REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ibrahimovic: Dacă Manchester United are nevoie de mine, sunt aici

Ibrahimovic: Dacă Manchester United are nevoie de mine, sunt aici

Replica API 29 august 2019 | 00:00 263

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic s-a declarat dispus să se întoarcă la fostul său club, Manchester United, după încheierea contractului cu actuala sa echipă, Los Angeles Galaxy, din Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), informează BBC.

În vârstă de 37 ani, Ibrahimovic a marcat 46 de goluri în 49 de meciuri disputate în MLS, începând din martie 2018.

"Aş putea juca cu uşurinţă în Premier League, aşa că dacă United are nevoie de mine, sunt aici", a declarat fostul internaţional suedez, recunoscând totodată cu urmăreşte în continuare meciurile fostei sale formaţii.

Zlatan Ibrahimovic a marcat 28 de goluri în sezonul său de debut la Manchester United (2016-2017), înainte ca o accidentare la genunchi să-l ţină departe de gazon pentru mai multe luni, nereuşind apoi să revină la forma care l-a consacrat.

El şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu gruparea de pe Old Trafford, iar apoi a traversat oceanul pentru a semna cu LA Galaxy.

În cazul în care va reveni la United, suedezul nu va putea juca pentru echipa antrenată de Ole-Gunnar Solskjaer până în luna ianuarie, când se va deschide noua perioadă de mercato.

Manchester United a renunţat în această vară la doi dintre atacanţii săi, belgianul Romelu Lukaku, care a semnat cu Inter Milano, şi chilianul Alexis Sanchez, care va juca sub formă de împrumut la aceeaşi formaţie italiană.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218