Îl credeți? Ministrul Adrian Câciu zice că salariul minim pe economie va fi de 1.300 de euro
Îl credeți? Ministrul Adrian Câciu zice că salariul minim pe economie va fi de 1.300 de euro
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAdrian Câciu, actualul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, vine cu vești bune pentru români, chiar înainte de alegerile prezidențiale de anul acesta. Salariul minim pe economie brut ar putea ajunge la 1300 de euro.
Adrian Câciu anunță că până la finalul anului 2029 românii ar putea să primească salarii brute de 2.600 de euro, iar salariul minim pe economie brut ar putea ajunge la 1.300 de euro pe lună.
”Venituri mai mari pentru toți românii! 2.600 de euro pe lună – salariul mediu brut și 1.300 de euro pe lună – salariul minim brut. Acestea sunt predicțiile până la finalul anului 2029, prin mecanismul salariului minim european”, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
De asemenea, Câciu a anunțat că pensia medie va ajunge în România la 810 euro, în timp ce pensia minimă va fi de 415 euro.
”Pensia medie va ajunge la 810 euro, în timp ce pensia minimă va fi de 415 euro. Si nu vehiculăm simple cifre. În doar trei ani, am crescut salariul minim cu peste 60%, de la 2.300 de lei la 3.700 de lei, iar pensia medie a fost majorată cu peste 70%, de la 1.608 de lei în noiembrie 2021, la 2.792 de lei, după recalcularea de la 1 septembrie 2024.
În prezent, pensiile sunt de trei ori mai mari decât în urmă cu 10 ani, salariul minim este de patru ori mai mare, iar puterea de cumpărare a românilor s-a dublat! Aceasta este #caleasigură pentru bunăstarea românilor!”, a mai transmis Câciu românilor, potrivit româniatv.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News