cazul Mamaia II, subsector 7. Din trei firme participante, doar Asicierea SC Activ GSM 2004-SC Phartis SRL a fost declarată câştigătoarea licitaţiei. Tot în staţiunea Mamaia au mai câştigat dreptul de a administra sectoarele de plajă IV, V, VI şi VII, timp de doi ani, şi firmele: La Prova, Hagi Sport, Top Sport International, Mavrom Grup, Asocierea SC Bross Event SRL- SC Xenoti SRL, Asocierarea Holyday Dreaming Sand SRL - SC CHR Picadily SRL, Asocierea Romned Port Operator SA - Complex Hotelier Victoria SRL, Asocierarea Ventura Marea Neagră SRL- SC Mazuria SRL, Asocierarea SC Dayan Impex SRL - SC Hagi Sport SRL, Asocierea SC Bacum Impex SRL - SC Aurora Mamaia SRL. În Eforie Nord, Ana Hotels a omului de afaceri George Copos va administra plaja pentru doi ani alături de Asocierea Mialma Prima SRL - SC Briza Mării SRL, IF Feizi Edis şi SC Vanimar SRL. Cât despre Vama Veche şi Venus, menţionăm că Apele Române va fi nevoită să reia licitaţia. Reamintim faptul că până în acest an s-a închiriat 65% din suprafaţa plajei, iar acum au fost disponibile spre închiriere 109 sectoare de plajă turistică, ce însumează o suprafaţă de 580.000 de metri pătraţi, adică în jur de 38% din plaja turistică a Mării Negre. Pentru sectoarele de plajă rămase încă nelicitate, în maxim 10 zile de la comunicarea rezultatelor finale se va organiza o nouă licitaţie, preţul de pornire variind între 1,1 lei şi aproximativ 11 lei metrul pătrat.

Iată ce zice Apele Române despre licitaţie

În perioada 14-18 martie 2012 au fost deschise ofertele depuse pentru închirierea sectoarelor de plajă de pe litoralul Mării Negre. Au fost cumpărate 123 de caiete de sarcini şi au fost depuse 97 de oferte. Cel mai solicitat sector a fost Mamaia VII cu cele 23 subsectoare, pentru care au fost depuse 60 de oferte. De altfel, sectoarele din staţiunea Mamaia au fost cele mai solicitate, fiind urmate de cele din Eforie. În urma analizării ofertelor depuse pe un număr de 42 de subsectoare, comisia de licitaţie a atribuit un număr de 34 de subsectoare cu o suprafaţă totală de aproximativ 155 de mii de metri pătraţi de plajă. Pe 5 subsectoare a fost depusă o singură ofertă iar pe alte 3 subsectoare, ofertanţii au fost descalificaţi pentru că nu au întocmit documentaţia aşa cum prevedea caietul de sarcini. Eventualele contestaţii pot fi depuse în termen de 48 de ore de la afişarea rezultatelor, adică în zilele de luni şi marţi. Comisia de soluţionare a contestaţiilor va avea la dispoziţie un termen de 5 zile de a se pronunţa cu privire la aceste contestaţii. După afişarea rezultatelor finale, va fi anunţată etapa a II-a a licitaţiei pentru plaje, unde vor fi scoase sectoarele neadjudecate în prima etapă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367