REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
11.9° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Igaş: Guvernul Ponta s-a remarcat printr-o răutate nemaiîntâlnită

Igaş: Guvernul Ponta s-a remarcat printr-o răutate nemaiîntâlnită

Replica API 27 mai 2012 | 00:00 185

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş a declarat, sâmbătă, că Guvernul Ponta "s-a remarcat printr-o răutate nemaiîntâlinită" şi este obligaţia opoziţiei actuale de a-l sancţiona printr-o moţiune, prin care să scoată în evidenţă faptul că majoritatea promisiunilor nu au fost respectate. Întrebat cum comentează propunerea lui Cezar Preda privind introducerea unei moţiuni de cenzură, Traian Igaş a răspuns: "Încă de la învestirea acestui guvern au planat mai multe suspiciuni privind competenţa şi corectitudinea unor membri ai Cabinetului Ponta. Uzura acestui Guvern a început încă din prima şedinţă de Guvern, când printr-o intervenţie brutală, s-a adoptat o Ordonanţă prin care Guvernul Ponta pedepseşte autoritatea locală prin retragerea unor sume importante privind cofinanţările pe proiecte europene, bani acordaţi de fostul Guvern Ungureanu. Practic, acest Guvern Ponta s-a remarcat printr-o răutate nemaiîntâlnită şi este obligaţia noastră, a celor din opoziţie, de a-i sancţiona printr-o moţiune. Este un demers democratic, prin care încercăm să scoatem în prim-plan deficienţele acestui guvern şi faptul că majoritatea promisiunilor făcute nu vor fi respectate". Deputatul PDL Cezar Preda a declarat că democrat-liberalii trebuie să introducă, la începutul lunii iunie, moţiune de cenzură, el acuzând "intervenţia brutală în justiţie" a Cabinetului Ponta şi prezenţa în Guvern a unor oameni cu probleme de imagine şi de probitate morală.

Întrebat la ce se referă când acuză intervenţia brutală a guvernării în justiţie, Cezar Preda a precizat că are în vedere ce s-a întâmplat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, la subiectul numirii lui Şerban Nicolae, fost senator PSD, ca secretar de stat în Ministerul de Interne, dar şi la faptul există "oameni din Guvern care sunt datori la oameni de afaceri", el dându-l ca exemplu de Daniel Constantin.

Constantin Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea Inspectoratului de Stat pentru Construcţii (ISC) din cauza "comportamentului" său, şeful instituţiei luând decizii fără să îl informeze pe primul-ministru, a anunţat, joi, Guvernul.

Decizia a fost luată de premier după ce Constantin Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituţiei din procesul "Trofeul Calităţii" al fostului premier Adrian Năstase.

Miercuri, procurorii DNA au făcut percheziţii la Inspectoratul de Stat în Construcţii, de unde au ridicat documente. Acţiunea procurorilor a fost declanşată după ce ISC a trimis instanţei supreme un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în "Trofeul calităţii", pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil. ISC a depus, marţi, la dosarul "Trofeul calităţii", un document semnat de şeful instituţiei, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit "Trofeul Calităţii în Construcţii", în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a cerut, vineri, demisia premierului Victor Ponta pe motiv că acesta a creat "o schemă cu premeditare pentru a scăpa USL-iştii de răspundere penală, începând cu Adrian Năstase", ea arătând că demiterea şefului ISC este "insuficientă".

Macovei a mai spus că tot din schemă ar putea face parte o mişcare, care ar urma să fie făcută în următoarea perioadă, şi anume numirea lui Şerban Nicolae, fost senator PSD, ca secretar de stat în Ministerul de Interne, Macovei precizând că acesta este avocatul senatorului PSD Cătălin Voicu. PDL i-a cerut premierului Victor Ponta să-l demită de urgenţă pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pentru grave incompatibilităţi, considerând că ministrul este vândut lui Dan Voiculescu, care are interese la Ministerul Agriculturii, a declarat miercuri deputatul PDL Stelian Fuia. Daniel Constantin a fost ales în anul 2010 la conducerea PC, fiind lansat de Dan Voiculescu, atunci când acesta s-a retras formal din linia întâi a partidului. Până să fie ales în această funcţie, Constantin nu s-a remarcat în viaţa politică. Ascensiunea politică a lui Constantin este datorată sprijinului preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu. De altfel, şi deciziile, mutările şi negocierile politice ale PC sunt atribuite lui Voiculescu, Daniel Constantin fiind considerat mai mult un lider de faţadă, dar cu potenţial politic, având în vedere tinereţea sa. Relaţia dintre Constantin şi Voiculescu trece şi în plan financiar. Potrivit declaraţiei de avere a lui Voiculescu, acesta l-a împrumutat pe Constantin cu suma de 295.000 de euro.

Sursa:Rtv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218