ICCJ reia dezbaterile în mega-dosarul jafului de păduri de la Brașov
Instanța supremă reia, marți, dezbaterile în cazul apelurilor declarate de Viorel Hrebenciuc și inculpații, condamnați de Curtea de Apel Brașov în mega dosarul de corupție privind drepturi de prorpietatea supra a peste 40.000 de hectare de pădure din județul Brașov, scrie stiripesurse.ro
În acest dosar sunt judecați Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia Andrei, fostul deputat PSD Ioan Adam și alte persoane, pricind retrocedarea nelegală de terenuri împădurite.
Până la acest moment judecătorii ICCJ au admis o serie de probe atât pentru DNA cât și pentru inculpații judecați în acest dosar.
„Admite cererea de probatorii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constând în proba cu înscrisuri şi emiterea unei adrese către Direc?ia Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov.
B. Admite cererea formulată de apelantul intimat inculpat Adam Ioan şi încuviinţează audierea martorului Durlan Iulian.
Respinge în rest cererea de probatorii formulată de inculpat. C. Admite, în parte, cererea de probatorii formulată de apelantul intimat inculpat Ordog Lorand Andras, constând în audierea martorei Anton Lucica şi proba cu înscrisuri reprezentând corespondența scrisă emisă de către Tribunalul Covasna la 07 octombrie 2021.
Respinge cererea de administrare a celorlalte probe. D. Admite proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de apelatul inculpat Hrebenciuc Andrei.
E. Respinge cererile de probatorii formulate de apelanţii inculpaţi Bengescu Dan Costin şi Sturdza Paltin Gheorghe.
II. Motivul de apel formulat de inculpatul Adam Ioan referitor la nulitatea absolută a procedeelor probatorii desfăşurate asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe va fi pus în discuţie la termenul din data de 13 ianuarie 2022.
III. Dispune introducerea în cauză, în calitate de apelante, a Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA şi a Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA - Direc?ia Silvică Bacău şi citarea acestora pentru termenul din data de 13 ianuarie 2022.
IV. Dispune citarea pentru termenul din data de 13 ianuarie 2022 a martorilor Anton Lucica şi Durlan Iulian în vederea audierii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 decembrie 2021.”, au stabilit judecătorii ICCJ la un termen anterior.
Aflat în închisoare, unde execută o condamnare de 3 ani primită în septembrie, în dosarul “Giga Tv”, fostul vicepreședinte al Camerei Deputaților Viorel Hrebenciuc, își asumă o condamnare definitivă și în dosarul retrocedărilor de păduri.
Judecat pentru trafic de influență și condamnat de Curtea de Apel Brașov la doi ani de închisoare, Hrebenciuc a decis să își recunoască vinovația pe care a respins-o când a fost reținut.
Hrebenciuc și-a retras apelul pe care îl declarase la instanța supremă și va trebui să ceară acum contopirea celor două pedepse.
„Amână pronunţarea pe probe la data de 08 decembrie 2021. Amână cauza pe fond la data de 13 ianuarie 2022. Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul Hrebenciuc Viorel împotriva sentinței penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Brașov - Secţia Penală.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul par?ial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Hrebenciuc Viorel, în cuantum de 314 lei, rămân în sarcina statului şi se plătește din fondul Ministerului Justi?iei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 noiembrie 2021.”, se arată în minuta magistraților ICCJ.
Fostul demnitar va putea fi eliberat condiționat dacă va executa cel puțin o treime, pentru că are peste 60 de ani.
Fiul lui Viorel Hrebenciuc, Andrei, a fost condamnat, joi, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru implicarea sa în afacerea judiciară pusă pe roate de Paltin Sturdza privind retrocedarea neleagală a peste 43.000 de hectare de pădure.

ANAF a scos la concurs un număr de 79 de posturi de execuţie, inclusiv posturi de debutanţi, pentru aparatul central,...349
Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a...166
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel...144
România se confruntă deja cu o criză economică multiplă, dar are totuși și un „punct tare”: nu se poate vorbi...381


ConstanțaUmiditate: 74%
Vânt: 2.1 m/s
Presiune: 1019 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...309
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...222
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...189
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...307


Membri ai clanului Mustafa din Mangalia, respectiv Osgian, Iunuzbei, Tamer și Emuran dar și Cocâlea Elvis au fost...4815
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 14 mai, în Tortomanu, vizavi de...513
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...996
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabil în intervalul 14 mai, ora 12 - 15...5743
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...476
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...445
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...507
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...456
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3406
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2242
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11334
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5012
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...156
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...314
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1631
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...386
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...360
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...939
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...408
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...385
Termenul privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea...142
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...182
Numărul de persoane cu COVID internate este de 803, cu 72 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat Ministerul...150
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...317
jaful din mMangalia si distrugerea statiunilor,padurea Comorova,pe cind?????