REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Iată ministerele din care vor fi concediaţi angajaţi!

Iată ministerele din care vor fi concediaţi angajaţi!

Replica API 22 iunie 2013 | 00:00 158

Guvernul a stabilit numele ministerelor care vor face reduceri de personal, în perioada imediat următoare. Pe lista obţinută de cotidianul.ro sunt trecute zece ministere şi SGG. Măsura vine la scurt timp după ce Victor Ponta a cerut să fie daţi afară funcţionarii care "se cred mai deştepţi decât Guvernul".

Cabinetul Ponta intenţionează să aprobe săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi restructurate 2.860 de posturi din administraţia publică centrală. Documentul obţinut de cotidianul.ro cuprinde şi o anexă în care sunt trecute ministerele care vor face reduceri de personal.

"Ordonatorii principali de credite ai instituţiilor prevăzute în anexă stabilesc posturile care se reduc în aparatul propriu şi/sau în instituţiile şi autorităţile din subordine, coordonare sau finanţate prin bugetul acestora în conformitate cu analizele proprii, astfel încât să reflecte reducerea numărului total de posturi ocupate cu 4%", se precizează în documentul citat.

Concedierile vor fi făcute prin desfiinţarea posturilor respective, după cum se precizează în proiectul de ordonanţă.

Nu este deloc întâmplător faptul că proiectul de ordonanţă prin care se fac reduceri de personal în ministere este promovat la scurt timp după ce premierul Victor Ponta îi sfătuia public pe colegii săi de cabinet să îi concedieze pe "funcţionarii care se cred mai deştepţi decât guvernul" şi care pun executivul "în situaţii penibile". De notat este şi că pe listă se află inclusiv Ministerul Finanţelor Publice şi SGG, instituţii la care Victor Ponta a trimis Corpul de Control să îl identifice pe funcţionarul care ar fi schimbat ordonanţa privind impozitarea cu 85% a salariilor compensatorii.

Cele zece ministere din care vor pleca 4% dintre angajaţi sunt următoarele:

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

Ministerul Afacerilor Interne;

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;

Ministerul Economiei;

Ministerul Educaţiei Naţionale;

Ministerul Finanţelor Publice;

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice;

Ministerul Sănătăţii;

Ministerul Transporturilor.

De asemenea, regula se aplică şi la Secretariatul General al Guvernului. Nu este exclus ca, în următoarea perioadă, măsura să fie aplicată şi în celelalte ministere. Procentul de 4% cuprinde atât posturile din aparatul central, cât şi pe cele din instituţiile/autorităţile publice/organe de specialitate aflate în subordine sau coordonarea ministerelor.

sursa: cotidianul.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367