REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Impactul ''Game of Thrones'' asupra televiziunii se va resimţi mult timp după finalul ultimei serii

Impactul ''Game of Thrones'' asupra televiziunii se va resimţi mult timp după finalul ultimei serii

Replica API 15 aprilie 2019 | 00:00 318

Ne-a adus dragoni, o ''nuntă roşie'', nuditate şi morţi neaşteptate, însă, deşi seria de televiziune ''Game of Thrones'' se apropie de final, ultimul sezon fiind difuzat începând de luni, scenele sale memorabile vor avea un impact de durată în peisajul TV, sunt de părere fanii dar şi experţii, printre care se numără o profesoară din România, citată vineri de publicaţia The Guardian.

"Cazualitatea morţii lui Ned Stark a fost unul dintre momentele cele mai importante ale dramei TV... Uciderea personajului principal - nici măcar în ultimul episod, ci în episodul 9 din primul sezon - a luat prin surprindere pe toată lumea", a declarat prezentatorul podcastului ''Previously On'' despre ''Game of Thrones'', Jamie East.

"Vizionarea seriei a devenit apoi o bucurie deoarece, chiar şi acum, încă nu se ştie cine va câştiga sau va muri şi când", a adăugat el.

Lisa Woolfork, profesoară la departamentul de limbă engleză din cadrul Universităţii din Virginia, este de părere că, datorită complexităţii unice a personajelor, seria a netezit calea pentru producţiile viitoare. ''Registrul masiv al personajelor depăşeşte orice a făcut până acum un alt program de televiziune. Telenovelele şi alte seriale au avut multe personaje, însă niciodată într-un număr aşa de mare şi de o asemenea profunzime ca în cazul ''Game of Thrones''. Rezultatul este că există personaje şi intrigi pe placul multor telespectatori - puterea, intimitatea, familia, conceptul de naţiune, politica, cucerirea, intriga - toate încadrate de o formă strategică şi nemiloasă a violenţei normalizate", a explicat ea.

Raluca Rădulescu, profesoară de literatură medievală la Universitatea Bangor, consideră că seria a modelat modul în care sunt privite personajele feminine. "Acestea sunt femei care, chiar dacă au avut relaţii incestuoase, pot fi admirate pentru calmul lor şi impresia de stabilitate, pentru atitudinea nemiloasă în faţa adversităţii şi pentru fermitatea de care dau dovadă în jocurile politice", a spus ea.

Totodată, comportamentul de vizionare nu s-a limitat la urmărirea episoadelor în faţa micilor ecrane, lucru demonstrat de succesul seriei, a notat Woolfork. "Ataşamentul pe care unii telespectatori l-au dezvoltat au transformat 'Game of Thrones' dintr-o carte şi dintr-o serie de televiziune într-un fenomen cultural mai popular, ce include parodii YouTube, videoclipuri muzicale, jucării, bijuterii, băuturi artizanale, jocuri şi altele", a spus ea.

Seria TV a consolidat de asemenea conceptul de "eveniment TV", a notat Jamie East. "Pentru evitarea spoilerelor, oamenii îl urmăresc împreună, concomitent. Îi aduce pe oameni împreună, în special în cazul ultimului sezon", a declarat el.

''Game of Thrones a influenţat deja serii precum ''Vikings'' şi ''Last Kingdom'', este de părere East. De asemenea, Amazon a anunţat că a cheltuit 250 milioane de dolari pentru drepturile seriei TV "Lord of the Rings", în încercarea de a rivaliza ''Game of Thrones'', notează The Guardian.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367