REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

IFRC avertizează că toate ţările sunt 'periculos de nepregătite' pentru viitoarele pandemii

IFRC avertizează că toate ţările sunt 'periculos de nepregătite' pentru viitoarele pandemii

A.F. 2 februarie 2023 | 00:00 347

Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC) a avertizat într-un raport că lumea este "periculos de nepregătită" pentru viitoarele pandemii, cerând ţărilor să-şi actualizeze planurile de pregătire până la sfârşitul anului, relatează Reuters.

 IFRC avertizeaza ca toate tarile sunt 'periculos de nepregatite' pentru viitoarele pandemii Jagan Chapagain

În raportul său World Disasters Report pe 2022, IFRC a afirmat că "toate ţările rămân periculos de nepregătite pentru viitoarele focare" în pofida faptului că pandemia de COVID-19 a ucis mai mulţi oameni decât orice cutremur, secetă sau uragan din istorie.

"Următoarea pandemie ar putea fi pe cale să se întâmple. Dacă experienţa cu COVID-19 nu ne va grăbi paşii către o mai bună pregătire, ce o va face?", a declarat Jagan Chapagain, secretar general al IFRC, cea mai mare organizaţie umanitară din lume, citează Agerpres.

"Nu există nicio scuză pentru o lipsă continuă a pregătirii după ce am trecut prin trei ani groaznici", a adăugat el.

Raportul IFRC afirmă că ţările ar trebui să-şi revizuiască legislaţia pentru a se asigura că este în conformitate cu planurile lor de pregătire pentru pandemie până la sfârşitul anului 2023 şi ar trebui să adopte un nou tratat şi să revizuiască Reglementările Internaţionale de Sănătate până anul viitor pentru a investi mai mult în pregătirea comunităţilor locale.

Raportul recomandă, de asemenea, ţărilor să crească finanţarea pentru sănătate la nivel intern cu 1% din PIB şi finanţarea pentru sănătate la nivel global cu cel puţin 15 miliarde de dolari pe an, ceea ce Chapagain consideră a fi o "bună investiţie".

"Cel mai important lucru este că trebuie să existe voinţă politică pentru a face asta", a subliniat acesta. "Dacă există (voinţă), este posibil (de realizat)", a mai spus el.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
dar suntem pregatiti de razboi!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218