rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 6 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Imunitatea pacienţilor COVID-19 pare să dispară în decurs de câteva luni, potrivit unui studiu britanic

Imunitatea bazată pe anticorpi, dobândită în urma vindecării de COVID-19, pare să dispară în majoritatea cazurilor în câteva luni, conform unui nou studiu britanic realizat de King's College London, situaţie care dacă se confirmă riscă să complice crearea unui vaccin eficace pe termen lung, relatează luni AFP, citată de Agerpres.

''Această cercetare confirmă că răspunsul în anticorpi protectori la persoanele infectate de SARS-CoV-2 (...) pare să scadă rapid'', notează medicul Stephen Griffin, profesor în cadrul Şcolii de medicină a universităţii Leeds. Prin urmare, ''vaccinurile aflate în curs de dezvoltare vor trebui fie să genereze o protecţie mai puternică şi mai durabilă faţă de infecţiile naturale, fie să se administreze periodic'', adaugă acesta.

''Dacă infecţiile vă dau un nivel de anticorpi care scade în două sau trei luni, vaccinul va face probabil acelaşi lucru'' şi ''o singură injecţie ar putea să nu fie suficientă'', explică la rândul său pentru publicaţia The Guardian autoarea principală a studiului, Katie Doores.

Studiul efectuat de King's College London, care nu a fost încă evaluat de alte instituţii medicale, a fost publicat pe website-ul medrxiv.

În cadrul acestei cercetări a fost analizat răspunsul imunitar în cazul a 90 de persoane confirmate cu COVID-19. Rezultatele obţinute relevă că nivelul anticorpilor capabili să distrugă virusul ating un vârf în medie la trei săptămâni după apariţia simptomelor şi apoi scad rapid.

Analizele sanguine au arătat că inclusiv persoanele care prezintă simptome uşoare au un răspuns imunitar faţă de acest virus, dar în general mai redus faţă de cazurile cu forme mai severe. Din eşantionul de pacienţi evaluat în acest studiu numai 16,7% aveau niveluri puternice de anticorpi la 65 de zile după debutul simptomelor.

În plus faţă de îndoielile faţă de eficacitatea unui vaccin, acest studiu nu oferă argumente nici politicilor bazate pe obţinerea imunităţii colective.

Totuşi, specialiştii remarcă faptul că imunitatea nu presupune doar anticorpi, întrucât organismul produce de asemenea celule imunitare (B şi T) care joacă un rol în apărarea organismului.

''Chiar dacă nu mai aveţi anticorpi detectabili, aceasta nu înseamnă în mod necesar că nu mai aveţi imunitate protectoare, întrucât probabil aveţi celule cu memorie imunitară care pot intra rapid în acţiune pentru a iniţia un nou răspuns imunitar dacă veţi fi din nou infectaţi cu virusul. Este aşadar posibil să contractaţi o infecţie mai uşoară'', estimează profesorul imunolog Mala Maini, consultantă la University College London.

Până când vom afla mai multe, ''chiar şi aceia care au un test de anticorpi pozitiv - mai ales cei care nu-şi pot explica unde ar fi putut fi expuşi virusului - trebuie să dea în continuare dovadă de prudenţă, să respecte distanţarea socială şi să folosească masca'', atenţionează James Gill, profesor în cadrul Warwick Medical School.

marţi, 14 iulie 2020548
Comentarii

00omenirea nu va scapa(14 iul 08:43)
asa usor, e facut sa dureze !
mai mult...Sănătate
6 aug 19:24SănătatePneumolog: Coronavirusul a devenit mai agresiv, probabil a suferit mutații. Pacienții vin cu forme mai severe ale bolii

Medicii care tratează de cinci luni pacienții infectați cu noul coronavirus descoperă noi efecte pe care le produce...57

6 aug 00:00SănătateGCS: 5.611 români din străinătate, confirmaţi cu noul coronavirus53
6 aug 00:00SănătateGCS: 922 de persoane - reconfirmate pozitiv cu COVID-1956
6 aug 00:00SănătateCum pregătești organismul pentru o sarcină sănătoasă

În pregătirea unei sarcini, e bine să fie urmați mai mulți pași, precum vizita la medic, adoptarea unei...59

6 aug 00:00SănătateAcidul salicilic calmează mâncărimile scalpului59
6 aug 18:53SănătateTotul despre suplimentele pentru fertilitate53
6 aug 00:00SănătateMenstruația la vârste mici: riscuri pentru femeile adulte

Momentul declanșării primei menstruații, reprezintă o etapă importantă din viața fiecărei fetițe. În ultimii...59

6 aug 00:00SănătateFumezi lângă copilul tău? Ce efecte poate avea pe termen lung57
6 aug 00:00SănătateObezitatea în sarcină favorizează întârzierea abilităților motorii ale copilului57
6 aug 00:00SănătateStudiu: Tulburările de somn ale bebelușului, asociate cu probleme de sănătate mentală ulterioare?

Tulburările persistente de somn în primele 12 luni de viață sunt legate de un risc crescut de a dezvolta anxietate...57

6 aug 00:00SănătateDurerea: definiție, tipuri și cum se poate trata59
6 aug 00:00SănătateFloarea pasiunii te ajută să te calmezi și să dormi bine54
Vremea
22.3°22.3° - 22.9° miercuri, 5 august 2020
ConstanțaUmiditate: 74%
Vânt: 3.94 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
6 aug 00:00SportŞahtior Doneţk şi FC Copenhaga, calificate în sferturile de finală ale Ligii Europei

Liga Europa s-a reluat, miercuri, după ce a fost întreruptă în martie, din cauza pandemiei de coronavirus, cu...56

6 aug 00:00SportRezultatele barajului de promovare în Liga a II-a

...61

6 aug 00:00SportDinamo - FC Viitorul, scor 1-1, şi Chindia - FC Voluntari, scor 2-0, în ultima etapă a play-out-ului Ligii I: Clasamentul final va fi stabilit de FRF

Dinamo: Straton - Kostrna, Puljici, Ehmann, Skovajsa - V. Lazăr, Mrzljak (I. Şerban '66), Răuţă (R. Grigore '78),...65

6 aug 00:00SportKazuyoshi Miura a devenit la vârsta de 53 de ani, 5 luni şi 10 zile, cel mai vârstnic jucător care a evoluat în Cupa Ligii japoneze

Cunoscutul fotbalist japonez Kazuyoshi Miura a devenit, miercuri, la vârsta de 53 de ani, 5 luni şi 10 zile, cel mai...60

Local
6 aug 22:49LocalContainer plin cu accesorii auto contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului de Prevenire şi Combatere a Migrației Ilegale și a...508

6 aug 22:48LocalPermise REȚINUTE după ce unii șoferi au făcut RALIURI în CONSTANȚA

În noaptea de 4-5 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Constanța au...919

6 aug 22:48LocalIndivid cu două mandate de arestare emise în Franța, REȚINUT la CONSTANȚA

509

6 aug 16:46LocalSeniorii constanței, premiați

Primăria Constanța îi premiază la domiciliu pe seniorii care au împlinit 80 și 90 de ani, precum și pe cei care...75

6 aug 22:50LocalPurtarea MĂŞTII în AER LIBER devine OBLIGATORIE şi la MEDGIDIA

Primăria municipiului Medgidia a stabilit zonele din oraş unde se va aplica măsura purtării măştii de protecţie...1517

6 aug 22:49LocalCOVID-19: 1.309 cazuri noi în România, 30 la Constanţa!

Până astăzi, 5 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 56.550 de cazuri de persoane infectate cu noul...876

6 aug 22:48LocalPERCHEZIȚII la CONSTANȚA într-un dosar de CONTRABANDĂ!

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura...804

6 aug 22:46LocalAccident cu trei autoturisme, în Constanța. Două persoane au fost rănite

Accident rutier cu trei autoturisme implicate, la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Ion Lahovari, din...707

6 aug 16:42LocalElevii care au luat 10 la examene ar putea fi premiați cu bani de la Guvern

394

Politică
6 aug 00:00PoliticăAurescu: România este alături de oamenii din Beirut în aceste momente dificile

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, transmite condoleanţe victimelor exploziilor de marţi din capitala...59

6 aug 00:00PoliticăCiolacu: PNL încearcă să ia cu forţa primari. Vom depune plângere penală

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că social-democraţii vor depune plângere penală...64

6 aug 00:00PoliticăIohannis: Suntem alături de Liban şi de poporul libanez în aceste vremuri dificile

60

Interviuri
23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...3449

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

Chiar dacă volumul este unul foarte mare, rezultatele reliefează o muncă eficientă și de calitate. Vorbim despre...3632

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

2100

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...8845

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

A îmbrăcat haina de procuror în anul 2012, atunci când a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța....4393

11 iun 00:17InterviuriBola, de la Apele Române: Malul lacului Tăbăcărie nu avea proprietar, dar s-a vândut din el! VIDEO

12297

Monden
6 aug 00:00MondenFiul lui Johnny Depp și-a scos iubita la plimbare

Jack Depp, fiul lui Johnny Depp, și-a scos iubita la plimbare. Este deja un tânăr frumos, care seamănă bine cu...61

6 aug 00:00MondenJennifer Lopez și logodnicul ei promovează purtarea măștii de protecție. Ce modele au ales cei doi

Jennifer Lopez (51de ani) si logodnicul său, Alex Rodriguez (45 de ani), sunt nedespărțiți. Cei doi și-au petrecut...57

6 aug 00:00MondenEva Longoria face parada costumelor de baie sexy, în Mexic. Arată superb la 45 de ani

52

6 aug 00:00MondenMatt Damon, la o plimbare pe plajă cu prietenul Affleck. Ben nu-și poate lua mâinile de pe iubita Ana de Armas

Dacă Matt Damon a crezut că se va simți bine la o întâlnire între prieteni alături de amicul lui Ben Affleck și...56

6 aug 20:19MondenElizabeth Taylor şi Richard Burton şi-au înşelat partenerii ca să fie împreună

Cu o personalitate fantastică, un talent incredibil şi de o frumuseţe rară, Liz Taylor a reuşit să lase în urmă...60

6 aug 00:00MondenDua Lipa va reedita albumul ''Future Nostalgia'', cu invitaţi precum Madonna, Missy Elliot şi Gwen Stefani

58

Mapamond
6 aug 00:00MapamondSUA: Presupusul „creier“ al atacului contra Twitter pledează nevinovat

Un american în vârstă de 17 ani a pledat nevinovat marţi în legătură cu acuzaţia de piratare la mijlocul lunii...54

6 aug 00:00MapamondUn spital israelian se oferă să îi trateze pe cei răniţi de exploziile de la Beirut

Directorul unui spital din nordul Israelului a făcut miercuri apel la autorităţile libaneze să permită tratarea în...62

6 aug 00:00MapamondCoronavirus: SUA lansează un test clinic pentru un medicament bazat pe anticorpi de sinteză

54

6 aug 00:00MapamondFranţa: Incendiu la Marsilia, 2.700 de persoane evacuate

Cel puţin 2.700 de persoane au fost evacuate marţi noapte, în special pe mare, pentru a fi salvate de un incendiu...60

6 aug 00:00MapamondCoronavirus: Decesele la nivel global au trecut de 700.000, în medie o persoană moare la fiecare 15 secunde

Numărul deceselor de COVID-19 la nivel global a trecut miercuri de 700.000, potrivit unui bilanţ Reuters, cu Statele...56

6 aug 00:00MapamondCoronavirus: Purtarea măştii, obligatorie la Amsterdam şi Rotterdam în contextul dublării numărului de infecţii

60

Sănătate
6 aug 00:00SănătateMenstruația la vârste mici: riscuri pentru femeile adulte

Momentul declanșării primei menstruații, reprezintă o etapă importantă din viața fiecărei fetițe. În ultimii...59

6 aug 00:00SănătateFumezi lângă copilul tău? Ce efecte poate avea pe termen lung

Dacă ești deja părinte, este important să știi care sunt efectele fumatului pasiv asupra copiilor, mai ales dacă...57

6 aug 00:00SănătateObezitatea în sarcină favorizează întârzierea abilităților motorii ale copilului

57

6 aug 00:00SănătateStudiu: Tulburările de somn ale bebelușului, asociate cu probleme de sănătate mentală ulterioare?

Tulburările persistente de somn în primele 12 luni de viață sunt legate de un risc crescut de a dezvolta anxietate...57

6 aug 00:00SănătateDurerea: definiție, tipuri și cum se poate trata

Durerea este cel mai frecvent simptom care-l determină pe pacient să se adreseze medicului, fiind universal percepută...59

6 aug 00:00SănătateFloarea pasiunii te ajută să te calmezi și să dormi bine

54

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT