REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ilie Sârbu: Nu gust ironia lui Antonescu. Îl dezamăgesc, încă rezist mult că sunt vechi în politică

Ilie Sârbu: Nu gust ironia lui Antonescu. Îl dezamăgesc, încă rezist mult că sunt vechi în politică

Replica API 22 noiembrie 2013 | 00:00 134

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, joi, referitor la propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, ca social-democratul să conducă viitoarea comisie de anchetă Călăraşi, că nu gustă ironia acestuia şi că, de fapt, liberalul nu poartă un război cu el, ci unul "indirect". "Dacă acum se va aprecia că eu sunt cel mai bun, atunci luaţi ironia ca atare, dar pe care nu o gust, fiindcă vine din partea unui om foarte important. E un război indirect. Nu îl poartă cu mine. Îl dezamăgesc şi încă rezist mult, că sunt vechi în politică, şi el ştie acest lucru. Am o rezistenţă aproape de acum cunoscută şi consacrată. Nu cad la primele bătăi de vânt", a susţinut senatorul PSD. El a spus, ironic, că, dacă înfiinţarea acestei comisii ar depinde de numirea sa ca preşedinte, el ar accepta această funcţie. "Dacă depinde comisia de numirea mea, aş accepta, dar eu cred că discuţiile pe o temă atât de serioasă trebuie purtate la modul serios, mai ales când vin din partea preşedintelui Senatului, candidat la Preşedinţia României. Eu nu am vrut să o duc în ironie. Eu am apreciat faptul că dânsul s-a gândit la poziţia pe care o am eu în partid, la experienţa mea în domeniul agriculturii, la faptul că am fost 5 ani ministru", a spus Sârbu, conform mediafax.ro. Întrebat dacă PSD este pregătit să facă singur această comisie, acesta a spus că nu s-a ajuns până acolo. "Cred că liberalii vor fi de acord, aşa cum au fost şi altă dată, cu propunerile pe care le-am făcut. A fost această tensiune creată, eu zic, în mod artificial. Aşa simt eu. (...) PNL eu cred că va fi de acord cu comisia. Aşa simt eu, mai ales dacă o conduc eu, ca să fim în nota de ironie a domnului Antonescu", a comentat acesta, citat de Mediafax.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218